Nicușor Dan, un președinte mai slab decât Klaus Iohannis? 

În schimb, în postura de șef al statului, când fișa postului îți cere să rezolvi rapid și zece probleme într-o zi, acest tip de conduită în gândire, vecină cu rigiditatea, te poate împinge la dezastru de management. Un alt specific al personalității sale ar consta în faptul că Dan nu are încredere în oameni, că le oferă foarte greu credit. Tiparul personalității introvertite, solitare nu reprezintă o problemă în sine, însă ea nu aduce avantaje unui politician, obligat să lucreze constant cu oamenii, să formezi ușor echipe și să delege sarcini. Așadar, ca tip de leadership, pe de o parte Nicușor Dan nu are încredere în oameni, iar asta îl face să nu delege ușor sarcini spre rezolvarea lor, iar pe de altă parte, el nu reușește să rezolve singur mai multe probleme în același interval de timp. 

A trecut mai bine de un an de când Nicușor Dan își exercită mandatul de președinte și putem trage câteva concluzii despre felul în care el conduce țara, despre tipul său de leadership. Cele două trăsături ale personalității sale deja sunt reflectate în realitatea politică: Nicușor Dan a acumulat restanțe mari în privința rezolvării unor probleme vechi, preluate în iunie 2025 (nu a reușit să numească directori civili la SIE și SRI, nu a elucidat dilemele legate de anularea alegerilor prezidențiale, lucrează cu o echipă incompletă de consilieri, mai ales în chestiunile legate de politica internă) și nu are calități de negociator politic. Criza politică prin care trece România, din cauza faptului că nu reușește să aducă partidele pro-europene pe poziții de win-win, ca să accepte formarea viitorului guvern, s-ar putea să devină o constantă a mandatului său prezidențial. 

Rivalul lui Dan ar trebui să fie Georgescu, nu Bolojan 

În plus, rigiditatea cu care dorește să rezolve problema formării viitorului guvern, un blocaj care cel mai probabil îi provoacă sentimente de frustrare, îl determină să recurgă la arme politice autoritare, reprobabile din perspectiva standardelor democratice. Nu mai este un secret pentru nimeni că Nicușor Dan a încurajat vocile „disidente” din PNL, pentru a fractura partidul și a-i oferi majoritatea parlamentară de care, pe moment, are nevoie. O strategie cinică, îndoielnică pe termen lung, inclusiv din perspectiva scopurilor sale politice, întrucât între el și facțiunea Thuma nu există valori comune. Când nu este unită prin acest liant al valorilor intrinseci comune, o echipă creată conjunctural nu numai că se distruge ușor, la primul mic cutremur, dar s-ar putea să îți speculeze vulnerabilitățile până în punctul anihilării propriei tale puteri politice, iar aliatul de moment să se transforme în rival.

În al doilea rând, dosarul DNA, deschis  înaintea congresului PNL, lui Ciprian Ciucu, rivalul politic care a îndrăznit să critice calitățile de primar ale lui Dan, ridică și el semne de întrebare în privința viziunii democratice a președintelui. Există deja suspiciuni că, la fel ca fostul președinte Traian Băsescu, Dan recurge și el la tactica targeting-ului (poliție politică), adică folosește instituțiile coercitive ale statului pentru eliminarea rivalilor politici. O mentalitate a vechii Securități de care leadershipul politic românesc nici până în prezent nu s-a distanțat. Nu discut probele din dosarul Ciucu, acestea vor fi judecate de instanțe, dar pun în discuție timing-ul deschiderii acestui dosar, pentru a intimida deciziile politice din PNL. 

O altă problemă majoră a lui Dan constă în faptul că își alege prost rivalii politici. Indiferent de incompatibilitățile dintre el și Ilie Bolojan, nu liderul PNL ar trebui să fie dușmanul său principal, ci Călin Georgescu. Să nu uităm că Dan a ajuns președinte, pentru că judecătorii CCR au anulat alegerile prezidențiale care l-ar fi dat câștigător pe pro-rusul Georgescu. Or ceea ce observăm, după un an de mandat al lui Dan, este că Georgescu este bine-mersi, ba chiar crește și înflorește electoral prin spectacolele oferite frecvent de Realitatea tv și Gândul, principalele vehicule media ale acestuia. 

În această perioadă, Georgescu este judecat pentru cele mai grave infracțiuni din codul penal, iar Dan nu a încurajat nicio măsură, la nivelul instituțiilor statului, pentru demantelarea rețelelor corupte care l-au creat politic. Serviciile de informații par că nu mai au nicio direcție strategică, sub conducerea noului președinte. Cordonul sanitar dintre partidele parlamentare pro-europene și blocul suveranist, în realitate, s-a rupt, iar mesajele politice de extremă dreapta au fost normalizate în spațiul public, chestiune care nu s-ar fi întâmplat în mandatul lui Klaus Iohannis, cu toate păcatele acestuia. 

O altă mare vulnerabilitate a lui Dan îl reprezintă directorul SPP, Lucian Pahonțu, pe care îl menține în cercul său intim decizional. Din cauza faptului că SPP funcționează în baza unei legi a tranziției românești, din anul 1998, funcțiile de conducerea ale SPP nu prevăd limită de mandat. Acest lucru a dus la anomalia ca Pahonțu să ocupe postul de director timp de 20 de ani, așa cum se întâmplă numai în regimurile autoritare. Acest serviciu de pază și protecție nu este supus unui control democratic civil – rapoartele anuale de activitate ale serviciului nu sunt publice, pe site-ul Parlamentului, nu știm numărul persoanelor care beneficiază de protecția SPP și nici nu știm cât de eficient este cheltuit bugetul acestei instituții. Mai mult, la fel ca toate serviciile de informații românești, și SPP funcționează în sistem militarizat, adică sub carcasa instituțională sovietică. 

Nicușor Dan, un politician cu profil de tocilar al clasei care dorește să-și depășească această condiție, s-a profilat în mod fals drept „șeful sistemului”. Sistem, în democrațiile neconsolidate, așa cum este România, este un termen cu conotație negativă, iar el înseamnă, mai degrabă, capturarea instituțiilor statului de grupuri de interese corupte, pentru menținerea ilegitimă a puterii politice. Sistem mai înseamnă și expandarea puterilor serviciilor de informații, în lipsa unui control parlamentar civil eficient. Iar această deficiență democratică este istorică în România, tipologia Securității fiind una care refuză să se supună controlului, o patologie catalogată, în literatura de intelligence, drept „stat în stat”. În traducere politică, acest lucru înseamnă că sistemul nu ți-e niciodată loial până la capăt, iar când interesele devin divergente, te poate arunca din brațele sale.

După un an de mandat, Dan a uitat deja că el a fost ales de către români pentru funcția de șef al statului, nu de șef al „sistemului”. Principalul risc devine astfel ca acest președinte să fie devorat rapid, chiar de sistem, nu ca el să controleze și să destructureze sistemul. 

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE