Interviu cu regizorul care a înfuriat autoritățile iraniene cu filmul lui polițist: „Există întotdeauna un motiv să nu spui ceea ce puterea nu vrea să spui”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Filmul „Holy Spider” a avut prima proiecție din România recent, în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, într-o perioadă de intense proteste antiguvernamentale în Iran legate de drepturile femeilor. Or, tocmai tema unei societăți iraniene profund misogine o abordează și pelicula regizorului Ali Abbasi. De altfel, după proiecția din mai, de la Cannes, regimul de la Teheran a reacționaf furios. Libertatea a stat de vorbă cu Ali Abbasi atunci, la Cannes, despre fimul său, despre tabuuri și autocenzură în societatea și cinematografia iraniană.
Cuprins:
Regizorul Ali Abbasi a părăsit Teheranul la 20 de ani și s-a stabilit în Danemarca, unde a dus cu el interesul pentru cazul criminalului în serie Saeed Hanaei (poreclit Păianjenul sfânt), care în 2001 a ucis 16 prostituate. Motivația lui religioasă – curățirea orașului sfânt Mashhad de păcate, nu a împiedicat autoritățile să-l condamne la moarte și să-l execute în 2002.
Adaptând povestea reală pentru un film noir, Abbasi a introdus personajul fictiv al unei jurnaliste care dezvăluie identitatea criminalului punându-și viața în pericol, dar înfruntând și polițiștii corupți și misogini. Cineastul a distribuit-o în rolul jurnalistei pe Zahra Amir Ebrahimi, care fusese o cunoscută vedetă TV înainte ca un scandal sex tape din 2006 să o determine să fugă din Iran, unde risca pedeapsa prin biciuire și lovire cu pietre.
Despre filmul care va fi distribuit în România de Independența Film din 27 ianuarie 2023 Ali Abbasi a spus pentru „Libertatea” că se așteaptă ca Teheranul să-i organizeze o premieră cu covor roșu. Era o ironie, firește. A doua zi după încheierea festivalului unde Zahra Amir Ebrahimi era premiată pentru interpretare feminină, Organizația de Cinema a Ministerului Culturii și Orientării Islamice a condamnat festivalul pentru alegerea lui „insultătoare și motivată politic”, comparând filmul cu cartea „Versetele Satanice” (1988, de Salman Rushdie).
„Intenția mea nu a fost să fac un film despre un criminal în serie”, scria Abbasi în caietul de presă al festivalului, „ci unul despre o societate criminală în serie”. Cu alte cuvinte, a vrut să vorbească despre „misoginismul adânc înrădăcinat din societatea iraniană”.
Abbasi pune în ecuație feminitatea lezată din crimele înfățișate naturalist cu imaginea echilibrată a femeii tenace (jurnalista), indiferente la misoginismul ambiant. Ambele ipostaze sunt neobișnuite în cinemaul iranian pentru că și prostituatele, și jurnalista se machiază și fumează, și chiar și soția criminalului e arătată făcând sex cu acesta.
Abbasi pare să aibă o adevărată voluptate în a ataca tabuurile cinemaului iranian, iar această voluptate de a provoca se vede și din interviul de mai jos, unde spune că s-a săturat de limbajul metaforic din cinemaul iranian, deși știe că libertatea de expresie e pedepsită în Iran.
„Holy Spider” e o producție danezo-suedeză (reprezintă Danemarca în cursa pentru nominalizările la Oscarul pentru film internațional) și a fost filmat la Amman, în Iordania. Dacă pentru Abbasi, care locuiește la Copenhaga, presiunea producției nu era de ordin politic, iar Zahra Amir Ebrahimi a venit de la Paris, restul actorilor în frunte cu Mehdi Bajestani (interpretul criminalului), și-au riscat pielea acceptând să joace în film.
Interviul a fost realizat la Cannes în 23 mai 2022. Filmul său va intra în cinematografele din România în ianuarie anul viitor.
„Americanii nici măcar limba nu ne-o respectă, ne pun să vorbim ca arabii”
Libertatea: Cum credeți că va fi primit „Holy Spider” în Iran?
Ali Abbasi: Sunt o persoană optimistă. Cred că vor organiza un eveniment cu covor roșu. (Zâmbește.). În același timp, știu că în cinemaul iranian există o listă de tabuuri care începe cu: 1. Sex. 2. Părul femeilor, 3. Nuditate, 4. Limbaj dur, 5. Droguri, 6. Violență. Dacă iei filmul meu minut cu minut, le bifezi imediat, dar știți ce: „Mă doare la bascheți” („I don’t f...g care”.).
Lucrul pe care îl înțeleg, dar care mă agasează la cineaștii iranieni e această negociere permanentă cu cenzura. „Nu îmi place, dar mă supun...”. „Nu mi se pare un lucru bun, dar...”. Ca să fiu sincer, mă scotea din minți să-l aud pe Kiarostami (n.red. Abbas Kiarostami, 1940-2016, cel mai mare cineast iranian) spunând că folosea cenzura ca pe un instrument creativ. „Ești plin de rahat”, îmi venea să-i spun. Kiarostami a fost un mare cineast și un mare artist, dar chestia asta e mult diferită de temperamentul meu și de ceea ce cred eu că ar trebui făcut.
Cred că dacă guvernul iranian e isteț, ar trebui să vadă „Holy Spider” ca pe un film independent și foarte rar pentru că filmele care se fac despre Iran, cele de la Hollywood de pildă, se fac după un plan. În „Argo” (2012, de Ben Affleck) sau „Not Without My Daughter” (1991, Brian Gilbert), de pildă, toți iranienii sunt idioți, arată ca niște ciudați și vorbesc cu accent ciudat în engleză. Americanii nici măcar limba nu ne-o respectă, ne pun să vorbim ca arabii. Noi nu am făcut așa. Nu lucrăm pentru nimeni, nu negociem cu guvernul iranian, nu cultivăm nenorocitul de limbaj metaforic, ci am făcut ce am considerat că trebuie făcut pentru poveste.
-Vorbeați despre Kiarostami, numai că el locuia și lucra în Iran, pe când dumneavoastră ați plecat de acolo.
-E adevărat. Asta a fost decizia pe care am luat-o. Duceam o viață foarte confortabilă în Iran. Jucam tenis de trei ori pe săptămână, mâncam la restaurante scumpe, schiam iarna. Puteam foarte bine nici să nu plec.
-Mai aveți rude acolo?
-Sigur, părinții mei.
-Ați știut de la bun început că veți introduce un personaj feminin important în poveste? Are asta legătură cu vremurile pe care le trăim?
-De-a lungul anilor am devenit tot mai puțin interesat de personajul ucigașului și mai mult de contextul pe care l-a creat, de reacțiile pe care le-a provocat, ca și de partea investigativă a cazului. Personajul feminin era un element din poveste, dar a căpătat treptat mai multă greutate. Cred că atunci când Zahra Amir Ebrahimi a intrat în proiect aducând toată experiența ei, personajul s-a conturat mai pregnant. Dar n-a fost ceva planificat. Nefiind pe social media nu pot spune că am ratat mișcarea #MeToo, dar nici că am fost prea implicat. De fapt, de cinci ani Iranul e ca un #MeToo viu, așa că...
Să fiu sincer, sarcina mea e terminată. Am dorit să fac filmul din motive foarte clare și, cu tot respectul, nu-mi pasă ce-o să scrieți. Puteți scrie că e bine sau prost făcut, aveți tot dreptul și sunt curios să citesc, dar în momentul de față sunt doar mândru că filmul există. Mi-am îndeplinit misiunea de a deconstrui un tipar de realitate paralelă a Iranului, pe care îl vedem de 50 de ani. Ăsta e pentru mine cel mai mare premiu.
-Misiunea a fost și de a aduce cinemaul de gen în cinematografia iraniană?
-Avem filme de gen în Iran, a mai fost de pildă excelentul „6 metri și jumătate” (2019) al lui Saeed Roustayi, care e un narco-thriller, dar ce m-a interesat în mod special a fost să ajung la acea realitate paralelă care de 50 de ani n-a fost descrisă în filme decât estompat datorită unei subtile sau poate nu atât de subtile, cât foarte acceptate cenzuri.
O versiune a vieții din Iran unde femeile nu dorm decât îmbrăcate și nu își arată deloc părul, unde nu fac sex și nu merg la toaletă. Sunt lucruri oarecum acceptate. Au fost vreo 10 filme iraniene la Cannes care respectau aceste lucruri și care au fost lăudate deși, în mod ciudat, nimeni nu s-a întrebat dacă lucrurile stau chiar așa. Cineva mi-a spus că violența filmului e șocantă. Mi se pare mai șocant ca nimeni, în atâtea decenii, să nu pună sub semnul întrebării această realitate paralelă. Poate sună arogant, dar asta am reușit să facem cu filmul.
„Eu m-am săturat de limbajul metaforic”
-Sunt multe filme și seriale în Iran care se modifică datorită autocenzurii?
-Există întotdeauna un motiv să nu spui ceea ce puterea nu vrea să spui. Există întotdeauna un motiv pentru cenzură. Ține de cultura Iranului sau, poate, de cea a Orientului Mijlociu de a folosi un limbaj metaforic, dar eu sincer m-am cam săturat. Nu văd nimic metaforic în misoginism ori în viața prostituatelor din Iran. Am trăit 20 de ani în Iran, acum locuiesc în Scandinavia, sunt deci un hibrid cultural, dar îmi vine greu să diger legitimarea cenzurii. Am avut o conferință la un moment dat despre cinema, al cărei titlu era „ Cât de bine e să fii prost” („The Importance of Being Dumb”). Suntem cu toții isteți în Iran comunicând metaforic. Ba nu, ia să fim proști! Să fim sinceri!
-E vreun motiv anume pentru care eroina e jurnalist? Aminteați de cenzură.
-Iubesc și respect jurnaliștii, dar nu în filme. De regulă, jurnaliștii sunt personaje unidimensionale la cinema: mereu în căutarea adevărului și de multe ori enervant de corecți și de justițiari. Ce e important aici e că personajul are o meserie și că meseria e cea de reporter, dar dincolo de asta are fobiile lui, cum ar fi sângele. Sper că nu se va înțelege că jurnalista e o metaforă pentru ceva. Nu există metafore ascunse aici.
-Cât de meticulos v-ați documentat pentru film?
-Am citit cât de mult am putut găsi pe subiect, am vorbit cu cât mai multă lume implicată, am încercat să obțin dosarul procesului dar n-am reușit, și până la urmă misiunea s-a schimbat din dorința de a spune acea poveste în a spune o poveste inspirată din ea, pe care s-o adaptez nevoilor mele dramaturgice. Nu știu cât de meticulos am fost, sincer, și nici nu-mi pasă pentru că filmul nu e o poveste polițistă. E inspirat dintr-o poveste cu crime, dar nu am spus povestea lui Saeed Hanaei. Asta mi-a dat libertatea să modific materialul, dar a fost important să respect realitatea, temele și ADN-ul poveștii.
-Credeți că iranienii ar mai face azi din criminalul din film un erou?
-Cred că s-ar întâmpla la fel. Societatea iraniană pare foarte schimbată. Toată lumea e conectată la ce se întâmplă. Dacă cineva ar fi înjunghiat în Suedia, evenimentul ar ține pagina întâi a ziarelor luni în șir. Cazul Hanaei nu a devenit un eveniment național în presa iraniană decât la a opta sau a noua crimă, și chiar și atunci a fost în umbră. Azi cazul ar ajunge imediat pe social media cu detalii mult mai îngrozitoare. Societatea iraniană e mult mai avansată și mult mai liberală acum, lucru care poate fi derutant pentru că, de fapt, există o mare divizare între guvern și societate.
-De de ați introdus în film scena execuției criminalului?
-Am avut ghinionul să văd multe înregistrări ale executării unor pedepse cu moartea atunci când mă documentam pentru film și recunosc că sunt greu de privit, deși pragul meu de toleranță e destul de ridicat. Sunt clar împotriva pedepsei cu moartea dar, în mod ciudat, motivul pentru care am introdus execuția a venit dintr-un detaliu pe care l-am găsit în documentarul despre acest caz („And Along Came a Spider,” de Maziar Bahari, 2002), și anume că lui Hanaei i s-au dat jos șlapii înainte de a fi executat. Aproape că mi-au dat lacrimile văzând, nu pentru că-l consider pe Hanaei un erou, ci pentru că e vorba despre cum tratezi o ființă umană. Probabil nici nu-i de mirare că a devenit erou.
Nu e un film despre despre suferința femeilor din Iran
-Mai este el văzut ca un erou în Iran?
-Cred că da, dar nu în opinia majorității. Am spus-o de multe ori și o mai spun o dată: nu vreau ca filmul să fie văzut ca o descriere nuanțată și de încredere a Iranului. E un film noir, iar într-un film noir ar fi ciudat ca polițiștii să nu fie corupți. În realitate a fost vorba de o minoritate, dar de o minoritate puternică și susținută.
Există un segment din populația Iranului care consideră că guvernul nu e suficient de strict și de islamist, că ar trebui făcut ceva cu locurile pline de vicii și de mizerie. Acești nemulțumiți apreciază un tip ca Hanaei care ia situația în propriile mâini. Cred că ei au fost și publicul lui țintă.
Pe de altă parte, nici n-aș vrea să te gândești la „Holy Spider” ca la un film despre suferința femeilor din Iran. Nu sunt cea mai bună persoană care să facă filme cu temă și, sincer, nu mi-ați fi pus aceleași întrebări dacă filmul ar fi fost american. Jobul meu nu e să ofer o imagine coerentă, ci să vă arăt complexitatea. Jobul meu e să ofer o experiență ale cărei implicații și teme sunt vizibile, dar nu la modul: „Iată tema misoginismului în Iran!”
-Cum a fost să nu puteți filma în Iran?
-Fiind o producție danezo-suedeză, filmul e foarte iranian, dar și foarte internațional. Provocările noastre au fost unice pentru că nu am avut de-a face doar cu altă locație, ci și cu aspecte politice, cum ar fi faptul că echipa a trebuit să vină din Iran în Iordania, ceea ce nu e ușor pentru că iordanienii ne văd ca pe niște spioni. Am avut plăcerea să vorbesc cu serviciul lor de informații de mai multe ori.
Ce a fost interesant și poate că într-un fel ne-a și ajutat a fost că n-am putut filma la Mashhad (oraș în nord-estul Iranului, n.red.). Pentru mine, Moscheea Imamului Ridha era un loc foarte metaforic și mistic, dar când mi-am dat seama că nu pot avea acces, mi-am dat seama că era de fapt o chestie supermișto pentru că mă obliga să construiesc propria versiune a orașului Mashhad. Un spațiu mental din aceeași galerie cu Los Angeles din „Chinatown” (1974, Roman Polanski). Așa cum orașul acela nu există decât în filmul lui Polanski, cred că nici Mashhad-ul nu există decât în „Holy Spider”.
foto: film-book.com
Lum54 08.11.2022, 21:17
Ali Abbasi.
mariussorin75 04.09.2023, 12:08
Un film interesant
chiruleonard 27.09.2023, 11:42
Pare un film destul de interesant :)
Luizamatza 27.10.2023, 13:19
Un film interesant de urmarit.
Mimip67 16.11.2023, 11:01
Sunt curioasa sa il vad! Cred ca va fi foarte intens.