Chiar dacă zăpada nu se grăbește să cadă în București, familia Dolănescu a plecat în întâmpinarea ei, aproape, la munte, în locul pe care bunicul lor l-a cântat întreaga viață, ”M-am născut între Carpați”.

Odată cu obținerea cetățeniei americane, nemaifiind îngrădit de regulile rezidenței, atât el, implicit întreaga sa familie, au venit să sărbătorească aici săbătorile de iarnă.

”Este prima oară când copiii vor petrece un Crăciun pe care mă străduiesc să fie ca în amintirile mele, cu familia noastră, puțină zăpadă, colindători și povești. An de an, copiii mei au petrecut de Crăciun  lângă piscină și au împodobit bradul la peste 20 grade Celsius, în pantaloni scurți. Se pare că nici în București nu alunecă sania Moșului căci n-am găsit zăpadă. Dar găsim noi un loc așa cum era altădată, la țară ori la munte”, ne spune artistul ce are de gând să-și ducă copiii la Perșinari, Dâmbăvița, locul unde s-a născut o parte importantă a familiei, inclusiv tatăl său, marele solist de muzică populară Ion Dolănescu.

”Acolo se păstrează vii tradițiile, se merge la colindat și se primesc colindători. Sunt singur că va fi o experiență cu adevărat interesantă pentru cei mici dar de care să ne mai bucurăm și noi, cei mai”, adaugă artistul.

Ionuț Dolănescu și-a adus copiii în România de Crăciun, pentru prima dată
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.