„Greu. De acasă se vede mai ușor. În momentul în care am plecat am zis că dacă-i așa cum se vede la televizor, sigur o să fie nu neapărat ușor, dar mediocru ca si tot… când am ajuns acolo, mi-am dat seama că traseele sunt de 10 ori mai grele, că trebuie să depui mult mai mult efort fizic decât se vede la televizor.

Pe eliminarea mea nu pot să dau vina pe cineva în persoană, dar a fost o strategie categoric, drept urmare s-a votat… am  fost propusă spre eliminare și am ieșit.

Irisha a ajuns în România, după eliminarea de la „Survivor”. Cum arată după o lună în Republica Dominicană

Nu vreau să învinuiesc pe nimeni, eu am dat tot ce-am putut, s-a văzut pe trasee… dar dacă săptămâna asta sau cea care urmează, fetele nu vor aduce puncte, o să taxez băieții care m-au votat”,  a mărturisit Irisha, potrivit Wowbiz.

„Mi s-a părut complicat… căldura aia toridă, sunt 33 de grade, dar se simțeau ca 43… noi trebuia să dăm randament, dar nu aveam energie pentru că nu mâncam. Tot pachetul mi s-a părut complicat, dar pe altă parte, cea mai tare experiență din viața mea”,  a mai spus fosta concurentă de la „Survivor”.

Pe cine vede în finala „Survivor România”

Irisha a mărturisit pe cine vede finalist la „Survivor România” 2021.  „Puțin dificil și complex este Zanni.

Are mintea ascuțită, i-am zis de la început. În momentul în care am vorbit o zi, două, trei i-am zis: Zanni, vezi că ai mintea foarte ascuțită.  Și s-au adeverit spusele mele.

Văd mai mulți câștigători, văd și pe cineva de la Războinici, pentru că sunt mulți foarte buni pe traseu.

Câștigătorul trebuie să aibă un pachet. Din echipa noastră cred că e Culiță, Elena, Zanni și de la Războinici Marius și poate Andrei. Eu pe ăștia îi văd finaliști, chiar abia aștept să vină finala, să văd dacă am dreptate”.

Citeşte şi:

Palma primită de aproape un milion de angajați de la Guvernul Cîțu: patronii îi vor putea da mai ușor afară

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe

Ies la iveală morțile Covid neraportate publicului. Ministrul sănătăţii vine joi la 10 în fața presei

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
Ce a spus Cătălin Botezatu despre noua iubită a lui Pepe, în direct, la TV. Toată țara a aflat
Playtech.ro
Ce a spus Cătălin Botezatu despre noua iubită a lui Pepe, în direct, la TV. Toată țara a aflat
Momentul în care șoferul beat o lovește cu autobuzul pe fata de 15 ani, pe o trecere din Iași, a fost filmat. Copila este în comă
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul beat o lovește cu autobuzul pe fata de 15 ani, pe o trecere din Iași, a fost filmat. Copila este în comă
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
ATENŢIE! VIDEO ŞOCANT. Filmarea cu accidentul teribil în care a murit celebrul sportiv
Telekomsport
ATENŢIE! VIDEO ŞOCANT. Filmarea cu accidentul teribil în care a murit celebrul sportiv
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)