Kira Hagi l-a prezentat oficial părinților pe viitorul ei soț, Thomas Ferfelis. Cum a apărut fata lui Gică Hagi alături de logodnic și de viitoarea soacră

Comentează

Kira Hagi le-a făcut cunoștință oficial părinților ei cu Thomas Ferfelis, bărbatul care a cerut-o în căsătorie și care o să îi devină soț. Întâlnirea a avut loc chiar sub ochii insistenți ai presei.

Săptămâna trecută, pe 4 septembrie, Gheorghe Hagi a inaugurat noul lui hotel de la Ovidiu și extensia acestei baze. 8 milioane de euro a investit acesta în construcția spectaculoasă unde jucătorii vor avea parte, pe lângă hotel, de o sală de forță ultramodernă, sală de mese, săli de lectură și chiar un muzeu.

La eveniment au fost invitați presa, dar și familia lui Gheorghe Hagi și prietenii apropiați. Cea care s-a remarcat imediat a fost Kira Hagi, fiica legendarului fotbalist devenit antrenor. În vârstă de 28 de ani, tânăra are o carieră de câțiva ani în actorie, dar e și pictoriță. La inaugurarea hotelului nu a apărut însă singură, viitorul soț i-a fost alături.

Kira Hagi s-a afișat oficial alături de Thomas Ferfelis, bărbatul care a cerut-o în căsătorie. La eveniment, ea i-a făcut cunoștință oficial, în ochii presei, lui Gheorghe Hagi cu viitorul lui ginere. Totodată, și mama lui Thomas a fost prezentă, e vorba despre Evangelia Ferfelis, dar și sora lui.

Cu ocazia deschiderii hotelului, aceștia nu au ratat ocazia și au făcut o poză împreună. Thomas Ferfelis o are lângă el pe Kira, care poartă un tricou cu Farul Forever, Gheorghe Hagi fiind lângă ea. El o are pe soția sa alături, apoi lângă ea e Elena, soția lui Ianis Hagi, apoi sora lui Thomas și mama lui. Evangelia Ferfelis, viitoarea soacră a Kirei Hagi, a fost o prezență discretă la eveniment. Îmbrăcată într-o bluză alb cu negru, pantaloni deschiși la culoare și geantă roșie, ea a socializat cu familia Hagi.

Până acum, Kira Hagi a păstrat discreția cu privire la relația cu Thomas Ferfelis, nici despre viitoarea nuntă nu a făcut declarații. Cert e că familiile lor s-au cunoscut, iar imaginile recente sunt dovada.

Cine e și cu ce se ocupă Thomas Ferfelis, viitorul soț al Kirei Hagi

Thomas Ferfelis, viitorul soț al Kirei Hagi, are 28 de ani și a cunoscut-o pe fiica legendarului fotbalist Gică Hagi în perioada în care erau colegi la International British School of Bucharest. Tânărul este absolvent al University of Southampton din Marea Britanie și, în prezent, ocupă funcția de manager la Cernica Events, un local de renume situat pe malul lacului Cernica, administrat de familia sa.

Părinții lui Thomas Ferfelis sunt oameni de afaceri, deținând holdingul Elgeka Ferfelis, care include și restaurantul Cernica Events. Familia Ferfelis s-a stabilit în România cu mai mulți ani în urmă, consolidându-și prezența în mediul de afaceri local.

Pe de altă parte, Kira Hagi, cunoscută pentru ambiția și determinarea sa, a demonstrat că își construiește cariera pe propriile forțe. Tânăra a absolvit facultatea de actorie din New York și și-a făcut debutul în televiziune, jucând în serialul „Lia – soția soțului meu” difuzat la Antena 1. Susținută moral de părinți, Kira și-a urmat pasiunile și a devenit o actriță desăvârșită, arătând că talentul și munca asiduă pot deschide uși în lumea artistică.

„Nu este o presiune neapărat, nu este o povară numele pe care îl port. E o mândrie pentru mine și mai mult mă inspiră și îmi creează o determinare pentru munca mea. Mie mi se pare normal să muncești și să te dedici unei meserii. (…)

Sunt cei mai mari fani. Cu siguranță. Mă susțin. Ei nu cunosc domeniul, nefiind actori, așa că nu prea pot să-și dea cu părerea”, a declarat tânăra în urmă cu ceva timp pentru Ego.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...