Aşa cum mulţi dintre noi am învăţat primele cuvinte în engleză urmărind “Cartea junglei” ori “Pisicile aristocrate”, şi Mădălina Ghenea “a prins” italiana cu ajutorul desenelor animate. Stabilită de la 14 ani la Milano, în Italia, Mădălina Ghenea, a­­­­­cum în vârstă de 27 de ani, s-a familiarizat cu limba ţării de adopţie cu ajutorul desenelor difuzate la TV. “Am în­­văţat italiana din desenele animate pe ca­­re le vedeam acasă, pe Canale 5, împreună cu fratele meu. Studiasem latina la şcoală, aşa că baza o aveam. După prima lună, puteam deja să port o conver­saţie”, a măr­turisit superba brunetă, acum ceva vreme.

Totuși, cunoștințele de limba italiană nu sunt suficiente pentru a se preznta în fața publicului de la San Remo, gurile rele spunând că pronunția ei nu este foarte corectă. Așa că frumoasa româncă s-a pus cu burta pe carte și ia lecții intensive.

În afară de i­­­­ta­­liană, Mădălina mai vorbește fran­ceză, engleză, spa­niolă şi japoneză.

Festivalul de la San Remo va avea loc între 9 și 13 februarie, la Teatrul Ariston. Competiția va avea două secțiuni: una la care se vor lua parte 20 de artiști consacrați, cu 20 de teme muzicale, și o alta în care vor concura opt muzicieni cu opt melodii noi

Celebru concurs se organizează din 1977 și este în continuare extrem de popular în Italia. 12 milioane de italieni au vazut finala San Remo de la Rai din 2015. Anul trecut, Il Volo a triumfat cu melodia “Grande amore”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.