Maria și Liviu de la „Mireasă”, în conflict după ce au depus actele de divorț: „Nu am bătut pe nimeni niciodată! Maria, nu e frumos ce faci”

Comentează

Liviu și Maria au câștigat „Mireasa”, sezonul 3, și premiul în valoare de 40.000 de euro. La cinci luni de la marea finală, soții au anunțat despărțirea, au depus deja actele de divorț, spun că nu mai e cale de împăcare. Și-au adus și acuzații dure, sunt în conflict în plin proces de separare.

La cinci luni distanță de la nunta lor din cadrul emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1, Maria a apărut în emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars și a anunțat că ea și Liviu s-au despărțit. Au apărut probleme între ei, au încercat să treacă peste, însă nu au reușit.

„Am fost în vacanță în august și a început să scârțâie, noi ne certam des și în casă. Aceeași placă stricată, adică era o luptă de a demonstra care e mai important, dar nu din partea mea, ci din partea lui.

Mi se pare că avea mereu frustrări și voia să demonstreze, dar nu lucruri ok. Am mers mai departe, pentru că mereu venea cu o împăcare într-un mod frumos, iar pentru că l-am iubit din tot sufletul, nu știu dacă a fost și din partea lui, nu a fost iubirea reală de care el vorbea”, a declarat Maria în emisiunea „Xtra Night Show”, acum câteva zile.

După declarațiile ei, Liviu de la „Mireasă” a făcut și el dezvăluiri în emisiunea „Acces direct”, de la Antena 1. Câștigătorul „Mireasă”, sezonul 3, a dezmințit că ar fi fost violent cu Maria. Spune că deja au depus actele de divorț și că nu se vor mai împăca.

„Cu două zile înainte ca Maria să apară la TV și să mă acuze de toate cele, noi doi am fost la divorț împreună și am discutat. Ea mă acuză pe mine că trăiesc în trecut! Dacă era ceva adevărat din ce spune ea că am bătut-o de ce nu s-a dus la Poliție să facă plângere?

Toți oamenii care mă cunosc, știu că sunt un om liniștit! Eu am făcut Seminarul Teologic, sunt absolvent de Teologie, toată lumea nu crede astea! Atâtea acuzații pe care le face Maria fără nimic real! Nu am bătut pe nimeni niciodată! Maria, nu e frumos ce faci acum! S-a terminat! Mai avem 30 de zile timp de gândire! Și cei de la sezonul 2 Mireasa s-au certat, dar nu au ieșit să facă circ la TV!”, s-a apărat Liviu, la „Acces direct”, notează click.ro.

„E adevărat că am spus că vreau copil și familie, dar când ai cu cine! Între noi fost mai multă neînțelegere, decât iubire. Așa va rămâne! Ne despărțim!”, a mai adăugat Liviu.

Maria și-a menținut părerea. „Liviu crede că e perfect, adică lumea îl acuză și el nu a făcut nimic?! Nu iese fum fără foc! În on-line mă face în toate felurile, mă acuză de multe lucruri, iar la TV vine și pozează impecabil”, a declarat Maria, la Antena 1.

Maria și Liviu au câștigat 40.000 de euro la „Mireasă”, sezonul 3

Finala „Mireasa”, sezonul 3, a avut loc duminică, 1 august, la Antena 1. Maria și Liviu au mers cu emoții în fața altarului. S-au așezat unul în fața celuilalt și și-au spus vorbe frumoase. Liviu a spus că pentru prima dată spune DA din tot sufletul, că Maria este femeia care îi dă putere, care îl face să privească cu încredere spre viitor și promite să o iubească toată viața: „Te iubesc așa cum nu am iubit pe nimeni niciodată”. Maria a spus că de azi nu mai există tu și eu, există doar noi. I-a mulțumit pentru iubirea pe care i-o poartă și îi promite la rândul ei să-l iubească necondiționat.

La finalul emisiunii, s-a aflat că ei sunt preferații publicului, că ei au câștigat „Mireasa”, sezonul 3. Au plecat acasă cu marele premiu în valoare de 40.000 de euro. Au și dezvăluit în ce vor investi banii. „Cred că ideea de câștigători, pe lângă bani, că am învins totul, contează mult. Cu banii, o să-i punem acolo, să ne luăm un apartament în București, să nu mai fie discuția Giurgiu-Maramureș”, a declarat Maria în emisiune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește