Mergi direct la conținut »
Marina Almășan comentează problemele dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană.  "De zeci de ori am vrut să pun mâna pe telefon și să-i sun pentru a-i ruga să pună stavilă acestui măcel absurd"
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > Marina Almășan comentează problemele dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. "De zeci de ori am vrut să pun mâna pe telefon și să-i sun pentru a-i ruga să pună stavilă acestui măcel absurd"

Marina Almășan comentează problemele dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. „De zeci de ori am vrut să pun mâna pe telefon și să-i sun pentru a-i ruga să pună stavilă acestui măcel absurd”

Prezentatoarea de televiziune Marina Almășan a comentat pe marginea discuțiilor fără sfârșit dintre Adriana Bahmuțeanu și fostul ei soț, omul de afaceri Silviu Prigoană, care acum sunt din nou în centrul atenției din cauza discuțiilor legate de cei doi copii ai lor.

De Dana Aramă,

Adriana Bahmuțeanu are doi copii, Maximus și Eduard. Băieții sunt rezultatul mariajului pe care Adriana Bahmuțeanu l-a avut cu omul de afaceri Silviu Prigoană. În urma recentului procesul pe care l-a avut cu fostul ei partener de viață, Adriana Bahmuțeanu nu mai are dreptul să-i țină la ea acasă pe cei doi copii. Instanța de judecată a decis stabilirea domiciliului acestora la tată, așa cum ceruse Silviu Prigoană. Însă, custodia asupra celor doi copii rămâne în continuare comună.

Cum cei doi, Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, sunt din nou în centrul atenției din cauza discuțiilor dintre ei, prezentatoarea de televiziune Marina Almășan a comentat pe marginea situației celor doi.


„Asist, de ani buni, la spălatul televizat al rufelor fostei familii – Bahmuțeanu-Prigoană. Știu deja pe dinafară ce așternuturi au, din ce țesături și în ce culor , știu pe dinafară ce pete a așezat viața pe ele și ce înălbitori și arome de balsam preferă. Îi cunosc pe amândoi de secole și niciunul dintre ei nu mi-este antipatic. Ba, aș spune, fiecare, luat separat, e un om de ispravă, bun în meseria lui, simpatic, colorat în limbaj – și cu asta am numit calitatea principală a unui invitat, în televiziunile Prezentului. De aceea, suișurile și coborâșurile cuplului m-au făcut mai atentă decât în alte cazuri . Și firesc, atunci când îi cunoști personal pe protagoniști, nu pot să te lase rece dramele lor…”, a scris vedeta pe femeide10.ro.

Polițiștii din Brașov au găsit-o pe misterioasa ”fată din cort”. Trăia de trei luni la marginea cartierului Șchei. Cine e
Recomandări

Polițiștii din Brașov au găsit-o pe misterioasa ”fată din cort”. Trăia de trei luni la marginea cartierului Șchei. Cine e

Marina Almășan și-a spus părerea și despre cum sunt afectați cei doi copii ai cuplului.
„Cei doi copii ai cuplului au devenit, iată, fără voia lor, nu numai subiecții unui serial de aventuri, ci mai ales ai unei copilării pe care nu o doresc niciunui copil…
…Spectatori ai unor lupte interminabile între cei ce le-au dat viață, marcați pe vecie de duelul verbal dintre cei doi -amândoi buni oratori, cu un colorat bagaj de cuvinte și cu un spirit belicos ce le curge, ca un fluid, prin vene – micuții cuplului Adriana–Silviu vor fi mâine niște adulți marcați pe viață, doldora de probleme, pentru care nu vor conteni să-i judece pe înșiși cei ce i-au adus pe lume. Și tot mâine-poimâine, când viitorii bărbați vor avea, poate, momente speciale în viețile lor, va apărea, ca din neant, un „binevoitor”, care le va pune sub nas, când le va fi lumea mai dragă, înregistrări de demult, cu frânturi din penibilele războaie ale căror miză au fost, cand erau mici.

Calvarul unui chirurg român pregătit în Franța și Belgia după ce a revenit în România
Recomandări

Calvarul unui chirurg român pregătit în Franța și Belgia după ce a revenit în România

De zeci de ori am tot vrut să pun mâna pe telefon și să-i sun, când pe Adriana, când pe Silviu (v-am spus, am o relație bună cu fiecare din ei) pentru a-i ruga să pună stavilă acestui măcel absurd, dar mai ales expunerii sale în spațiul public. N-am făcut-o. Poate din lașitate, poate ascultând atenționările celor din jur – „Nu te băga, nu e treaba ta!”. Am lăcrimat însă solidar, aflând că Adrianei i-au fost luați copiii, chiar dacă destui mi-au sărit în cap, încercând să mi-o prezinte ca pe o mamă denaturată. Cred însă, cu tărie, că locul oricărui copil din lumea asta este lânga mama sa.

În rest, ascult, la fel ca voi toți, halucinantele acuzații reciproce în care se duelează cei doi, scindându-ne și pe noi în tabere adverse, care țin când cu unul, când cu celălalt dintre beligeranți.

Și în tot acest timp, arătați cu degetul de cei din jur, doi copii nevinovați, făcuți probabil în glumă și transformați de părinții lor în obiecte de dispută televizată, se îndreaptă poticnit spre viitorul lor incert, așezat sub semnul unui start înecat în nefericire”, a mai scris Marina Almășan.

Citește și: VIDEO | Zeci de francezi, în genunchi pentru Catedrala Notre-Dame! Oamenii au interpretat cântece religioase și s-au rugat pentru simbolul Parisului

 

Close
Închide
  Close