Marius Manole este unul dintre cei mai apreciați actori din România. De-alungul timpului, acesta a putut fi văzut pe scena teatrului dar și în filme, făcând spectacol cu rolurile sale. Marius Manole este invitat la podcastul lui Damian Drăghici în această săptămână, unde a făcut declarații neașteptate despre viața lui.
„Toată viața am trăit pe datorie, am trăit toată viața pe un caiet. Am datorii peste tot. Mie nu mi-e frică de datorii, îmi place să am datorii. Asta e! Eu sunt și singur, nu am copii, nu moare nimeni dacă n-am ce mânca.
Am datorii: la bancă, la aia, la aia. Mi-am cumpărat ce am vrut, am investit în ce am vrut, risc ce vreau. Până la urmă știi cum e, vorba aia: Cu frică sau fără frică, tot acolo ajungem! Bogați sau săraci”, declară Marius Manole în Podcastul lui Damian Drăghici.
Marius Manole se deschide în fața lui Damian Drăghici și vorbește despre viciile sale.
„Eu sunt un om foarte vicios, de aia nu mă apuc de droguri. Eu dacă mă apuc de droguri, mi-am vândut tot: casa, dinții, fața, tot. Mă lupt cu fumatul în continuare, cu alcoolul – eram în prag de alcoolism, noroc că m-a salvat cineva…”, mai povestește Marius Manole.