Natalia Mateuț, actriță în filmul „Dragoste pe muchie de cuțit”. „Am avut o scenă în care am jucat cu doamna Carmen Tănase”

 13 comentarii

Natalia Mateuț, în vârstă de 33 de ani, și-a făcut debutul pe marele ecran cu un rol în filmul „Dragoste pe muchie de cuțit”. Prezentă la avanpremiera filmului, bruneta a povestit întreaga experiență, dar și cum a primit propunerea de a juca în film.

„Sunt un personaj pozitiv. Așa de blândă și de bună sunt, n-aș omorî nicio muscă. Păi cum credeați altfel despre mine? Ce așa în viața de zi cu zi mușc? Da, poate mai mușc uneori, dar am început să fiu drăguță. Nu. E un personaj pasager, episodic dacă vrei să o iei așa, un rol mic, dar frumos. Pentru mine a fost o oportunitate fantastică pentru că mi-am dorit dintotdeauna să fac treaba asta, să fac actorie”, a povestit Natalia pentru Ego.

„Am avut emoții pentru că am avut o scenă în care am jucat cu doamna Carmen Tănase. A fost emoție pentru că este personajul principal, pentru că este una dintre marile actrițe și pentru că da, mi-a fost teamă să nu greșesc, să nu-mi uit replica, să nu mă fac de râs. Dar a mers totul foarte bine. Am avut norocul cu Văru Săndel și Alin Panc, pentru că și cu ei am avut o scenă împreună. Am urcat pe o scenă.

În film joc rolul unei prezentatoare. Deci nu a fost foarte greu, că a fost cumva propriul rol, dar cu ei pe scenă. A fost un pic așa, mi-a fost teamă să nu greșesc, să fiu bine. Dar am primit un feedback foarte bun din partea lui Alin Panc, care este, de asemenea, și producătorul filmului și care m-a și cooptat. Mi-a zis că i-a plăcut și că mai colaborăm. Mi-a dat așa aripi”, a mai povestit prezentatoarea TV.

„Alin Panc m-a sunat, mi-a zis că are un proiect nou și că sunt mai multe variante, dar că i-ar plăcea să mă vadă și pe mine. Ne-am întâlnit, am discutat și până la urmă s-a hotărât asupra mea. Așa că acum îmi fac debutul pe marile ecrane. Până acum am fost doar pe micile ecrane. Nu m-am văzut nici eu până acum pe marele ecran, iar astăzi i-am invitat și pe mama și tata, așa că emoțiile sunt și mai mari. Trebuie să ajungă și sora mea cu iubitul ei. Le-am zis să vină la avanpremieră. Nu am eu un rol mare, dar or să se distreze la film. Au venit de drag”.

Alături de fostul mare fotbalist Dorin Mateuț, la premieră a venit și sora mai mică a Nataliei.

„Se inversează rolurile. Noi deja ne împăcăm foarte bine de multă vreme. Diferența este de patru ani, dar atunci când crești nu se mai simte. Nouă ne face foarte mare plăcere să ne petrecem timpul împreună.

Cred că ieșim împreună de cele mai multe ori, prin oraș, la petreceri, în vacanțe. Chiar lumea mă întreabă dacă nu mă plictisesc numai cu ea, dar le spun că este cea mai bună prietenă a mea și avem și un anturaj comun”, a mai povestit amuzată Natalia Mateuț.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    Irinel 03.10.2023, 20:55

    Sa ai bafta multa!Vezi ca te cam lauzi.Lasai pe alti sa faca lucru asta.

  • Avatar comentarii

    MoSi202 03.10.2023, 22:42

    Felicitări ,sănătate și mult succes in continuare!

  • Avatar comentarii

    Bubulina61 03.10.2023, 23:27

    Așa au început toți actorii cu roluri mici!

  • Avatar comentarii

    N3gry90 03.10.2023, 23:35

    Multă baftă și toate cele bune!

  • Avatar comentarii

    Gore24 04.10.2023, 00:19

    Felicitări și succes mai departe!

ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri