MENIU CAUTĂ
11 Mar. 2019 11:00 , de Florian Gheorghe

A luat-o pe Delia direct din clasa de franceză! Nick de la N&D a rememorat pentru Libertatea începuturile trupei care a făcut furori în anii 2000

Distribuie

Vedetă „old school”, fără PR, stilist, secrete, migrene și machiaj, Nicolae Marin ne-a vorbit cu sinceritate despre începuturile N&D, trupa care s-a născut într-o sufragerie de bloc și care a lansat-o în showbiz pe Delia. Împreună, cei doi au lansat, la începuturile anilor 2000, hituri ca „Nu e vina mea”, „Nu pot să uit”, „Vreau să plâng” ori „Vino la mine”.

Libertatea:Te-ai întors în muzică după 15 ani. Ți-a lipsit scena?
Nick: Revenirea a sesizat-o publicul, eu încă nu. (râde) Urmează clipuri și piese noi și atunci vom vorbi de revenire. Dacă nu am fost pe sticlă, nu înseamnă însă că m-am retras. Am schimbat poziția scenei, m-am aflat în spatele pupitrului o perioadă și în spatele proiectului de muzică electronică No Rules, ale cărui piese au atins primele locuri pe posturile de specialitate. Nu m-am folosit de numele meu tocmai pentru a-mi demonstra mie, nu altcuiva, că pot face și altceva.

„Am plecat de la un studio amenajat în sufragerie”

Vorbind de începuturile N&D, cât de greu a fost să te impui?
La vârsta aia nu simțeam greul. Am plecat de la un studio amenajat în sufragerie, trăgeam vocea pe bandă, dacă greșeai, o luai de la capăt cu tot. Aici a fost greul, timpul petrecut să caut condiții bune în studiouri, cel mai bun sunet. Pe atunci am ajuns și la Bʼinișor, studioul lui Vali Sterian. Am sacrificat mult timp, nu ieșeam la chefuri, filme, întâlniri. Petreceam și 24 ore pe zi în studiouri, n-am avut timp de distracție. Pe undeva, e bine că s-a întâmplat așa. Sunt cu aceeași fată de 26 de ani și nu m-a părăsit, deși îmi reproșa că, blocat în muncă și la volan, nu aveam suficient timp pentru ea.

Pe Delia când și unde ai cunoscut-o?
Ne-am întâlnit la Liceul „Dinu Lipatti”, chiar în clasa ei, la ora de franceză, pe care am „deranjat-o”. Am intrat peste profesor, după ce am întrebat mai mulți elevi cine ar putea să cânte, din liceu, în stilul meu. Așa am întâlnit-o pe Delia. Aveam nevoie de o voce feminină și, după lungi castinguri făcute în studio, am ajuns prin școli de muzică și artă populară. Delia nu a avut nevoie de probe, din start am știut că-i vocea și prezența potrivite. Restul e istorie!

„N-am știut să gestionez succesul”

Între 1999 și 2004 ai lansat mai multe hituri. Te-a luat prin surprindere succesul?
Eu mă așteptam la succes, vizualizam toate etapele, succesul era doar o chestiune de timp. Problema e că n-am știut să-l gestionez. Crezi că tot timpul vei rămâne sus, în punctul în care îți doreai să ajungi. Mi-am dat seama că e nevoie de maturitate, să accepți că există suiș și coborâș. Din ʼ99, am lansat melodii care s-au dovedit rapid succese, în 2000 „Vino la mine” a câștigat titlul de „Melodia anului”, la fel s-a întâmplat în 2001 cu „Nu pot să uit”, apoi, în 2002, „Nu e vina mea” a fost ales „Cel mai bun proiect dance”, iar în 2003, „Vreau să plâng” a fost „Cea mai populară melodie dance” .

În 1999 nu existau posturi TV muzicale, lumea nu-ți știa chipul…
Așa e. 1999 a fost anul în care „Vino la mine” a apărut pe o compilație, „bubuia” peste tot, la tarabele de distribuție muzicală din întreaga țară. Mă distram copios întrebând distribuitorii stradali de casete audio cum merge vânzarea, cât costă, cine cântă. Nu m-au știut până la primul videoclip, un an mai târziu. Lansarea lui a coincis cu deschiderea Atomic TV.

Unii poate își mai amintesc: prin 2000 conduceai una dintre cele mai arătoase mașini din București, un „NickMobil” galben, tunat.
Istoria a început cu o Dacia Break argintie, cu nr. B30NND, mașina tatălui meu. După primele evenimente, mi-am luat un VW Corrado sport, apoi a venit cea de care zici, un Opel Calibra în care am băgat de trei ori mai mult față de cât am dat, vreo 33.000 de dolari la acea vreme, cât două apartamente. Am făcut un trade mark din ea, o știa toată lumea.

Ați primit ceva din drepturile de autor, în anii aceia?
De la UCMR-ADA am început să iau după ce m-am interesat de drepturile mele. Și în prezent mai primesc de la respectiva organizație chiar mai bine decât atunci. Însă de la Credidam n-am luat nimic, deși eram invitat peste tot.

Ce-ți amintești de la concertele de atunci, când nu erau condiții, nici aparatură?
Am făcut parte din generația care a prins schimbarea din mers. Nu erau nici măcar scene peste tot, o dată am cântat pe scări, ca să fim mai sus decât publicul. Nici limită de securitate. Îmi aduc aminte că unul mi-a desfăcut șireturile în timp ce cântam. Erau locuri cu sonorizare atât de proastă, încât abia așteptam să plecăm.

Lumea se întoarce la muzica anilor ʼ90, e un adevărat trend global. De ce crezi că a redevenit muzica retro atât de cool?
Pentru că s-au cam epuizat combinațiile notelor muzicale. Înainte erau piese care ”te gâdilau” la ureche. Acum a dispărut muzicalitatea și se merge pe minimal. Noua generație începe sa descopere muzica veche.  Tinerii descoperă piese vechi prin remixuri actuale. E foarte bine că se întâmplă așa, că muzica retro revine, pentru că are o anumită trăire, orchestrațiile sunt mai calde, mai frumoase. Diskoteka Festival, unde voi fi pe scenă, va fi mai mult decât un festival, va fi o călătorie în trecut.

 

 

Comentarii