„Nu văd Brazilia campioana mondială, la turneul final la care este chiar gazdă, şi mizez pe două dintre forţele europene, Spania şi Germania. Spania pentru că are o echipă compactă şi Germania pentru că evoluează foarte bine. Cu siguranţă vom vedea rezultate surprinzătoare din partea Angliei şi Italia, iar din America Latină nu putem uita de Argentina”, ne-a declarat prezentatoarea de la Digi 24.
Cât despre fotbalistul preferat, Simona spune că are o singură mare pasiune: Lionel Messi. „El este fotbalistul pe care îl susţin indiferent de echipa la care joacă. Nu aspectul fizic mă atrage la el, ci talentul, munca şi ambiţia. Aşa a ajuns cel mai bun jucător din generaţia sa şi unul dintre cei mai buni din istorie. La capitolul aspect spun doar că e simpatic. Sunt şanse mari ca Argentina să câştige trofeul Cupei Mondiale şi pentru că îl are în lot pe cel mai valoros fotbalist din lume: Lionel Messi”, a adăugat Simona Ţăranu, pe care o puteţi vedea începând de astăzi nu doar pe Digi24, ci şi la cel mai dinamic jurnal sportiv de televiziune, pe DigiSport 3,de luni până vineri în intervalul 15:30 – 16:00.