Ieri, 1 aprilie, Oana Roman a parcat neregulamentar la târgul auto la care a participat. După ce evenimentul s-a încheiat, ea s-a îndreptat spre parcare, pentru a-și lua mașina. Nu a mai găsit-o, autovehicului ei a fost ridicat.

„Am plecat de la târg și ce credeți? Mi-au ridicat mașina”, a spus Oana Roman pe Instagram, care nu s-a enervat de situația creată, ba chiar s-a amuzat.

Oana Roman: „Eu sincer nu mi-am dat seama că nu am parcat bine. Aia e!”

Ulterior, vedeta a fost nevoită să meargă să-și ridice mașina, dar și să plătească o amendă. Spynews.ro scrie că aproximativ 1.000 de lei a plătit pentru că nu a parcat regulamentar. „Pe ploaia asta a trebuit să vin eu să-mi ridic mașina. Asta! Aveți grijă unde parcați!

Eu sincer nu mi-am dat seama că nu am parcat bine. Aia e! M-a costat 500 de lei plus amenda, superb. Diseară ies și beau, mă duc fără mașină, ca să nu îmi mai ridice mașina a doua oară în aceeași zi. Cam asta e! Am pățit-o” , a mai transmis Oana Roman pe InstaStories ieri, 1 aprilie.

oana-roman-parcat-neregulamentar-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”
Recomandări
Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”

Seara, Oana Roman s-a ținut de cuvânt și a ieșit în oraș alături de mai mulți prieteni, s-a distrat la un restaurant, unde a ascultat muzica lui Dan Bittman.

Schimbări radicale în viața Oanei Roman

Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei, tatăl fetiței sale, iar recent a anunțat că vrea să vândă vila pe care o are în Tunari. După despărțirea de Marius Elisei, vedeta vrea să se mute cu fiica ei într-o casă mai mică.

Vila din Tunari are patru dormitoare, două sufragerii și două băi. Cine își dorește să cumpere vila vedetei trebuie să plătească suma de 480.000 de euro. În anul 2019, Oana Roman se muta de la apartament la vilă alături de soțul ei, Marius Elisei, de fiica lor, dar și de mama ei, Mioara Roman.

Între timp, în viața fiicei lui Petre Roman au apărut mai multe situații neprevăzute, astfel că a ajuns la concluzia că este mai bine să vândă casa. Acum, vedeta locuiește doar cu fiica ei, Isabela, pentru că s-a despărțit de Marius Elisei, iar mama ei stă de ceva vreme într-un azil de lux din Snagov.

„Este evident că, în momentul acesta, sunt doar eu cu Isa într-o casă foarte mare, de 300 mp și 1000 de metri de teren. Evident că e mult prea mult decât ce avem noi două nevoie! Mă gândesc la varianta s-o vând. Ori să o închiriez și mă mut eu într-una mai mică. Ori la un moment dat o s-o vând și o să-mi iau două mai mici! Vom vedea, dar nu e ceva pentru mâine dimineață!”, a declarat, recent, Oana Roman, pentru Click!

Știți ce afecțiuni de sănătate mintală sunt decontate în România? Nici măcar sistemul nu știe, arată un recent raport
Recomandări
Știți ce afecțiuni de sănătate mintală sunt decontate în România? Nici măcar sistemul nu știe, arată un recent raport

În anul 2019, Oana Roman a dat 160.000 de euro pe vila din Tunari, iar acum vrea să o vândă cu aproape jumătate milion de euro.

Comentarii (1)

CRH_RO   •   02.04.2023, 15:45

Posibil sa o fi parcat bine, a atins-o un pic fara sa isi dea seama si a mutat-o cativa metri mai incolo :)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Viva.ro
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Ce au găsit membrii unei familii din Tulcea în canapea. Oamenii au sunat imediat la 112
FANATIK.RO
Ce au găsit membrii unei familii din Tulcea în canapea. Oamenii au sunat imediat la 112
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
Știrileprotv.ro
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
"Mai mult decât o apocalipsă". Potopul căzut din cer a făcut prăpăd în vestul țării. Casele s-au umplut de apă și nămol, iar pe străzi mașinile au fost luate pe sus
Observatornews.ro
"Mai mult decât o apocalipsă". Potopul căzut din cer a făcut prăpăd în vestul țării. Casele s-au umplut de apă și nămol, iar pe străzi mașinile au fost luate pe sus
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Unica.ro
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie