Oana Zăvoranu, în vârstă de 51 de ani, și-a deschis sufletul în cadrul podcastului lui Bursucu, unde a vorbit deschis despre momentele dificile care i-au marcat viața, inclusiv relațiile tensionate cu mama sa, fostul soț, Ionuț Pascu, cunoscut publicului sub numele de scenă Pepe, și experiențele controversate cu vrăjitoarele Melissa și Vanessa.

„Când am văzut-o pe mama mea cu cel mai mare dușman al ei și al meu în brațe, dansând la Măruță, am înnebunit”

Oana Zăvoranu a făcut declarații despre moștenirea primită de la mama sa, în valoare de două milioane de euro, dintr-un total impresionant de 8 milioane de euro.

În anul 2010, Oana a fost abordată de vrăjitoarele Melissa și Vanessa, care au convins-o că mama ei, Mărioara Zăvoranu, i-ar fi făcut farmece. Momentul decisiv care a determinat-o să accepte invitația acestora a fost o ediție a emisiunii lui Cătălin Măruță. În respectivul episod, mama sa și Pepe au fost invitați speciali, iar artistul i-a cântat și a dansat cu fosta sa soacră. Mărioara Zăvoranu i-ar fi spus lui Pepe că regretă că nu va mai fi ginerele ei, considerându-l „un băiat bun”.

„Când am văzut-o pe mama mea cu cel mai mare dușman al ei și al meu în brațe, dansând la Măruță, am înnebunit”, a explicat Oana.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Oana ZavoranuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Oana Zăvoranu a pierdut 400.000 de euro la vrăjitoare

Ulterior, Oana a pierdut nu mai puțin de 400.000 de euro apelând la serviciile vrăjitoarelor, bani care ar fi inclus două case, o mașină și o cantitate considerabilă de aur. Dezamăgită, vedeta le-a dat în judecată pentru înșelăciune. În decembrie 2016, Curtea de Apel București le-a condamnat pe Melissa și Vanessa la câte 3 ani de închisoare cu suspendare.

„Eu nu am ajuns la aceste individe din răneală de dragoste de soț, iubit și așa mai departe. Acolo lucrurile erau terminate cu cruce. Nu m-am dus să aduc pe nimeni înapoi. Acolo am ajuns pentru că duceam un război extrem de dureros cu mama. Acest individ a fost, da, cel care a declanșat ajungerea mea la aceste individe. Îți spun și momentul care a declanșat această destabilizare a mea”, a povestit Oana Zăvoranu, în podcastul lui Bursucu.

„Nu mai am bani, toate conturile mele sunt poprite”

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Actrița a dezvăluit și detalii despre moștenirea lăsată de mama ei. Din totalul de 8 milioane de euro, Oana a primit doar două milioane, iar suma a fost diminuată semnificativ din cauza taxei de succesiune, care a costat-o zeci de mii de euro.

„Da, a fost o moștenire de două milioane de euro. Din care succesiunea a fost de 55-60 de mii de euro. Nu mai am bani, toate conturile mele sunt poprite. Oana Zăvoranu nu are cum să aibă bani în cont. Oana are poprire și pe viața ei. Dacă ar putea să-mi pună poprire pe aerul pe care îl respir. Dacă ar putea, mi-ar pune poprire. Oamenii, atenție, cărora le-am făcut numai bine m-au trădat”, a declarat Oana Zăvoranu la podcastul lui Bursucu.

Un alt episod dificil din viața Oanei îl reprezintă pierderea unei case situate în zona Andrei Mureșanu. Înalta Curte a decis că proprietatea a fost cumpărată de un terț de bună-credință, ceea ce înseamnă că vedeta nu mai are drepturi asupra acesteia. Cu toate acestea, Oana a afirmat că nu se va da bătută și va lupta în continuare pentru a-și recupera imobilul.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI