Octavia Geamănu a primit ce și-a dorit! Fiul ei e copia fidelă a lui Marian Ionescu: “Are toate gesturile lui, grimasele”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În timp ce multe mămici sunt un pic invidioase atunci când copiii lor seamănă doar cu tații, Octavia Geamănu a declarat pentru “Libertatea de Weekend” că s-a rugat divinității ca Andrei să fie copia fidelă a lui Marian Ionescu, soțul ei. Prezentatoarea “Observatorului de Weekend” ne-a povestit cât de mult o ajută liderul formației Direcția 5 în creșterea micuțului lor
-Cum găsești echilibru între job, rolul de soție și cel de mamă, ținând cont că această criză sanitară ne-a cam afectat pe toți, din toate punctele de vedere?
-Echilibrul îl ai sau nu îl ai. Trăiesc viața pe care mi-o doresc, îi am alături pe Marian și pe Andrei în călătoria asta pe Pământ, am părinții sănătoși, prietenii aproape, o relație armonioasă cu tot ce e în jurul meu, un job minunat, așa că, până acum, nu mi-a fost greu să trec prin viață. Și dacă au fost cumva momente mai puțin ușoare, încrederea în Dumnezeu m-a făcut să simt real că într-un final totul va fi bine.
-Apropo de job, îți mai aduci aminte care a fost primul tău live de la pupitrul știrilor și dacă aveai emoții la numărătoarea inversă?
-Primul live în calitate de corespondent nu îl voi uita niciodată. Îmi bătea inima atât de tare, încât aveam impresia că se mișcă sacoul. (râde) Știam ce am de zis, despre un domn care se urcase pe un stâlp de înaltă tensiune, neavând gânduri pozitive, dar care, în final, a coborât cu bine. Chiar Sandra (n. red. Alessandra Stoicescu) mi-a dat pasa. Am început să spun ce aveam de spus, dar nu aveam sunet. Am auzit-o pe Sandra cum a intervenit, a trecut mai departe, dar eu nu m-am oprit până nu am terminat ce aveam de zis. Colegii din regie mi-au spus că n-au putut să îmi închidă, pentru că vorbeam foarte frumos, chiar și așa, fără sunet. Se întâmpla în 2005. (râde)
-Ai momente când te uiți la Andrei și nu îți vine să crezi că este al tău?
-Îmi vine să cred că e al meu, am cam avut timp să mă obișnuiesc cu el. Dar nu trece zi în care să nu îmi spun că parcă n-am apucat să-l țin suficient în brațe, să-l pup, să-l iubesc. În fiecare zi revăd filmulețe cu el de-a lungul timpului. Simt că l-am primit cadou. E cel mai minunat dar al divinității.
-Spune sincer, faptul că este copia fidelă a lui Marian nu te face un pic geloasă?
-Eu mi-am dorit clona lui Marian. Așa menționam în rugăciuni. Și asta am primit. Are toate gesturile lui, grimasele. Și când doarme e la fel. Nici măcar forma unghiilor nu e ca la mine. (râde) Cât despre spălat, hrănit, jucat, real îți spun că Marian mă întrece. A făcut și face toate astea poate chiar mai mult decât o fac eu. Ei, nu chiar mai mult. E un fel de 50-50. Relația lor e incredibil de puternică. Mă bucur că e așa... cum am visat, de altfel. Totul a ieșit conform planului divin, fără îndoială.
-Tu intri în atelierul de pictură al lui Marian sau nu ai loc de el și de Andrei?
-Mari talente eu n-am. Ori sunt ascunse bine, că nu le observ. Marian a pictat la fel de mult ca înainte, iar Andrei… E foarte adevărat că, dacă află că Marian e acasă, în atelier, acolo stă și el. Îi plac mult culorile. Enorm. Dar nu tempera, cariocile sau creioanele colorate. Nu! Pânzele, vopseaua cu ulei, acrilicul, exact ce nu se mai curăță de pe haine. (râde)
-Ce secret ai de arăți exact la fel ca în prima zi în care ai apărut pe micul ecran?
-Eu am doar gene bune. Atât! Nici măcar nu e meritul meu. Dar le mulțumesc des părinților, mai ales când mănânc o cutie de înghețată cu gust de gumă. (râde)
