Octavian Strunilă, despre ratele la bancă. Cum a pierdut apartamentul: „Nu-mi ajungeau banii de joi până joia viitoare, deși luam cinci salarii de-ale lui maică-mea”

Comentează

Octavian Strunilă a fost invitat în podcastul lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre perioada în care a jucat în telenovele. Actorul a povestit și despre problemele pe care le-a avut cu banca.

A fost pe val în momentul în care juca în telenovelele românești „Inimă de țigan”, „Lacrimi de iubire” și „Numai iubirea”. După terminarea filmărilor, Octavian Strunilă a avut probleme cu banca. Invitat la podcastul găzduit de Cătălin Măruță, actorul a vorbit și despre perioada mai puțin bună din viața lui.

Octavian Strunilă a mărturisit că a plecat din locuință din cauza datoriilor pe care le avea la bancă. El locuia într-un apartament cu două camere pentru care plătea lunar rata de 1200 de euro.

„Telenovelele mi-au schimbat viața în bine, apoi în rău. După ce s-au terminat telenovelele, am căzut în cap! Să vedeți cum s-a schimbat viața mea. Mie nu-mi ajungeau banii de joi până joia viitoare, deși luam cinci salarii de-ale lui maică-mea. Cheltuiala era numai pe mese, mare noroc că nu s-au prins drogurile de mine.

Am pus ipotecă de gradul doi pe apartament la un moment dat, s-a tot adunat așa. Aveam un apartament cu două camere și banca a strâns toate datoriile mele într-o rată. A venit criza din 2008, s-au dus toate în jos, m-am trezit în 2009 cu două camere în Vitan la o rată de 1.200 de euro. Rata nu era reală, dar când s-au strâns toate ratele... M-am mutat cu 500 de euro într-o vilă. Am pus chiriaș acolo. Am plecat de la apartament într-o vilă. Mi-am aruncat toate cardurile la tomberon și am băgat chiriaș acolo. Chiriașul a plecat și nu a plătit întreținerea. (...) Se auzea la radio că Strunilă e dat afară din casă și eu eram în mall să cumpăr haine. A fost agasantă perioada respectivă. Nu mai am nicio treabă cu banca”, a declarat actorul în podcastul lui Cătălin Măruță, relatează Click!.

A venit din Dorohoi la București și a reușit să devină actor, apoi regizor și producător. Pentru visul său, Octavian Strunilă a luptat mult. Chiar dacă banca i-a luat apartamentul, actorul a reușit să-și pună ordine în viață. El s-a mutat din apartamentul cu două camere din Vitan într-o vilă pentru care plătea 500 de euro chirie.

Octavian Strunilă nu a vrut să plătească ratele, astfel că el a fost evacuat silit și a pierdut apartamentul. La vremea respectivă, el s-a pricopsit și cu un proces deschis de Asociația Proprietarilor blocului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
07:15
Diesel sau plug-in hybrid: care consumă mai puțin? Testul real cu Volkswagen Tayron arată când are sens fiecare
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!