Pe 30 ianuarie 1969, Paul McCartney, John Lennon, George Harrison și Ringo Starr au urcat pe acoperișul clădirii Apple Corps, din centrul Londrei, și au cântat timp de aproximativ 40 de minute mai multe piese de pe albumul „Let It Be”, înainte ca polițiștii să le ceară să reducă sonorul.

Concertul neanunțat s-a încheiat cu anunțul celebru al lui Lennon: „În numele grupului și al nostru aș vrea să vă mulțumesc și sper că am trecut audiția”.

Sub ei, pe stradă, oamenii aflați întâmplător acolo, care ieșiseră probabil la masă din clădirile de birouri, habar nu aveau că tocmai asistaseră la ultimul concert al trupei The Beatles.

Cei patru au mai înregistrat un album, „Abbey Road” (scos totuși pe piață înainte de „Let It Be”), dar s-au despărțit până la sfârșitul anului și au luat-o pe drumuri separate. Doar doi Beatleși mai sunt acum în viață, McCartney și Starr. Lennon a fost împușcat mortal în 1980, în fața apartamentului său din New York, un eveniment care a șocat lumea, în vreme ce Harrison a murit de cancer în 2001.

În ultimele săptămâni, Paul McCartney, ajuns la 79 de ani, unul dintre principalii compozitori ai trupei alături de John Lennon, a acordat câteva interviuri, pentru BBC și New Yorker, în care a încercat să risipească „mitul” cum că el ar fi instigat destrămarea.

John a fost cel care a anunțat că pleacă, a spus McCartney, care a mai vorbit despre relația sa cu fostul său bun prieten, despre depresia simțită după despărțirea Beatleșilor și despre motivele pentru care continuă să compună și să concerteze: „Planul meu e să continui să trăiesc. Asta e ideea de bază”.

„E ceea ce fac”

Paul McCartney știe că, indiferent de oamenii de care este înconjurat, vedete ale filmului sau șefi de guverne, are tot timpul aproape fani Beatles.

„E cel mai ciudat lucru. Chiar și în timpul pandemiei, când port mască sau chiar ochelari, oamenii se opresc și îmi zic: «Salut, Paul»”, spune el pentru the New Yorker.

Dar tot el încearcă apoi să echilibreze cumva relația cu lumea: „Și eu sunt fan Beatles. Am fost o trupă bunicică”.

Billy Joel, care a concertat de mai bine de o sută de ori cu sala plină la Madison Square Garden, a petrecut multe după-amiezi cu Paul McCartney. Totuși, a admis el pentru New Yorker, „e un Beatles, deci există un soi de factor care te intimidează. Te întâlnești cu un om precum Paul și te întrebi cât de apropiat poți fi față de el”.

Această relație cu fanii are și o istorie întunecată, așa cum știe mai toată lumea. În 1989, Mark David Chapman, un fan Beatles, l-a împușcat mortal pe John Lennon în New York.

Aproape 19 ani mai târziu, în Londra, un alt tânăr cu tulburări mintale, Michael Abram, a intrat în casa lui George Harrison și l-a înjunghiat repetat în piept.

McCartney este acum miliardar. Mare parte din această avere vine din drepturile pentru cântecele pe care le-a scris împreună cu Lennon acum multă vreme, înainte ca primul om să aselenizeze pe Lună.

Audiența sa este uriașă. Prin comparație, catalogul de cântece al lui Bob Dylan este mult mai bogat. Dar McCartney cântă pe stadioane, în vreme ce Dylan apare pe scena unor săli de concert medii.

Și după atâția ani, fostul Beatles continuă să scrie și să înregistreze noi cântece.

„Planul meu e să continui să trăiesc, asta e ideea”. Paul McCartney, despre sfârșitul Beatles, cearta cu Lennon și viața de după
Paul McCartney, premiat în 2010 la Casa Albă de președintele Barack Obama FOTO: EPA

„E ceea ce fac”, explică el. Recent, „McCartney III Imagined”, un remix al ultimului său album, a ajuns pe locul 1 în topul Billboard al albumelor rock.

Nu se declară un fan al hip-hop-ului, dar a colaborat cu Kanye West pentru câteva cântece, inclusiv „Only One”.

Iar o altă colaborare cu West și cu Rihanna, „FourFiveSeconds”, a adunat sute de milioane de vizualizări acum șase ani.

McCartney nu se poate opri.

O carte și un documentar

Există câteva evenimente care au precipitat probabil interviurile lui McCartney. Unul dintre ele, așteptata difuzare a filmului „The Beatles: Get Back”, un documentar realizat de Peter Jackson, faimos pentru spectaculoasa și relativ reușita ecranizare a „Stăpânului Inelelor”.

Este un soi de remake. În ianuarie 1969, cei patru membri ai trupei, McCartney, Lennon, Harrison și Ringo Starr, s-au reunit la Twickenham Film Studios să repete cântecele pentru albumului „Let It Be”.

Ideea era să filmeze sesiunile, apoi să scoată un film documentar cu varianta editată. În momentul în care documentarul de 80 de minute intitulat „Let It Be” a apărut, în mai 1970, trupa își încheiase deja activitatea.

Mulți fani au văzut de atunci filmul ca pe un documentar al despărțirii, o portretizare a relațiilor eșuate și a resentimentelor din trupă.

Jackson și echipa sa au vizionat și au editat cele peste 60 de ore de filmări din arhivă pentru a spune din nou povestea, nu doar cu imagini noi, dar și cu o tehnică de îmbunătățire a celor vechi. Și a sunetului.

„L-au făcut ceva mai vesel”, spune Ringo Starr, bateristul trupei. „Asta a fost mereu observația mea, râdeam și eram și supărați”, adaugă el.

„Planul meu e să continui să trăiesc, asta e ideea”. Paul McCartney, despre sfârșitul Beatles, cearta cu Lennon și viața de după
Scenă din documentarul „Get Back”: Beatleșii la repetiții pentru albumul „Let It Be” FOTO: Profimedia

Iar viziunea lui Jackson pare să se fi potrivit cu cea a lui McCartney, în sensul că documentarul oferă o poveste alternativă cu privire la viața sa și la ultimele zile ale unuia dintre cele mai importante fenomene culturale pop ale secolului XX.

Alt eveniment este apariția cărții „The Lyrics: 1956 to the Present”, în care McCartney relatează poveștile din spatele a 150 din cântecele sale.

Paul și John, o întâlnire istorică

Cartea, documentarul și întreaga istorie a trupei își au originile în întâlnirea celor doi Beatleși, Paul și John, acum 64 de ani.

Pe 6 iulie 1957, McCartney, un adolescent de 15 ani, s-a urcat pe bicicletă și a ajuns la un târg din apropierea casei sale pentru a vedea o trupă: „Quarry Men”. A plătit trei pence și i-a urmărit în timp ce cântau câteva coveruri. A observat că unul dintre membrii trupei este chiar talentat și are o prezență de scenă.

Numele acelui tânăr era John Lennon. Iar McCartney i-a cerut mai apoi chitara și i-a demonstrat propriul talent, printr-o versiune destul de credibilă a „Twenty Flight Rock”, a lui Eddie Cochran. Dacă cineva își dorește să vizualizeze scena, filmul „Nowhere boy” a încercat să surprindă momentul.

Cei doi aveau în comun mai multe lucruri, nu doar talentul și ambiția. Mama lui Lennon, Julia, murise în 1958, după ce fusese lovită de o mașină. McCartney își pierduse mama, bolnavă de cancer, în 1957.

Lennon își ascundea suferința afișând o siguranță de sine. „Mi-a trecut prin cap că trebuie să-l pun la locul lui, dacă îl las să se alăture trupei”, a spus el ulterior despre Paul. „Dar era bun, așa că era bine să-l avem”, a admis el.

La puțin timp după, McCartney a adus un prieten din școală, pe George Harrison, un tânăr chitarist. „George era copilul”, spune McCartney. În 1960, Qarry Men și-au schimbat numele în the Beatles, iar doi ani mai târziu au adus un baterist pe care îl chema Richard Starkey, dar care pe scenă își spunea Ringo Starr.

Toți erau băieți din Liverpool, copii ai clasei muncitoare (deși Lennon era ceva mai bogat, iar Ringo mai sărac).

Crescuseră ascultând Frank Sinatra și Billy Cotton la BBC. Ascultaseră primii artiști rock-and-roll, Bill Haley, Elvis Presley, Everly Brothers, Little Richard, Fats Domino sau Ivory Joe Hunter la Radio Luxemburg, un post comercial care difuza muzică americană.

Le plăcea eleganța cântecelor lui Chuck Berry. Împreună au învățat să cânte și să compună. Mai întâi în Liverpool, apoi în Hamburg, timp de șapte-opt ore pe zi, au repetat și au învățat sute de coveruri, construindu-și o reputație.

Când au obosit să mai cânte cântecele altora, au început să scrie propriile piese, nimic spectaculos mai întâi. Paul a compus „Pinwheel Twist”, John scris „One After 909”, care a ajuns ulterior pe albumul „Let It Be”.

Ce a fost clar de la început a fost faptul că compoziția va fi opera lui John și Paul. Poate că părea și ușor. Bob Dylan a spus despre McCartney că le poate face pe toate, aparent fără efort. Paul a compus piesa „When Im Sixty-four” la 16 ani. „Yesterday”, una dintre cele mai faimoase piese, reinterpretată de zeci de artiști, i-a venit în cap acum vreo 60 de ani, într-un vis.

„Mi-amintesc că mergeam prin Woolton, orașul lui John, și i-am spus lui John: «Uite, cred că doar tu și cu mine ar trebui să scriem cântecele»”, își amintește McCartney pentru The New Yorker.

„Nu am spus niciodată «hai să-l lăsăm pe dinafară pe George», dar era implicit”, adaugă el.

Care este diferența dintre The Beatles și The Rolling Stones?

Pe măsură ce Beatles au îneput să își câștige fani, a crescut și nivelul de sofisticare al cântecelor.

Lui McCartney îi plăceau poveștile epistolare. În timpul unui turneu, ajuns în sala de concerte, în vacarmul spațiului în care alte trupe își instalau instrumentele, el s-a așezat la pian și a început să cânte câteva acorduri care îi veniseră în minte.
Apoi, Lennon a adăugat chitara. Rezultatul a fost „All My Loving”. The Beatles au înregistrat piesa în 1963 și când au ajuns la New York anul următor au cântat-o la show-ul lui Ed Sullivan, alături de alte piese.

Spectacolul a intrat în istorie. Peste 70 de milioane de oameni au urmărit emisiunea. În doar două luni, The Beatles aveau cinci piese pe primele cinci poziții ale topului Billboard. Începuse Beatlemania.

Beatleșii au spus mereu că nu doar muzica și celebritatea contează, că s-au bucurat de camaraderia celorlalți, de distracție.

„Nu vreau cu adevărat să fiu o legendă vie”, a spus la un moment dat McCartney. „Am intrat în treaba asta ca să scap de o slujbă adevărată. Și să agăț fete. Și am agățat ceva fete și am scăpat de job”, a adăugat el.

Interesantă, la Beatles, era inventivitatea melodiilor și a acordurilor, scrie The New Yorker. În fiecare lună deveneau tot mai diferiți față de alte trupe ale momentului.

Apoi era maturizarea lor de la album la album, de la piese în trei acorduri despre iubiri de adolescenți la balade complexe și la înregistrări suprapuse și sintetizatoare, în perioada lor psihedelică.

Marii maeștri nu i-au trecut cu vederea. Leonard Bernstein a analizat la televizor structura piesei „Good Day Sunshine”. Compozitorul american Ner Rorem a scris în The New York Review of Books, comparând armoniile din „Here, There and Everywhere” cu madrigalul „A un giro sol”, de Monteverdi și o schimbare de cheie din „Michelle” cu un moment dintr-o compoziție a lui Francis Poulenc, pianistul francez.

McCartney nu își bate capul prea mult cu aprecierile elitelor muzicale, dar sugerează totuși că munca Beatleșilor era ceva mai complexă din punct de vedere stilistic decât cea a contemporanilor, inclusiv The Rolling Stones.

„Nu sunt sigur că ar trebui să o zic, dar ei sunt o trupă de coveruri blues, cam asta sunt Stones. Cred că noi eram ceva mai variați decât ei”, spune el pentru New Yorker. Nu ar fi pentru prima oară când a lansat săgeți spre The Stones.

The Beatles lucrau la foc continuu. Producătorul lor, George Martin, a oferit o vastă experiență procesului de lucru și i-a ajutat să își traducă ideile în realitate.

Ultimul concert pentru publicul plătitor

Totuși, în 1966, cei patru erau deja obosiți de viața pe drum, prin turnee. Vocea fanilor care îi adulau suna „ca cea a unui milion de pescăruși”, spune McCartney.

Și pe măsură ce au început să se vadă mai mult ca artiști decât ca staruri pop, au început să considere că marile concerte pe stadioane sunt cumva nedemne pentru ei. „Pur și simplu te uiți la tine și îți spui: «Stai un pic, sunt muzician, nu o păpușă la care să strige copiii»”, spune McCartney.

Pe 29 august 1966, The Beatles au cântat în San Francisco într-un spațiu total neprietenos. „A fost un show descurajant. Când ieșit de pe scenă ne-au băgat într-un soi de camion de transport de carne, doar o cutie de metal fără altceva în ea cu excepția ușilor. Noi eram carnea de fapt”, își amintește McCartney.

A fost ultimul concert al Beatleșilor pentru un public plătitor.

Dar albumele lansate au continuat să aibă succes și să fie mai sofisticate și mai complexe, „Revolver”, „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” – considerat de critici drept unul dintre cele mai importante și influente albume din istoria muzicii moderne, „The Beatles” („The White Album”).

Motorul gripat al trupei și alte probleme

The Beatles nu s-au scufundat niciodată în mediocritate. S-au despărțit după lansarea unor alte capodopere precum „Let It Be” și „Abbey Road”.

Disoluția trupei nu a avut un singur motiv. Dar probabil problemele au început în august 1967, după moartea managerului lor, Brian Epstein, de supradoză de droguri. Deși Epstein avea doar 32 de ani, cei patru îl vedeau ca pe o prezență unificatoare, aproape paternală.

În cele din urmă, The Beatles l-au angajat pe Allen Klein, managerul The Rolling Stones, să le coordoneze partea de business. McCartney a simți că Klein nu este de încredere, așa că a insistat să colaboreze mai degrabă cu Lee și John Eastman, tatăl și fratele lui Linda Eastman, viitoarea lui soție.

Nu erau doar chestiuni organizatorice. Și direcțiile muzicale ale celor patru erau tot mai diferite. Colaborarea Lennon-McCartney nu mai funcționa.

Lennon scria în casa sa din suburbii, McCartney în casa sa din nordul Londrei. Se întâlneau totuși pentru a-și asculta creațiile sau pentru a sugera o eventuală îmbunătățire.

În timpul acesta, George Harrison, care începuse și el să compună, se simțea nemulțumit de rolul atribuit în trupă.

Toate aceste fracturi erau vizibile în 1969, atunci când cei patru s-au adunat la Twickenham Film Studios, după Revelion.

De obicei, veneau în studio cu 14-15 piese gata să fie înregistrate. De data asta, nici John, nici Paul nu aveau niciun cântec.

Piesa lui McCartney „Get Back” era atât de rudimentară – nu avea decât refrenul – încât la un moment dat a luat forma unui cântec de protest la adresa politicilor anti-migrație ale politicianului Enoch Powell.

În documentarul „Let It Be”, fanii pot vedea procesul de creație, dar și lungi pasaje de tensiuni și plictiseală.

Apoi, era și prezența lui Yoko Ono, care își oferea opinia. La un moment dat, în Twickenham, McCartney spune: „O să fie un lucru incredibil de comic, peste 50 de ani, ceva de genul: «S-au despărțit pentru că Yoko s-a așezat pe un amplificator»”. Colegii lui Lennon aveau o problemă cu prezența iubitei lui în studio.

Unul dintre momentele memorabile ale filmului este acela în care Harrison izbucnește la adresa lui McCartney, atunci când acesta îi spune cum să cânte un acord.

„Încerc să te ajut, știi. Dar întotdeauna mi se pare că te irit”, spune McCartney. „Nu, nu mă iriți”, răspunde Harrison. „Nu mă mai iriți”, adaugă el.

Harrison era de fapt tot mai iritat. După o săptămână de repetiții, a izbucnit iar când Lennon a fost mai degrabă batjocoritor la adresa piesei sale „I Me Mine”. „Plec din trupă, acum”, a spus el. Iar în cele din urmă a și făcut-o, părăsind studioul. „Ne vedem prin cluburi”, a spus el la plecare.

Lennon nu a părut impresionat. „Dacă George nu se întoarce luni sau marți, zic să-l chemăm pe Eric Clapton să cânte”, a spus el.

În studio, Lennon putea fi lipsit de concentrare și irascibil. Folosea heroină, sporadic, probabil injectabilă. Și era defensiv atunci când venea vorba despre Yoko Ono. „Nu o să mint, v-aș sacrifica pe voi pentru ea”, i-a spus el lui McCartney.

Harrison s-a întors în cele din urmă, iar cei patru s-au mutat în alt studio. Situația s-a calmat. Indiferent de certuri, Beatleșii funcționau bine atunci când făceau muzică împreună.

„Din punct de vedere muzical nu ne-am dezamăgit niciodată unul pe celălalt”, spune Ringo Starr.

Toți au admis că McCartney era cel care însuflețea activitatea trupei. „Ne relaxam în grădina mea, eu și John, era o zi de vară, și ai parte doar de vreo trei în Marea Britanie, și apoi auzeam telefonul și știam după cum sună cine este: Paul. Care ne spunea: «Vreți să mergem în studio?»”, povestește Starr.

„Dacă n-ar fi fost el, probabil am fi făcut vreo trei albume, pentru că toți voiam să ne drogăm și să ne relaxăm”, spune bateristul.

Când lăsau jos instrumentele, interveneau însă problemele.

Depresia

The Beatles au terminat „Abbey Road” în august 1969. La o întâlnire, câteva săptămâni mai târziu, Lennon i-a spus lui McCartney că ideea de a merge iarăși în turneu pentru a cânta la concerte de dimensiuni reduse era stupidă. „S-a sfârșit. Plec”, a spus el, potrivit relatării făcute de McCartney pentru New Yorker.

Același lucru l-a spus și pentru BBC: „Nu eu am instigat despărțirea. A fost Johnny al nostru”. Dar ar fi continuat Beatles dacă Lennon nu ar fi părăsit trupa? „Ar fi putut să o facă”, crede McCartney.

Întrebări aproape inutile. La momentul respectiv, Lennon era deja implicat total într-o nouă trupă – Plastic Ono Band. Starr înregistra un album de piese country. Harrison, care a scos în 1970 „All Things Must Pass”, cel mai bun album solo al său, era chiar mulțumit de viața post-Beatles. Trupa, a spus el, „a însemnat mult pentru multă lume, dar știi, nu a însemnat chiar atât de mult”.

Pentru McCartney, trupa însemnase ceva mai mult. S-a retras cu soția sa Linda la o fermă din Scoția, unde a început să bea prea mult, să doarmă până târziu după-amiază, iar apoi să bea iarăși.

Era deprimat.

„Jobul meu nu mai era și era evident mai mult decât un job, era The Beatles, viața mea muzicală”, spune el.

În absența lui au apărut zvonuri că ar fi murit. Jimi Hendrix și Miles Davis i-au trimis o telegramă invitându-l să colaboreze. Li s-a răspuns că McCartney e plecat din oraș. Jurnaliștilor care au venit să îl fotografieze le-a spus că „treaba cu Beatles e gata”.

Ruptura era majoră. La șapte luni după apariția documentarului „Let It Be”, John Lennon i-a acordat un interviu lui Jann Wenner, co-fondatorul revistei Rolling Stone.

Beatleșii, a spus Lennon, „sunt cei mai mari ticăloși de pe Pământ”. McCartney și Harrison în special, a mai subliniat el, au fost doar disprețuitori cu Ono.

I-a atacat și pe jurnaliștii care scriseseră că iubita sa nu arăta prea bine în documentar. „Stați voi timp de 60 de ore cu cei mai scorțoși oameni de pe pământ și vedeți cum e după aia”, a spus Lennon.

Cu McCartney avea Lennon ceva în particular. „Ne-am săturat să fim acompaniatorii lui Paul”, a spus el.

Documentarul „Let It Be”, credea John, arăta clar importanța pe care și-o aroga McCartney. „Filmările erau făcute în așa fel încât să-l arate pe Paul și pe nimeni altcineva. Așa am simțit. Și în plus, oamenii care l-au editat au făcut ca și cum Paul ar fi fost Dumnezeu, iar noi doar eram pe-acolo”, a spus el.

Era așa de nemulțumit încât atunci când a fost întrebat dacă ar mai lua-o de la capăt cu Beatles a răspuns ceva neașteptat: „Dacă aș putea să fiu un nenorocit de pescar, aș prefera asta”:

Certuri și o relativă împăcare

În primii ani după despărțirea de Beatles, Paul a evitat să mai cânte piesele scrise împreună cu Lennon. Indiferent de asta, vindea în continuare bilete. Vindea și discurile produse.

Și își arăta și resentimentele. A scos piesa „Too Many People”, de pe albumul „Ram”, în care îl critica pe Lennon: „Ai luat marele tău noroc și l-ai rupt în două”. A mai adăugat câteva sugestii subtile

Lennon nu a fost deloc subtil, așa cum chiar el a declarat ulterior. I-a răspuns cu „How do you Sleep?”. „Singurul lucru pe care l-ai făcut a fost Ieri. Sunetul pe care îl faci e Muzak în urechile mele”, i-a cântat el fostului prieten.

Muzak e muzica care cânta în background în lifturi sau supermarketuri. Ce ar mai fi fost de spus? Lennon a dat semne că a regretat ulterior, dar a spus în același timp că a rostit ceva real, McCartney murise într-un fel, din punct de vedere artistic, după destrămarea trupei.

Fiul lui Lennon, Sean, spune că în cele din urmă, tatăl său a ajuns să înțeleagă că era în egală măsură supărat pe el, nu numai pe prietenul lui.

În timp, relațiile s-au îmbunătățit. Paul și John s-au vizitat. Când Lennon s-a separat de Ono în 1973 și a avut o relație de 18 luni cu asistenta sa, May Pang, McCartney a mers la Los Angeles să-și vadă prietenul și l-a încurajat să se întoarcă acasă.

Au și cântat împreună într-un studio, cu Stevie Wonder și Harry Nilsson.

Au apărut zvonuri despre o posibilă reuniune e trupei, care nu erau însă bazate pe realitate. Starr relatează că la un moment dat, un promoter le-a oferit o avere pentru un concert, dar e menționat că în deschidere, spectatorii vor putea urmări o luptă între un om și un rechin. Nu a avut loc niciun concert.

Spre sfârșitul anilor 1970, John și Paul vorbeau despre copii și despre bucătărie, cum să coci o pâine, lucruri obișnuite.

Apoi, pe 8 decembrie 1980, Lennon a fost ucis. Patru luni mai târziu a apărut o biografie a trupei, „Shout!”, în care jurnalistul Philip Norman scria că Lennon reprezenta trei sferturi din formație, iar McCartney era doar un compozitor de cântece siropoase. Nici Harrison nu ieșea bine, așa că amândoi au criticat cartea.

Ono a ieșit și ea pentru a spune că Lennon se simțise rănit de McCartney mai mult decât oricine. Iar McCartney s-a gândit, dar nu a avut cum să răspundă. Lennon era un martir. Oamenii se adunau în fața apartamentului său pentru a cânta „Imagine”.

„Planul meu e să continui să trăiesc, asta e ideea”. Paul McCartney, despre sfârșitul Beatles, cearta cu Lennon și viața de după
Tribut pentru John Lennon, la Praga, la 40 de ani de la moartea sa FOTO: EPA

A tăcut din gură o vreme. Apoi, în primăvara lui 1981, l-a chemat pe Hunter Davies, care publicase la un moment dat o biografie autorizată a trupei, și s-a descărcat.

„Nimeni nu spune nimic despre momentele în care John m-a rănit. Când mi-a numit muzica Muzak. Oamenii vorbesc despre momentele în care eu l-am rănit, dar care sunt exemplele?”, a spus el.

„Am văzut undeva că spune că m-a ajutat la „Eleanor Rigby”. Da, cu jumătate de vers. Apoi a uitat complet că am scris muzica pentru „In my life”. Aia a fost muzica mea. Dar poate că a făcut doar o greșeală”, a continuat el.

Dar chiar și în timpul interviului plin de critici, McCartney a încercat să arate cât de absurdă e întreaga dispută: „Oamenii îmi spun că probabil îl urăsc, după ce a spus toate lucrurile alea despre mine. Nu îl urăsc. Aveam la un moment dat o ceartă și îmi amintesc că și-a scos ochelarii de bunicuță. Îl văd și acum. I-a pus jos și a spus: «Sunt eu, Paul». Apoi i-a pus la loc și am continuat cearta. Fraza aia îmi tot revine în cap. «Sunt eu»”.

Acum, Paul pare mai relaxat în privința relației cu John sau mai exact a felului în care aceasta a fost mereu văzută.

„Credința în acest mit, cum că eu am fost cel rău, m-a deranjat ani de zile. Dar simt că acum nu mă mai deranjează, pentru că mulți oameni par că au înțeles”, spune el.

Sean Lennon, fiul lui John, care avea cinci ani când tatăl său a fost ucis, pare să fie de acord.

„Paul este un erou pentru mine, la același nivel cu tatăl meu. Și mama mea îl iubește pe Paul, îl apreciază. Au avut tensiuni în trecut și nimeni nu încearcă să nege asta. Dar toate tensiunile pe care le-am avut vreodată, hiperbolizate sau nu, fac ca asta să fie o poveste reală, despre oameni reali”, spune el.

Încă o piesă Beatles

McCartney nu a scris o carte de memorii, „părea prea multă muncă”, însă l-a autorizat pe vechiul său prieten, Barry Miles, să o scrie.

A apărut în 1997, sub titlul „Paul McCartney: Many Years from Now”. Miles a făcut un efort să respingă ideea că McCartney era un compozitor de balade vesele, în vreme ce Lennon era singurul intelectual al grupului.

Cartea relatează relațiile lui McCartney cu William Burroughs, Harold Pinter și Michelangelo Antonioni, povestește despre discuțiile acestuia despre Vietnam cu Bertrand Russle, despre cum asculta Sun Ra, John Coltrane sau John Cage.

Critica muzicală nu a fost neapărat prietenoasă cu McCartney post-Beatles. Jann Wenner a fost un partizan al lui Lennon timp de mulți ani, iar revista Rolling Stone a reflectat acest lucru.

Criticul Robert Christgau, de la the Village Voice, a catalogat „Red Rose Speedway”, albumul scos de McCartney cu trupa The Wings în 1973, drept „posibil cel mai prost album scos de un artist de primul rang”. McCartney are propriile lui opinii critice despre albumele sale și nu toate sunt favorabile. Alte albume au primit critici mai bune.

El continuă să susțină concerte, cântând uneori câte trei ore pe scenă, în fața unor mulțimi uriașe, uneori spre exasperarea fiicei sale, Mary, care se plânge în the New Yorker: „E un artist. Îl vezi cum cântă «Live and Let Die» și este înconjurat la pian de toate efectele astea pirotehnice, toate flăcările, și îi spun: «Tată, pot să simt căldura de la flăcările alea. Chiar trebuie să faci asta?». Dar nu mă ascultă”.

Ar putea urma și o nouă piesă Beatles. După moartea lui Lennon, Ono le-a dat celorlalți trei membri ai trupei demo-urile înregistrate de aceștia acasă.

Două au fost transformate în piese – „Free as a Bird” și „Real Love”. McCartney vrea să scoată facă același lucru cu ultimul demo – „Now and Then”, chiar dacă Harrison a spus că piesa e proastă.

Vrea totodată să se întoarcă în turneu, spune el pentru the New Yorker. „Dacă mă întrebi de ce o fac, răspunsul e simplu. Planul meu e să continui să trăiesc. Asta e ideea de bază”, spune el.

Ca „Let It Be”, „Get Back”, documentarul lui Peter Jackson, cuprinde scene din concertul de pe acoperiș.

Vremurile uniformelor din primele concerte trecute de mult, Harrison și Lennon sunt îmbrăcați în niște haine de blană, McCartney într-un costum negru, Starr într-o haină roșie, impasibil ca de obicei, cu Yoko Ono într-un colț și oamenii din staff în jur, cei patru cântă sub cerul plumburiu al Londrei o versiune legendară a „Don’t Let Me Down”.

Tensiunile nu sunt vizibile, John și Paul par că se simt cel mai bine.

Și acum, McCartney se gândește tot la fostul lui prieten. „De fiecare dată când cântam live în trupă, eram cu fața spre public. John era la stânga sau dreapta mea, așa că niciodată nu am apucat să îl văd cum trebuie”, spune el. „Dar am făcut-o în film. Și uite-l, în prim plan. Pot să îi studiez fiecare amănunt”.

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie