Personajul principal din „Cei Trimiși” este jucat de Raluca Aprodu, iar din distribuție mai fac parte Ana Bumbac, Lucian Ionescu, Eduard Buhac, Cătălina Mustață, Vlad Zamfirescu și George Costin.

Scenariștii serialului care are câte un nou episod pe VOYO în fiecare luni sunt Gabi Virginia Sarga și Cătălin Rotaru, iar aceștia au stat de vorbă cu Libertatea despre povestea din spatele producției.

Povestea din „Cei Trimiși” a pornit datorită filmului „Sfârșitul lumii”

Libertatea: Care a fost scânteia de la care a pornit serialul „Cei Trimiși”?

Gabi Virginia Sarga: „Sfârșitul lumii” este primul nostru film, un scurtmetraj despre întâlnirea dintre un șofer și un bărbat care susține că este Iisus. Eu am vrut să-l fac lungmetraj, Cătălin Rotaru nu a fost de acord. Dar înainte am vorbit despre cum am putea să îl dezvoltăm și s-au născut niște idei interesante. Așa am început să scriem „Cei Trimiși”. Au fost și niște cursuri pe care eu le-am făcut pentru a putea scrie acest scenariu.

Cătălin Rotaru: Acele cursuri par la prima vedere că susțin idei religioase, dar de fapt, le regăsești în anumite concepte filozofice. Recunosc că abia atunci am fost interesat să scriu acest scenariu. Mi-a luat ceva timp să fiu convins.

„Cei Trimiși” este primul serial thriller românesc cu elemente paranormale. Care au fost provocările de care v-ați lovit în timpul scrierii scenariului? Au fost elemente pe care ați fost reticenți să le introduceți în poveste, de teama că tehnologia nu vă va permite să le implementați? Sau v-ați dat frâu liber imaginației complet?

Gabi Virginia Sarga: Nu mai știm cât de greu a fost greu. După ce facem un proiect, uităm partea grea. Rămâne doar ce ne-a plăcut. Și ne-a plăcut că PRO TV a fost foarte deschis la propunere, asta ne-a entuziasmat foarte tare. Apoi, ne-a bucurat să lucrăm cu Delia Mihai și Dan Becerescu, din partea PRO TV, și cu Sebi Voinea din partea casei de producție. Am avut foarte multă susținere din partea lor și a contat foarte mult.

Toți scenariștii vor Luna de pe cer, dar există întotdeauna și o voce rațională care, în cazul ăsta, a fost Delia Mihai, producătorul serialului. Ea ne-a temperat, dar cu motiv și, destul de rar, știind că departamentul de grafică din PRO TV poate să facă ce am propus noi în scenariu.

Vlad Zamfirescu și Lucian Ionescu în serialul „Cei Trimiși” de pe VOYOIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Povestea principală se construiește în jurul unei crime, dar devine despre ceva mult mai profund, cum ar fi pierderea unei persoane dragi, trauma și adevărul. Cum ați echilibrat conflictul intern al protagonistei cu cel exterior al anchetei?

Cătălin Rotaru: Asta a fost destul de complicat. A trebuit să facem echilibristică între real și suprareal. Povestea trebuia să se desfășoare într-o zonă a posibilului, a plauzibilului rațional. Abia atunci intervenția supranaturalului devenea și mai eficace în raport cu spectatorul.

Am folosit intenționat ambiguitatea, jucându-ne cu granița dintre real și „halucinație”. Am vrut ca spectatorul să rămână în tensiune, să își răspundă singur dacă ceea ce vede e produsul minții defecte a personajului Edi sau e altceva.

A existat un moment în care povestea a luat o direcție complet diferită față de planul inițial?

Gabi Virginia Sarga: Per total a rămas povestea așa cum am gândit-o inițial. Dar întotdeauna intervin mici schimbări, situații noi, rezolvări mai inedite, mici volte în arcurile personajelor. Ne-a ajutat foarte tare faptul că am citit studii de criminalistică, am văzut ore întregi de interogatorii cu criminali reali, ne-am folosit și de lecturile noastre de psihologie, antropologie…

Partea asta de documentare ne-a plăcut foarte tare. Pentru două replici despre o urmă de pantof, am citit jumătate de zi. Am făcut asta pentru a construi o lume reală, cu proceduri, metode care sunt folosite în mod concret.

Gabi Virginia Sarga și Cătălin Rotaru au gândit în cel mai mic detaliu personajele din serialul de pe VOYO

Care personaj v-a surprins cel mai mult pe măsură ce a evoluat scenariul și de ce?

Gabi Virginia Sarga: Am spus într-un interviu anterior că uneori ne surprind personajele pe care le construim, deoarece devin autonome de la un moment dat, parcă își construiesc singure povestea. Nu a fost cazul aici. Toate personajele și traiectoriile lor au fost gândite până la detalii de la început.

Un interes special am acordat personajelor feminine. Le-am construit folosindu-mă de experiențele mele și ale femeilor din jurul meu, de multe ori neplăcute. Suntem încă o societate misogină, uneori manifest, de multe ori ascuns. Am construit special acest univers în care femeile sunt valorizate pentru ceea ce fac și pentru ceea ce gândesc, nu pentru cum arată.

Cătălin Rotaru: Am evitat obiectificarea personajelor feminine. Mediul polițienesc e în continuare masculin, însă nu e unul retrograd, nu e voit opac și misogin. Am dat unor personaje, de exemplu, comisarul Nistor, o misoginie latentă, inconștientă, care nu e „vina” personajului, ci a mediului sau a societății în care există. Personajele feminine din „Cei Trimiși” sunt așa cum sunt în realitate multe femei: puternice, profesioniste! Am pus competența înaintea genului, meritul înaintea sexului.

Cu ce gânduri vă doriți să rămână cei de acasă după ce vizionează „Cei Trimiși”?

Cătălin Rotaru: Cu dileme! Interesul nostru cardinal e problema răului. Dacă reușim să transferăm interogațiile și nedumeririle noastre asupra privitorului, credem că e un punct câștigat. Altă temă care ne-a preocupat în acest serial e cea a liberului arbitru, dacă și cât suntem responsabili pentru ceea ce facem.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.