După ce a divorțat, Livia Graur s-a concentrat mai mult asupra ei și a reușit să se îngrașe câteva kilograme, așa cum își dorea. Prezentatoarea era nemulțumită pentru că considera că este mult prea slabă. Deși înainte a încercat mai multe metode de a lua câteva kilograme în plus, ea a urmat o cură cu vitamine, care s-a dovedit a fi foarte benefică.

„Am pus kilograme, se vede. Eu mă văd și mă bucur în fiecare zi. Am început programul de alergat pe bandă și nu doar că mă simt mai bine, dar în ultima vreme, mi-a dat și poftă de mâncare. Am și luat niște suplimente din astea cu vitamina C, care probabil că mi-au creat poftă de mâncare și lucrez intens la asta, adică mănânc intensiv.

Am pus vreo 2 kg, poate chiar 3 kg, pentru că simt la haine. Am rochii la serviciu, de exemplu, în garderobă, care în toamnă stăteau pe mine ca pe gard și acum sunt mulate chiar. Sunt foarte mândră și mă plimb peste tot, și le arăt tuturor. M-am mai îngrășat puțin, toată lumea se uită strâmb la mine”, a declarat entuziasmată Livia Graur, pentru Unica.ro.

livia-graur-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Criminalul în serie care acţiona în Vaslui după model american fentează poliţia de 24 de ani. A ucis patru femei luate la autostop şi le-a abandonat cadavrele în păduri
Recomandări
Criminalul în serie care acţiona în Vaslui după model american fentează poliţia de 24 de ani. A ucis patru femei luate la autostop şi le-a abandonat cadavrele în păduri

Livia Graur ajunsese să cântărească 48 de kilograme la 1,68 m înălțime. Când a văzut că este foarte slabă, ea a luat măsuri.

„Inclusiv pe spate se vedea coloana, coastele mi se vedeau, era cam trist așa, dar mă uitam și la față că mă trăsesem tare și nu mi-a plăcut. Uite că dacă te hotărăști și îți pui în cap, până la urmă iese. Cred că cel mai bine mă simt undeva pe la 52-53 poate 54 kg. Acum cred că am 51 kg, mai am 1-2 kg cel puțin de pus”, a spus Livia Graur.

Și sportul a ajutat-o foarte mult pe vedetă. Livia și-a luat o bandă acasă și a început să facă mișcare.

„Îmi doream de mult să fac sport, doar că nu am reușit niciodată să-mi pun programul la punct, astfel încât să reușesc să ajung la sală. Până la urmă am reușit să îmi iau o bandă acasă. Având soluția asta care este foarte la îndemână, pentru că nu trebuie să mă deplasez, nu trebuie să mă schimb la sală, pot să fac bandă și în pijama, oricând, la orice oră când am un sfert de oră, 20 de minute, jumătate de oră la dispoziție, pot să fac chestia asta. Era o chestie pe care doream să o fac și iată că am reușit”, a declarat prezentatoarea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Comuna din România pe ale cărei ulițe se vorbește italiana. Imigranții care au venit aici din Italia erau convinși că au găsit “cornul abundenței”
FANATIK.RO
Comuna din România pe ale cărei ulițe se vorbește italiana. Imigranții care au venit aici din Italia erau convinși că au găsit “cornul abundenței”
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Leguma crocantă și delicioasă, dar pe care românii nu știu să o consume sau să o gătească. Are beneficii uimitoare, însă este evitată
FANATIK.RO
Leguma crocantă și delicioasă, dar pe care românii nu știu să o consume sau să o gătească. Are beneficii uimitoare, însă este evitată
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Produsul cu care România deţine supremaţia în UE şi în ţările arabe. 23% din consum e asigurat de fermierii români
Observatornews.ro
Produsul cu care România deţine supremaţia în UE şi în ţările arabe. 23% din consum e asigurat de fermierii români
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI