Fosta sa soţie, Irina Truică, a dat primele declaraţii după aflarea sentinţei, în emisiunea Happy Hour, de la PRO TV.
„Fetiţele trebuie returnate la domiciliul lor în Franţa. Sper că soţul meu va respecta această hotărâre şi atunci totul se va simplifica foarte mult. Ambii părinţi trebuie să ne respectăm drepturile, conform ordonanţei din Franţa”, a declarat Irina Truică.
Fosta soţie a omului de afaceri a precizat că fetiţele se află la ea încă din luna decembrie, însă a menţionată că nu ştie încă foarte multe detalii despre cum va putea să le ia înapoi în Franţa.
„Din luna decembrie, fetiţele sunt la mine. Nu ştiu exact toate detaliile. Sper că organele competente din România mă vor sprijini. Fetiţele au nevoie de documentele de călătorie şi au nevoie de acordul tatălui lor pentru a ajunge acasă. Sper că el va respecta hotărârea şi că autorităţile locale mă vor sprijini”, a adăugat Irina Truică.

„Fetele nu prea întreabă de el”

În ciuda scandalului dintre cei doi foşti soţi, Irina Truică a declarat că îşi doreşte ca omul de afaceri să-şi poată exercita rolul de tată în educaţia fetelor.
„Din decembrie, de când sunt la mine, Remus Truică le-a văzut pe fete. La început nu a făcut niciun demers, dar încet – încet a început să le mai vadă. Eu o să vreau întotdeauna să-şi intre în rolul de tată. Niciodată nu o să impun altceva decât să ne creştem copiii ca părinţi. Problemele dintre noi nu au de ce să afecteze relaţia cu copiii”, a spus Irina Truică, adăugând că micuţele nu prea întreabă de tatăl lor.

Urmărește-ne pe Google News