După ce Andreea Tonciu a fost eliminată din competiția „Survivor România” 2022, Robert Niță a plecat și el acasă. Concurentul se accidentase pe traseu, iar la ultimele probe nu mai participase. Deși era extrem de tăcut în Republica Dominicană, fostul fotbalist a rupt tăcerea atunci când s-a întors acasă.

Invitat la emisiunea lui Zanni de pe VOYO, Robert Niță a spus că cei din echipa Faimoșilor sunt niște prefăcuți și mereu se activau atunci când erau filmați. Fostul concurent de la „Survivor România” și-a exprimat acum toate nemulțumirile pe care le-a avut în competiție.

„Noi tot ce spunem la consiliu ei folosesc asta împotriva noastră. Șmecheria este să le ții acolo, să le soluționezi și la joc să îi rupi. Când vin camerele ești și fochist, și astronaut, și bucătar. Unii când vedeau camerele zici că erau electrocutați.

Unii au adus puncte în 25 de meciuri cât am adus eu în 6. Și mort aduceam puncte.

Stăteau la soare trei-patru ore și când venea camera se activau. Nu faceți nimic. Faceți de fațadă, de perverși ce sunteți! 

Mi-era rușine că mănânc. Otilia la o probă a intrat de 6 ori. De trei, patru ori, bărbații, băieții și câștigam.

Dacă țipi de două ori la Radu Itu… S-a tăiat. E praf psihic”, sunt doar câteva dintre declarațiile fără menajamente pe care le-a făcut Robert Niță pe VOYO, relatează Fanatik.

robert-nita-eliminat-survivor-romania-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Robert Niță, despre cel mai dificil moment la „Survivor România”

Fostul concurent din echipa Faimoșilor a mărturisit care a fost cel mai greu moment pentru el din toată competiția „Survivor România”. Robert Niță consideră că Alexandru Nedelcu, concurentul din echipa Războinicilor, a contribuit la accidentarea sa.

„Cel mai dificil moment a fost jocul de forță, la care m-am accidentat – sau la care m-a ajutat să mă accidentez Nedelcu, fotbalistul din tribul rival – dar așa este la joc, nu este nicio problemă. Chiar am schimbat câteva priviri și la consiliul de eliminare. E competiție. Era foarte motivat, îl bătusem în primele două jocuri. Vina mea a fost că în momentul în care am văzut că a dărâmat totemul și a câștigat, m-am relaxat, el a continuat să împingă în bârna aceea și de acolo a venit și accidentarea. Am sperat până în ultima clipă că voi putea continua, dar chiar am avut o discuție cu doctorul la 2-3 zile după accidentare și i-am spus «Eu sunt cel mai bun doctor pentru mine. Știu cum reacționează organismul, știu cam despre ce este vorba cu accidentarea. Nu cred că voi continua»”, a declarat Robert Niță într-un interviu pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.