Salariile pe care le primesc americanii: „Loc de muncă bun, o duc bine”. Comparația făcută de Saveta Bogdan cu România

Comentează

În fiecare vară, Saveta Bogdan pleacă în Statele Unite ale Americii, țară în care s-a mutat fiica ei, iar toamna, artista de muzică populară revine în România, la viața și la cariera ei.

Întrebată recent dacă ar vrea să se mute și ea în SUA, Saveta Bogdan a dezvăluit că nu are un astfel de gând, însă i-a propus fetei sale să revină în România.

Fiica artistei lucrează în domeniul medical în SUA

„Ce să fac acolo? Aici îmi place, în țara mea! Acolo lumea să știți că e foarte rece, chiar am întrebat-o pe fată dacă nu vrea să revină în țară, dar zice că s-a acomodat. Lucrează în domeniul medical, are un soț american, cu un loc de muncă bun, o duc bine. Am reușit totuși să leg o prietenie cu niște vecini de pe acolo, le-am gătit românește, adică sarmale, ca să simtă și ei ce e aia mâncare adevărată”, a spus artista pentru Click.

Saveta Bogdan nu a spus exact ce salariu câștigă fiica ei și soțul acesteia, însă a dezvăluit că a vorbit cu alți români din SUA, dar și cu unii americani, pentru a afla câți bani câștigă aceștia peste Ocean.

„Să știți că și acolo mâncarea a devenit scumpă, dar măcar americanii au salarii mai mari, duble-triple față de România, undeva peste 2.000 de dolari, pe cine am întrebat. Numai că peste Ocean, problema e că nu au o mâncare prea sănătoasă. În plus, americanii adoră zahărul, îl găsești în orice mâncare, chiar și pâinea la ei e foarte dulce, zici că-i desert.

Ei mănâncă și mult fast-food, cum să nu te îngrași în SUA? Au probleme și cu greutatea. Păi și eu, cât am vrut să mă feresc, și tot m-am mai rotunjit în aceste patru luni de vacanță. M-am cântărit, am cu 4 kilograme mai mult. Gata, trec la dietă, după ora 18.00 nu mai mănânc nimic, mă feresc de dulciuri și de prăjeli”, a adăugat Saveta Bogdan.

Saveta Bogdan s-a întors în România

După revenirea în România, cântăreața de muzică populară a dezvăluit că a mers la cumpărături într-un magazin, însă totul i s-a părut foarte scump. Chiar și așa, vedeta își ajută și vecinii cu mâncare, pentru că afirmă că ea are posibilități.

„Am intrat să îmi cumpăr niște iaurt, gem, lapte și fasole păstăi. Mici fleacuri. Am plătit aproape 100 de lei. Și am ieșit din magazin cu punga goală. Este jale în România cu prețurile astea! Stați să vedeți, că imediat vin și facturile la gaze, curent, atunci să vedem ce mai facem. Noroc că mai cânt pe ici, pe colo, pe unde mă mai invită lumea. Și mă mai completez cu pensia, că altfel nu știu ce mă făceam.

Fiica mea vrea să mă ajute cu bani, dar am refuzat. Să-și facă rostul ei, că de aceea muncește atâta printre străini. Eu încă mă descurc. Și de Crăciun, și de Revelion cred că o să am niște contracte. Mă duc să cânt, să fac bani pentru facturile de peste iarnă. Eu îmi ajut și vecinii de bloc săraci, cu pensii mici, le mai duc câte o farfurie cu mâncare caldă”, a încheiat Saveta Bogdan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
MONDEN
Ozana Barabancea
13:04
Transformarea Ozanei Barabancea, la o lună după operația de lifting facial. Cum arată acum. „Eu nu mă vindec foarte bine”
Smiley pe scana Vocea Romaniei
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
13:55
Discuțiile dintre SUA, NATO și Ucraina s-au încheiat brusc, iar delegația ucraineană a părăsit SUA: „Nu va exista o a doua zi”
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...