Cum vrea să o ajute Saveta Bogdan pe Ioana Tufaru, care e gravidă la 47 de ani: „În amintirea Andei Călugăreanu”

Comentează

În urmă cu doar câteva zile, Ioana Tufaru, fiica regretatei Anda Călugăreanu, a dezvăluit că este gravidă pentru a doua oară și că nu știe dacă va putea duce sarcina până la capăt.

În vârstă de 47 de ani, Ioana Tufaru a afirmat că nu se aștepta să rămână gravidă.

Ioana Tufaru ar fi gravidă în aproape trei luni

„Toată lumea mă întreba ce fac, îl las pe Luca așa, să crească singur? Zic că na, dacă o fi să fie… Și Luca îmi mai spune câteodată că vrea și el un frățior sau o surioară. Au fost și lucrurile așa cum au fost, dar uite că se pare că s-a întâmplat minunea. A trimis-o Dumnezeu. Sunt însărcinată!

Prima dată am crezut, ținând cont de vârstă, că eu fac 48 de ani în decembrie, că or fi ceva semne că se termină perioada lunară. Nu a fost așa. M-am dus la doctor… și el era vag. Cel mai sfânt pe lumea asta e testul, care a confirmat două liniuțe. Dacă Dumnezeu așa a vrut… Eu, sincer, nu prea aș fi pregătită pentru încă unul, că eu de abia îi fac față lui Luca. Nu știu cum o să îi fac față unuia mic. Nu sunt pregătită psihic.

După calculele mele, sunt însărcinată în două luni și jumătate, spre trei. După Paște mă duc la doctor. Nu am nicio treabă, sper să fie OK totul până la capăt. Mi-e teamă și că nu pot să duc sarcina până la capăt, din cauza vârstei înaintate și a problemelor de sănătate, care știm bine că sunt. De când mi-am dat seama că sunt însărcinată, nu am mai luat nimic pentru dureri de spate, decât ce e voie”, a spus, potrivit celor de la WOWbiz, fiica regretatei Anda Călugăreanu.

Jurnaliștii de la Click au luat legătura cu Saveta Bogdan, artistă care era bună prietenă cu Anda Călugăreanu, pentru a o întreba dacă a aflat că Ioana Tufaru este însărcinată. Iar cântăreața de muzică populară a dezvăluit că vrea să o ajute pe aceasta așa cum poate.

Saveta Bogdan vrea să-i cumpere haine pentru bebeluș

„Îi urez naștere ușoară! Mă bucur că i-a mai trimis Dumnezeu încă un îngeraș, copiii sunt un dar. Ultima oară când m-am întâlnit cu Ioana, în piață la Obor, era cu băiatul după ea și mi-a și zis că își mai dorește un copil. Poate că va avea o fată, care să semene cu Anda Călugăreanu, regretata ei mamă.

De-a lungul timpului eu i-am mai dăruit Ioanei produse alimentare, carne de pui, făină, pâine. O mai ajut când pot. Iar când va naște, văd ce va fi, băiat sau fată, și voi cumpăra hăinuțe, ca să-i îmbrac bebelușul, în amintirea Andei Călugăreanu. Cu Anda am fost vecină de cartier, ne-am întâlnit adesea și la TV, la filmări… Iar pe Ioana o știu de când avea doi anișori, mergea cu mama ei la Piața Obor, ținea mereu în mână un coșuleț”, a spus Saveta Bogdan pentru sursa citată.

Invitată în emisiunea „Viața fără filtru”, de la Antena Stars, Ioana Tufaru a precizat că nu se grăbește să vorbească prea mult despre sarcină și că va oferi mai multe detalii după ce va merge la doctor.

Fiica Andrei Călugăreanu așteaptă să vadă ce spun medicii

„Am niște probleme la coloană, am discopatie lombară. Trebuie operație, dar vedem când o vom face și pe aia. Mai sunt probleme și pe la rinichi. Mai sunt și probleme cred că și la plămâni. Asta e doar părerea mea. Răcesc destul de des. Trebuie văzut. Trebuie investigat și nu pot să mă arunc așa.

Până acum nu s-a pus problema de sarcină. Nimeni nu și-a pus problema. Iau medicamente pentru durerile de coloană. Când începe câte o criză, nu mai pot să pun piciorul jos. Nu există un tratament, doar medicamente de dureri. Dacă specialiștii dau un OK și spun că nu există riscuri… Nu vreau să mă risc, că vreau să-l cresc pe Luca, să-l văd mare. Se spune că e un păcat, mai ales că e și Săptămâna Mare.

Îmi doream altceva. Ca rezultatul să fie altul. Sunt nehotărâtă, nu știu. Trebuie să merg întâi să văd ce spun specialiștii. Trebuie să văd cât am: două luni, două luni și jumătate… Eu am lăsat pe seama menopauzei. Nu știu să răspund, până nu am o certitudine de la medici. Aștept concluzia medicilor”, a spus Ioana Tufaru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei pe parfumuri, haine și accesorii
12:30
Un șofer acuzat că a forțat un polițist să frâneze, pretinde că a fost confundat. A primit 1.600 de lei amendă, dar instanța din Oradea a anulat-o
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...