Într-o intervenție telefonică la România TV, Iolanda Nicolaescu, sora în vârstă de 86 de ani a regizorului care s-a stins joi dimineață la spitalul Elias, a dezvăluit faptul că fratele său și-a dorit, într-adevăr să fie incinerat, după ce nu va mai fi. Ideea i-a venit după ce unul dintre unchii săi, un comandat pe care Nicolaescu l-a admirat, a cerut să nu fie înhumat, ci incinerat.
”Ideea cu incinerarea a fost ideea lui, am vorbit cu el, știm asta de o viață. El mereu a spus asta. Unchiul meu, care a fost general, tot asta a vrut și el. Iar frate-miu a vrut să fie incinerat exact ca unchiul meu. Fratele meu are banii dinainte de Revoluție pentru 26 de filme pe care le-a făcut. Statul îi lua 60% din bani, iar restul de 40% lua el. Absolut tot ce are, le are dinainte de Revoluție”, a precizat Iolanda Nicolaescu.
Femeia a ținut să aducă o serie de lămuriri și în privința așa-ziselor scandaluri pe care le avea cu soția, după cum a scris presa în ultimele zile. Aceasta a negat aceste zvonuri, spunând, mai mult, că nu există nicio vecină în etate în blocul lor.
”S-au spus niște grozăvii de frate-miu… Se poate așa ceva? Trăiesc în această casă și nu există nicio vecină care să zică ce a spus baba aia, că se certa cu nevasta, nu există așa ceva”, a povestit Iolanda Nicolăescu.
Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, la Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Regizorul s-a născut la Târgu Jiu, în data de 13 aprilie 1930. El a absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti ca inginer mecanic, iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia. A avut zeci de filme la activ, printre care „Dacii”, „Mihai Viteazu”, „Nea Mărin miliardar” sau „Cu mâinile curate”.
Citește și:
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Îmbrăcată în doliu, SOȚIA REGIZORULUI se pregătește de ÎNMORMÂNTARE! VIDEO – Vedete de la noi | Libertatea.ro
- Sergiu Nicolaescu a murit | „Mi-am renegat familia!”
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Cum S-A JUCAT REGIZORUL cu MOARTEA şi A FENTAT-O de DOUĂ ORI
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Vezi care a fost ultima dorinţă a marelui regizor
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Ion Dichiseanu, despre Nicolaescu: ”Simţea arta ca nimeni altul”
- Sergiu Nicolaescu: „Acum nu mai am cu cine să mă lupt. Mă omoară timpul pierdut şi neputinţa”
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Dorel Vişan: ”Sergiu Nicolaescu rămâne un regizor de marcă, un mişcător de mase”
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Mircea Albulescu: ”Sergiu Nicolaescu este un luptător minunat”
- A murit Sergiu Nicolaescu | Ion Besoiu, despre moartea lui Sergiu Nicolaescu: ”Nu am cuvinte să îmi exprim durerea”
- Află care a fost cauza morţii lui Sergiu Nicolaescu
- A murit Sergiu Nicolaescu | Iliescu: „Regret foarte mult pierderea lui Sergiu Nicolaescu, eram prieteni”
- Ultimul mesaj al lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul, în lacrimi : „Mai am puţin de trăit. Vă spun „la revedere!”
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | Regizorul era internat la Elias când a murit, pe 3 ianuarie
- Sergiu Nicolaescu, O VIAŢĂ DEDICATĂ FILMULUI! Maestrul a murit la 82 de ani!
- Sergiu Nicolaescu a murit la 82 de ani
- Patriarhia Română se oferă să suporte cheltuielile de înmormântare
- SERGIU NICOLAESCU A MURIT | SICRIUL cu TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT, DEPUS la Cercul Militar Național | FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_92b6266ce99724913d3d426c608ead0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c870db60725729281596080d0783f7c4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a21d7a6aae93bd711b5caf39d68569f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_248905c553c63663f1e8ca0d4f1eea12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d1347e9fca96c54f057ed21dd4e8521f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f82fb13560d42c82e0b5a34e23c7748d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_feced2b9880338d7da4a63f9a4f1a0f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9fa98e353e875ef649a325cc6212457a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c5d250f83f796b2895e4f790340a9815.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_087d068f3bc5b29827897a25e15e8c95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f7a3c6e1fcd06569e8800cac6bfbce84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/noi-precizari-ale-ccr-despre-intalnirea-dintre-simina-tanasescu-si-ilie-bolojan-inaintea-verdictului-pe-legea-ani--ce-au-discutat-in-urma-cu-doua-zile-e1786902055332.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/presedintii-curtilor-de-apel-cer-clarificari-dupa-discutia-dintre-bolojan-si-simina-tanasescu-sefa-ccr-e1786883739660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-cristea-in-vacanta-din-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/andreea-esca-imagini-in-costum-de-baie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cff115bb046686be978281b8a74a6773.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dragos-pislaru-titularul-de-la-mipe-foto-guvernul-romaniei.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-585211730.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-12-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-0058639614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/satul-scufundat-kallio-reapare-la-lacul-mornos-din-cauza-secetei-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/plaja-lalaria-skiathos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ciocan-de-lemn-ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cel-mai-inalt-brad-buzau-55-m-inaltime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/infertilitate-shutterstock2679166667.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-id286602-inquam-photos-alexandru-nechez-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.