Simona Gherghe se întoarce la „Mireasă”, în locul Mirelei Vaida. Anunțul făcut de vedetă în urmă cu puțin timp. „Sunt entuziasmată”

Comentează

Simona Gherghe revine la „Mireasă”, începând de luni, 18 august, după o petrioadă în care emisiunea a fost prezentată de Mirela Vaida. Vedeta a mărturisit că este fericită să se întoarcă la cârma show-ului, după o vacanță lungă alături de soț și copii.

Începuturile pot să aducă diferite emoții, dar și promisiuni, iar cel mai recent sezon de la „Mireasa. Iubire mediteraneeană” aduce în fața publicului povești inedite și concurenți care sunt pregătiți de provocările pe care le poate aduce dragostea. În platoul de televiziune care îi găzduiește pe tinerii care au captat deja atenția publicului se întoarce Simona Gherghe, care este pregătită să contureze capitole importante din viața celor care se vor afla în fața ei.

Totul a început cu peisajele superbe din Halkidiki, unde 10 zeițe ambițioase și 10 zei hotărâți și-au dezvăluit speranțele și temerile. Apoi, aceștia s-au bucurat de două săptămâni trăite intens în Casa Mireasa, fiind ghidați de Mirela Vaida. Începând de luni, 18 august, Simona Gherghe revine în platoul emisiunii. Prezentatoarea de televiziune este pregătită să le fie alături concurenților, dar și telespectatorilor, într-un nou drum.

„Abia aștept întâlnirea cu telespectatorii emisiunii Mireasa, dar și să-i cunosc pe concurenții noului sezon, despre care am auzit deja o mulțime de lucruri faine. Pentru mine, fiecare început vine cu emoții si nerăbdare. Am avut o vacanță lungă și frumoasă, alături de copiii și soțul meu, iar acum, cu bateriile încărcate, sunt entuziasmată să mă întorc în emisiunea Mireasa. Ne vedem de luni până vineri, de la 14.00, în direct, așa cum v-ați obișnuit deja. Cel mai iubit reality show matrimonial a ajuns la al 12-lea sezon!”, declară Simona Gherghe.

Mireasa este una dintre cele mai longevive emisiuni din România, iar sezonul 12 a venit cu diverse schimbări. La început, fetele au fost cele care au făcut primele alegeri atunci când vine vorba de băieții pe care vor să îi cunoască. Ce se va întâmpla până la final, vedem de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

De asemenea, fanii concurenților pot afla mai multe detalii despre aceștia la „Mireasa: Capriciile Iubirii” cu Raluca Preda, de la ora 19:00, pe Antena Stars și AntenaPLAY. Și Andreea Frățilă este cu ochii pe toți cei care se află în Casă, la „Mireasa. Direct din culise”, de la ora 13:00, pe Antena Stars și AntenaPLAY.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Adela Popescu
10:17
Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicia cu Radu Vâlcan. Ce tabiet are actrița: „Relaxarea supremă”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
11:06
Un tânăr din Iași a primit peste 16.000 de lei din retururi false la easybox
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
11:03
Cum interzici aplicațiilor AI să-ți „memoreze” conversațiile: setările ascunse din ChatGPT, Gemini și Claude pe care trebuie să le schimbi
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri