Cronică de film | „Star Wars IX: The Rise of Skywalker”, o luptă pierdută din start. Eșecul celor de la Disney e acum complet
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Star Wars își încheie în genunchi noua trilogie, printr-un Episod IX care se zbate să corecteze erorile capitolului anterior. „The Rise of Skywalker” nu face decât să evidențieze cât de superficial și neinspirat a gestionat Disney această serie de filme, de când a cumpărat-o în 2012.
Cuprins:
Iată-ne la finalul trilogiei compuse din: Episodul VII – „Trezirea Forței”, Episodul VIII – „Ultimii Jedi” și Episodul IX – „Skywalker- Ascensiunea”! Mai mult decât atât, punem punct întregii povești centrate pe familia Skywalker, epopee începută tocmai în 1977.
Deși l-am văzut clar explodând în filmul din 1983, se pare că Împăratul Palpatine (Ian McDiarmid) e încă viu! Trage sforile din umbră cu aceeași viclenie caracteristică, orchestrându-și marea revenire la cârma galaxiei.
Kylo Ren (Adam Driver), acum lider al maleficei grupări militare Ordinul Întâi, e hotărât să-l găsească pe vechiul Împărat pentru a-l ucide, eliminând astfel orice pretendent la tronul său.
În paralel, ambițioasa Rey (Daisy Ridley) se antrenează pentru a deveni o războinică Jedi, sub îndrumarea înțeleptei Leia (Carrie Fisher). Exersând și exersând, ea speră că îi va ajuta pe membrii Rezistenței să doboare definitiv tiranicul Ordin Întâi, restabilind astfel pacea printre stele.
Odată ce revenirea Împăratului e anunțată public, prioritatea Rezistenței devine să-l găsească pe fostul dictator și să-i împiedice ascensiunea. Cu alte cuvinte, Rey și Kylo Ren și-au găsit un inamic comun.
Vânătoare de comori prin cosmos
Nu există vreo autostradă galactică care să ducă direct la Palpatine, deci eroii Rey, Finn și Poe pornesc pe-un drum încâlcit și incert, dibuind indicii la tot pasul.
Practic, prima jumătate de film e o vânătoare de comori prin cosmos – una inutil de complicată. Planeta pe care se află Împăratul nu poate fi localizată decât cu ajutorul unei busole speciale, care se găsește într-un seif, ce nu poate fi găsit decât cu ajutorul unui artefact, care zace ascuns într-o peșteră, care la rândul ei...
Pe bune, nu mergea simplificat traseul? Un singur indiciu către găsirea busolei era suficient. Ne-am fi bucurat mai mult de expediție, în loc să gâfâim derutați de pe-o planetă pe alta.
Nimeni nu moare cu adevărat
Chiar dacă scenariștii scurtau drumul, tot mai lipsea ceva: senzația de pericol. În „The Rise of Skywalker”, moartea nu înseamnă nimic, pentru că vedem încontinuu personaje readuse la viață ca prin magie. Și nu mă refer doar la Împărat.
Nava pe care se afla un protagonist e aruncată în aer, dar cinci minute mai târziu aflăm că el e bine-mersi. Altcuiva îi este ștearsă memoria, însă și-o recapătă ulterior. Altul e înjunghiat grav, dar se vindecă prin puterea Forței.
Bombardați cu astfel de exemple, tragem concluzia că eroii nu pot păți nimic, deci nu mai stăm cu sufletul la gură în timpul misiunilor lor. Totul va fi OK, suntem calmi.
O franciză în război cu ea însăși
Bun, dar cum se leagă evenimentele astea de cele două titluri anterioare? Aproape în niciun fel.
Întoarcerea lui Palpatine pare bruscă și bizară pentru că într-adevăr este așa. A fost o improvizație de ultim moment, o cârpire scenaristică necesară, din cauză că Star Wars rămăsese fără un antagonist major. Anihilarea inexplicabilă a Liderului Suprem Snoke în „Ultimii Jedi” lăsase saga cu pantalonii în vine.
Ca să înțelegem cum s-a ajuns la situația asta absurdă, e nevoie de puțin context.
2015 – Star Wars VII: The Force Awakens
În 2015, J. J. Abrams a regizat Episodul VII („Trezirea Forței”), prin care dădea startul unei noi aventuri, cu noi personaje, bazându-se însă pe formula seriei originale: rebeli vs Imperiu, cavaleri Jedi vs Partea Întunecată, navele micuțe ale tipilor buni vs stația spațială imensă a tipilor răi.
Făceam cunoștință cu orfana Rey, cu soldatul imperial dezertor Finn (John Boyega) și cu viteazul pilot Poe (Oscar Isaac). Oponentul lor era Kylor Ren, un adept al Părții Întunecate care-l idolatriza pe Darth Vader și care era antrenat de misteriosul monstru Snoke (Andy Serkis).
Abrams a pus bazele unei noi povești împrumutând elemente din trecut, strecurând mistere ce urmau să fie elucidate în următoarele două capitole (Cine sunt părinții lui Rey? De ce s-a autoexilat Luke Skywalker? Care sunt originile diabolicului Snoke?).
2017 – Star Wars VIII: The Last Jedi
În 2017, Disney i-a înmânat Episodul VIII („Ultimii Jedi”) unui anume Rian Johnson, căruia nu i-a plăcut direcția în care pornise J. J. Din dorința de a-și impune propria viziune asupra materialului și de a-i surprinde pe fani, Johnson a măcelărit tot ce pregătise predecesorul său.
„Voiai ca Liderul Suprem să fie cea mai mare amenințare pentru galaxie? O să-l ucid în filmul meu! Voiai ca Luke Skywalker s-o antreneze pe neinițiata Rey în tainele Forței? Nu, pentru că Luke al meu e un bătrân morocănos! Voiai ca Rey să se tragă dintr-o familie importantă, precum Skywalker? Ei bine, în filmul meu voi dezvălui că ea este un nimeni!”.
Johnson a anulat toate semnele de întrebare lansate anterior, într-un mod nesatisfăcător, și nu s-a obosit să ridice altele noi. Povestea părea încheiată după Episodul VIII, deși acesta era doar miezul noii trilogii. Nici nu mai era nevoie de vreo continuare.
2019 – Star Wars IX: The Rise of Skywalker
Pentru Episodul IX („Skywalker – Ascensiunea”), Disney a apelat încă o dată la serviciile lui J. J. Abrams.
Conștient de nemulțumirea fanilor față de titlul precedent, a fost însărcinat cu o misiune imposibilă: să livreze un final satisfăcător pentru toată lumea, ignorând sau corectând deciziile controversate din „Ultimii Jedi”.
Cum Johnson distrusese totul, Abrams s-a trezit fără vreo fundație peste care să construiască mai departe. A trebuit să inventeze una nouă și să lucreze contra-cronometru, iar rezultatul este atât de șubred pe cât te-ai aștepta.
În loc să continue peripețiile lui Rey, Finn și Poe, a fost nevoit să dea startul unora noi, să le dezvolte și apoi să le încheie. Din cauza asta, „The Rise of Skywalker” pare că înghesuie vreo trei filme în numai 2 ore și 20 de minute.
Totul e pe repede-înainte, personajele aleargă de colo-colo, e debandadă totală! Devine obositor, confuz și superficial - un adevărat ADHD cinematografic.
Un fiasco!
După ce au cumpărat brandul Star Wars și au hotărât să-i adauge o nouă trilogie de filme, deștepții de la Disney n-au avut bunul simț să schițeze o poveste cap-coadă. S-au gândit: „Cum începem noua aventură? Uite, așa. Cum o continuăm? Lasă, că vedem noi pe parcurs”.
Fiecare regizor a primit libertatea de a improviza din mers, de a continua firul narativ oricum avea el chef pe moment. Din cauza asta am primit o trilogie haotică, care se contrazice singură și care se zbate (fără succes) să pară coerentă. Un fiasco!
Monument vandalizat
Lui J. J. i s-a cerut să satisfacă pe toată lumea prin acest ultim capitol, să ofere o concluzie îmbucurătoare chiar și pentru fanii resemnați. S-a strofocat, obține mici victorii, dar bătălia era pierdută din start.
Regizorul a scos de la naftalină o mână de personaje venerate de public, rugându-se ca nostalgia să distragă atenția de la minusurile filmului. Și eu mă bucur să-l revăd pe Palpatine sau pe Lando, dar preferam să-i întâlnesc în circumstanțe mai coerente, mai atent pregătite.
Episoadele VII-VIII-IX vor rămâne în istorie ca un exemplu „Așa nu” de cum să planifici o trilogie. Cu Star Wars nu merge tehnica „văzând și făcând”, pentru că ajungi să vandalizezi un monument al cinematografiei. Asta a făcut Disney.
Săbiile-laser din „Star Wars – Episodul IX: The Rise of Skywalker” iluminează cinematografele din România începând de pe 20 decembrie.
Nota: 6/10.
