La aproape patru luni distanță, toți cei care au rămas în competiție au devenit mai siguri pe propriile forțe, mai motivați și mai capabili să lupte pentru a ajunge până la final.

Adi VasileIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

În premieră, Adi Vasile va merge pe insulele concurenților și îi va anunța că au reușit să ajungă în acest moment la care s-au gândit încă din prima zi. Fericire, emoție, curiozitate cu privire la ceea ce va urma și siguranța că totul se va schimba într-o singură seară – vor fi sentimentele pe care cei rămași le voi trăi.

„Nu m-am gândit că voi prinde Unificarea. Mă bucur că am rămas printre cei mai buni”, va precizia Patricia Vizitiu, completată de colegul ei Cristi Boureanu: ”faptul că am reușit să ajung la Unificare înseamnă un obiectiv atins”.

Alți concurenți din ambele triburi vor puncta că această bornă a fost gândită încă de la clipa plecării din București. ”Simt că toată lumea abia așteaptă acest moment”, va puncta Aris, în timp ce Ramona Micu va preciza: ”cred că mulți dintre noi ne-am pus acest obiectiv. Sunt foarte încântată”.

Dușuri, haine curate, o masă pe cinste și stare de bine – de toate vor avea parte cei care se vor numi, pentru ultima dată, Faimoși și Războinici. Cu toate acestea, seara va avea și un punct neașteptat când Adi Vasile va da o veste incredibilă: ”Vreau să vă spun că sunteți într-o competiție. Iar acum am o informație foarte importantă pentru voi – am să vă rog să vă pregătiți pentru că veți merge cu toții la Duel”.

Prima eliminare a săptămânii va avea loc chiar la finalul acestei seri, însă nu va fi și ultima! Duminică, un alt concurent va pleca acasă, după un Duel extrem de puternic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.