Nu e o tragedie. E o perioadă, ca-n viața fiecăruia. Nu am avut timp să mă gândesc la asta. Cred că lucrurile se așază în felul lor natural, așa cum am sperat întoteauna. E foarte posibil să fie vorba doar de o pauză”, a spus Teo pentru Cancan, despre cum a primit vestea plecării de la Kanal D.

E fabulos. Suntem de la 16 la 19. Eu și cu Mihai ne înțelegem absolut fantastic. Pentru noi e esențial. Că ne simțim din priviri, că știm exact cum să facem ca să nu vorbim unul peste celălalt. Ne place amândurora foarte mult ceea e facem”, a spus Teo Trandafir despre revenirea la radio.

2428309988699811036540817613643518695773921nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Întrebată dacă i-a fost teamă de ceva anume, Teo a răspuns sincer. „Eu fac parte dintre pionierii radioului independent. Am avut așa un moment de panică. Mihai e atât de bun, deși are doar 24 de ani. Mi-a fost teamă că nu o să mă ridic la nivelul lui. Dar cu delicatețea lui, cu un pic de străduință, reușim. Și chiar ne gândeam aseară, după ce am ieșit, că devenim din ce în ce mai armonioși

De-a lungul vieții mele în cei 32 de ani, da, am avut. În TV am intrat cu experiența radioului. Un om de televiziune care nu a făcut radio a pierdut foarte mult, după părerea mea. Ca fluență. Pe mine m-a ajutat enorm. Și toți oamenii de TV, pe care-i știu eu, care au avut lucruri de spus de-a lungul timpului, au început la radio”, a mai adăugat Teo Trandafir despre revenirea în radio.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (16)
Avatar comentarii

N3gry90 08.10.2023, 14:55

Teo Trandafir, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului!

Avatar comentarii

ssLazio 08.10.2023, 16:16

Sa fim seriosi, doar nu si-a actualizat CV-ul in cautare de loc de munca.

Avatar comentarii

nicoleta1 08.10.2023, 16:40

Lucrurile au inceput sa se aseze in viata ei

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.