Victorie feminină la Berlinală: majoritatea premiilor din competiție, inclusiv Ursul de Aur, au fost primite de femei

Comentează
Arhiva foto

Ursul de Aur pentru lungmetraj, premiul pentru regie, premiul pentru scenariu, premiile pentru interpretare rol principal și secundar, precum și Premiul Juriului au fost obținute de femei, la cea de-a 72-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în cadrul ceremoniei care a avut loc miercuri, 16 februarie 2022.

„Alcarràs”, de Carla Simón, era cel mai bun film din Competiție și merita Ursul de Aur. Filmul e o poveste caldă și naturală despre o familie de cultivatori de piersici care află că în câteva luni trebuie să se mute, pentru că nu are acte pe proprietatea primită verbal în urmă cu 60 de ani. Realizat numai cu actori neprofesioniști, găsiți în cursul unui an, oameni între 5 și 80 de ani, care nu se cunoșteau între ei și care nu aveau experiență în fața camerei, filmul e atât de bine pregătit și interpretat, încât ai permanent senzația că vezi un documentar și că ce li se întâmplă personajelor e cu totul real.

Carla Simón e o cineastă catalană lansată de Berlinală. Primul ei film, „Summer 1993”, a luat în 2017 Premiul de debut la Berlin. „Alcarràs” e al doilea ei film. De aceea a spus pe scenă că ar trebui să se mute în capitala Germaniei, pentru că de câte ori vine, i se întâmplă ceva frumos. Ea a dedicat premiul celor care cultivă pământul. Pe lângă calitățile lui cinematografice, „Alcarràs” avea rotunjimea necesară unui Urs de Aur, mai ales în acest an, când festivalul s-a concentrat pe povești cât mai umane, centrate pe familii sau cupluri.

Carla Simón s-a inspirat din realitate - și rudele ei cultivă piersici în satul Alcarràs, și dorința de a vorbi despre lipsa de perspective a fermierilor a fost imboldul proiectului, dar ce impresionează în primul rând e senzația de viață reală pe care filmul o emană în fiecare scenă, de la momentele de contact fizic (când eroii împart spațiul vital fără să se deranjeze) sau scenele de joacă ale copiilor până la cele în care apar fricțiunile (cumnații se ceartă; unul nu vrea panouri solare în locul piersicilor, celălalt da).

Clip din Alcarràs:

„The Novelist's Film”, de Hong Sang-soo, a luat al doilea premiu din palmares, Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului. Filmul e superb și e cel mai apropiat de sculptura cinetică de lângă Gropius Bau despre care am scris zilele trecute. Lucrând din nou cu câțiva din actorii săi preferați - Kim Min-hee, Lee Hye-young și Seo Young-hwa, sud-coreeanul adaugă un ochi pe față, doi pe dos la superba țesătură despre viață și cinema pe care o tricotează dintotdeauna. Își alege din nou un personaj central feminin - o cunoscută scriitoare care n-a mai publicat de mult și care vizitează un cartier de la periferia Seoul-ului ca să vadă o fostă colegă. Vizita inopinată la librăria acesteia e urmată de un șir de întâlniri decise de hazard: un regizor care dorise la un moment dat să-i ecranizeze o carte împreună cu soția lui, o actriță renumită care a renunțat la cinema, nepotul acesteia care studiază regia de film, un poet pe care scriitoarea nu l-a mai văzut de 10 ani.

Pe neplănuite, scriitoarea decide să facă un film în care să joace această actriță și care să fie filmat de nepotul ei. Traiectoria personajelor se schimbă subtil în funcție de ce se întâmplă în fiecare moment, la fel cum mișcarea celor patru brațe ale sculpturii cinetice se decide la secundă. (Acesta e, poate, cel mai discret câștig al pandemiei - încrederea că, deși viața e incontrolabilă, să ne relaxăm mușchii e tot ce putem face mai bun).

Poate stimulat de pandemie (actorii joacă de multe ori cu măști), Hong Sang-soo e mai autoreferențial ca de obicei. Scriitoarea spune, de pildă, că nu contează prea mult ce se întâmplă în filmul ei. „Vreau să pun actorii în cadru, să-i fac să se simtă confortabil și să urmăresc ce ia naștere, felul cum comunică ei cu ce e în jur”. Poate că va veni o zi când Hong Sang-soo va lua și Ursul de Aur; până acum a bifat regia, scenariul și Marele Premiu al Juriului.

„Chiar nu mă așteptam”, a spus Hong Sang-soo pe scenă. „Simt că ar trebui să mai spun ceva, dar nu știu ce. O să continui să fac ce fac ce am făcut și până acum”. Și-a chemat apoi muza, pe Kim Min-hee, pe scenă, să vorbească și ea. Premiul i-a fost înmânat lui Hong Sang-soo de Ryûsuke Hamaguchi. E de presupus că japonezul a făcut lobby intens pentru maestrul sud-coreean.

Juriul care a decis palmaresul Competiției a fost prezidat de cineastul indo-american M. Night Shyamalan și compus din: regizorul braziliano-algerian Karim Aïnouz, producătorul franco-tunisian Saïd Ben Saïd, cineasta germană Anne Zohra Berrached, regizoarea și scenarista Tsitsi Dangarembga din Zimbabwe, cineastul japonez Ryûsuke Hamaguchi și actrița danezo-americană Connie Nielsen.

Trailer „The Novelist's Film”:

Premiul Juriului a plecat în Mexic la „Robe of Gems”, filmul de debut al Nataliei Lopez Gallardo, care până acum a lucrat ca monteuză la pelicule realizate de Carlos Reygadas ori Amat Escalante. Spre deosebire de filmul Carlei Simón, acest crime story a avut cronici amestecate, „The Guardian” gratulându-l cu patru stele, în vreme ce „Variety” a deplâns lipsa unei povești consistente într-un anti-thriller eliptic ce mizează pe experiența senzorială provoacată spectatorului.

Trailer Robe of Gems”:

Selecționată pentru prima dată în Competiția Berlinalei, Claire Denis (una dintre cele mai valoroase cineaste franceze) a plecat cu Premiul de regie pentru „Both Sides of the Blade”/„Avec amour et acharnement”, povestea unui triunghi amoros dintre o femeie (Juliette Binoche), bărbatul cu care trăiește de 10 ani (Vincent Lindon) și un amor mai vechi al femeii (Gregoire Colin) care reapare și strică apele. Și acest film a suscitat opinii diverse, jurnaliștii fiind în unanimitate de acord că actorii sunt foarte buni, însă unii (cei de la „Sight and Sound”, de pildă) fiind de părere că povestea nu are suficientă consistență.

Trailer Both Sides of the Blade:

Filmul german „Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush” de Andreas Dresen a fost premiat pentru scenariu (Laila Stieler ) și interpretare (actrița Meltem Kaptan). Începând de acum doi ani, premiile de interpretare feminină și masculină s-au unit într-un singur premiu gender neutral, care în acest an a mers la comediana turco-germană Meltem Kaptan. Filmul e inspirat dintr-un caz real și vorbește despre o femeie care a luptat cinci ani să-și scoată băiatul de la Guantanamo. Potrivit publicației „The Hollywood Reporter” e greu de crezut că filmul, care folosește multe clișee, va suscita interes pentru alt public decât cel german sau turc.

Trailer Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush”:

Festivalul a început să acorde odată cu acest an Premiul de interpretare secundară, care și el se va atribui unui bărbat sau unei femei, în funcție de cum decide juriul. În acest an el a fost acordat actriței indoneziene Laura Basuki din „Nana” de Kamila Andini.

Premiul pentru contribuție artistică deosebită a recompensat animația „Everything Will Be OK”, de Rithy Panh. Cineastul franco-cambodgian construiește în maniera sa consacrată o distopie în care animalele au luat în stăpânire lumea iar oamenii sunt noii lor sclavi. „Variety” a scris despre film că e obositor, încărcat și că narațiunea e de neînțeles.

Trailer Everything Will Be OK”:

În secțiunea Berlinale Shorts, unde a concurat și documentarul Amintiri de pe Frontul de Est, de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, Ursul de Aur a fost primit de filmul rusesc „Trap” , realizat de Anastasia Veber.

Coproducția minoritară românească „Alis”, regizată de Clare Weiskopf și Nicolas van Hemelryck, a câștigat Ursul de Cristal pentru Cel mai bun film, premiu decis de juriul tânăr din secțiunea Generation 14plus. Documentarul filmat la Bogota urmărește opt adolescente din medii defavorizate care sunt invitate să își imagineze o colegă fictivă, demers creativ ce le determină și să își descrie mediul, dar și să evadeze din el. Filmul e produs de compania columbiană Casatarantula în coproducție cu Pantalla Cines din Chile și Radu Stancu prin compania DeFilm din România. Postproducția a avut loc la Avanpost în București.

Filmul a fost montat de editorul româno-german Anne Fabini, postproducția de imagine a fost asigurată de Claudiu Doagă (colorist), iar cea de sunet - de Marius Leftărache (sound design și mix). Radu Stancu a declarat pentru Libertatea că DeFilm a acoperit costuri de producție direct în Columbia. Filmul a fost finanțat din România de CNC, Avanpost și TVR.

„Parte din finanțarea românească a fost direcționată pentru acoperirea costurilor de producție din Columbia, respectiv plăți directe către membri din echipa locală. Și partea din muzica din film a fost licențiată direct de către noi“, a declarat Radu Stancu pentru Libertatea.

Premiile juriilor independente vor fi anunțate în 17 februarie, iar palmaresul secțiunii Panorama va fi cunoscut în 19 februarie. Din 17 până în 20 februarie festivalul reia filmele din festival numai pentru publicul berlinez.

Una peste alta, Berlinala a ținut să dea un semnal că viața merge mai departe oricât va mai ține pandemia. După ce au anunțat datele de desfășurare în toamna lui 2021, organizatorii au revenit în ianuarie (când Omicronul a început să se răspândească), restrângând ediția și numărul de filme. Au trecut partea de industry pe online și s-au concentrat pe proiecții fizice, în săli cu capacitate redusă la jumătate, cu o platformă de ticketing online pentru jurnaliști și public, și cu obligația jurnaliștilor de a se testa zilnic, pe lângă că trebuiau să poarte mască FFP2 și să prezinte la intrarea în săli certificatul COVID sau dovada că au trecut prin boală. Măsurile riguroase au făcut ca niciun focar să nu apară în timpul festivalului, iar numărul celor depistați pozitiv a fost foarte redus. Au fost ceva probleme tehnice la unele proiecții, iar atmosfera generală a fost cu totul diferită de Berlinala tradițională, cu mult mai puțini jurnaliști, fără cozi, animație, petreceri, recepții. Nu a fost nici pe departe Berlinul pe care îl știam.

Calitativ, Competiția a fost mai modestă ca în alți ani, dar asta nu se datorează neapărat pandemiei. De pildă, în 2012, când Ursul de Aur s-a dus la frații Taviani pentru „Cesar Must Die“/„Cesare deve morire“, iarăși a fost o ediție mai slăbuță. Carlo Chatrian, care e noul director artistic al Berlinalei începând din 2020, a venit de la conducerea Festivalului de la Locarno cu pasiunea pentru producții independente și cineaști mai puțin rulați, pe care a început să-i ia și în Competiție. Politica lui se pare că e aceea de a combina în prima vitrină a festivalului cineaști de prim rang, chiar mainstream, cu nou-veniți. Miza stă, până la urmă, în cât de bune sunt filmele. Dar până la Berlinala 2023 mai e. Deocamdată Cannes-ul s-a grăbit să anunțe (cum face în fiecare an) că deschide acreditările pentru ediția 2022 care va avea loc, cum altfel, în formulă fizică între 17 și 28 mai.

PALMARES BERLINALA 72:

Premiile Juriului internațional:

Ursul de Aur pentru cel mai bun film: „Alcarràs” (Spania) de Carla Simón

Ursul de Argint și Marele Premiu al Juriului: „The Novelist's Film” (Coreea de Sud) de Hong Sang-soo

Ursul de Argint și Premiul Juriului: „Robe of Gems” (Mexic) de Natalia Lopez Gallardo

Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor: Claire Denis pentru „Both Sides of the Blade”/„Avec amour et acharnement” (Franța)

Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu: Laila Stieler pentru „Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush” (Germania) de Andreas Dresen

Ursul de Argint pentru interpretare: Meltem Kaptan pentru „Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush” (Germania) de Andreas Dresen

Ursul de Argint pentru rol secundar: Laura Basuki din „Nana” (Indonezia) de Kamila Andini

Ursul de Argint pentru contribuție artistică deosebită: „Everything Will Be OK” (Franța, Cambodgia) de Rithy Panh

Mențiune Specială: „A Piece of Sky” (Elveția) de Michael Koch

Premiile juriului de scurtmetraj:

Ursul de Aur pentru scurtmetraj: „Trap” (Rusia) de Anastasia Veber

Ursul de Argint pentru scurtmetraj: „Manha de Domingo” (Brazilia) de Bruno Ribeiro

Mențiune Specială: „Bird in the Peninsula” (Japonia) de Atsushi Wada

Premiul de debut GWFF: „Sonne” (Austria) de Kurdwin Ayub

Premiile juriului pentru film documentar:

Premiul pentru cel mai bun documentar: „Myanmar Diaries” (Olanda, Myanmar, Norvegia) de Myanmar Film Collective

Mențiune Specială: „No U-Turn” (Nigeria, Africa de Sud, Franța, Germania) de Ike Nnaebue

Premiile secțiunii Encounters:

Cel mai bun film: „Mutzenbacher” (Austria) de Ruth Beckermann

Premiul de regie: Cyril Schäublin pentru „Unrest”/„Unruhe” (Elveția)

Premiu Special: „A Vendredi, Robinson!” (Franța, Elveția) de Mitra Farahani

Fotografii: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!