Anca Dinicu s-a remarcat la o serbare școlară, când o doamnă din bloc a sesizat talentul ei nativ. „Vecina mea de palier m-a dus la o școală particulară, după ce a venit la o serbare de Crăciun, la școală, unde jucam în «Dl. Goe» și a văzut ea ceva în mine. Acolo am stat vreo 5 ani, din clasa VII-a până am dat bacalaureatul. După care am vrut să dau la geografie, mă pregăteam, dar când am intrat în sala unde trebuia să susțin examenul, m-am uitat în jurul meu și am zis: Ce caut eu aici? Am plecat, nu am mai dat examen”, ne-a povestit actrița.

La prima facultate a picat, la a doua a intrat cu 10

Apoi și-a încercat norocul la Actorie. „Am dat la Spiru Haret, unde nu am intrat, am avut o zi extraordinar de proastă, după care am fost la Hyperion și am intrat cu 10 și am zis: Eu nu mă mai duc la UNATC. Ce îmi trebuie? Aici sunt prima din clasă. Nici nu plătesc toată taxa. Era jumate, ceva de genul ăsta”, ne-a spus ea cum și-a ales meseria.

VIDEO/ Actrița Anca Dinicu era să renunțe la facultate pentru o pereche de pantofi. “Am dat cu banul”

Deși lucrurile păreau că se așază pe un făgaș normal, un coleg a convins-o însă să meargă cu el la UNATC. Greu, dar a convins-o.

„Eu mi-aș fi cumpărat o pereche de pantofi. Aveam fix două milioane, cât era taxa (200 de lei – n.r.). Și am dat cu banul și a picat că trebuie să dau la UNATC… M-am ofticat un pic că am rămas fără pantofi, dar am intrat la buget și nu am plătit nimic din facultate”, a mai povestit, pentru Libertatea, Anca Dinicu.

Tânăra a început să joace în studenție, perioadă în care a câștigat și primii bani. Rolul de suflet rămâne cel pe care l-a pregătit pentru licență, fiindcă tot atunci a primit și confirmarea că e bună: „Jucam o puștoaică de 14 ani, care avea probleme cu drogurile și era foarte amuzant, eu neavând tangență cu genul acesta de substanțe. Mi-a plăcut cel mai mult, m-am simțit bine, pentru că a venit un profesor și mi-a zis: «Bravo, am crezut că nu o să fii niciodată actriță!». M-am umflat un pic în pene!”, recunoaște Anca.

Foto: Sorin Cioponea; Video: Cosmin Nistor


Citește și:

Parfumuri cu fulgi de aur de 24 K. Libertatea a aflat secretele parfumeriei de nișă chiar de la fondatorul Jean Phillipe Clermont: „Creez o bucată de eternitate!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.