Lui Gabriel Dorobanțu i-au plăcut de mic copil excursiile pe Valea Prahovei. Tot timpul s-a simțit atras de această zonă și, peste ani, a decis să renunțe la tot ce-l lega de Capitală. Și-a vândut apartamentul din zona Militari ca să-și facă o căsuță departe de zgomotul unui oraș mare, la Cornu.
Artistul nu regretă deloc pasul făcut, din contră! Crede că viața la țară vine la pachet cu o sumedenie de beneficii.
“Fiecare își alege să facă ce vrea, eu am ales la vreme acest lucru și chiar îmi prinde bine. Sunt departe de zarva unui oraș mare și, cu toate că sunt bucureștean, mă simt bine acolo unde stau. Înainte de a fi interpret, sunt om și am nevoie de suficientă energie. Îmi iau această energie din răsăritul soarelui, pe care-l zăresc înaintea altora, la Cornu. Sunt om ca toți oamenii, trăiesc obișnuit. Îmi doresc să fiu sănătos, să cred în oameni”, a declarat cântărețul pentru Libertatea.
Trăiește din șlagărele din trecut
Chiar dacă nu mai e prezent pe scenele din România la fel de des ca înainte, Dorbanțu nu șomează; cântă afară, peste hotare, pentru nostalgicii români stabiliți în străinătate. Ei abia așteaptă să asculte iar șlagăre ca “Hai vino iar în gara noastră mică”.
“Mă bucur că am interpretat un asemenea cântec, ce vorbea frumos despre iubire, chiar dacă nu era una teribilă, o melodie care se păstrează și acum în inimă. Sunt și eu surprins de succesul permanent al acestui cântec. Înseamnă că cel care l-a compus a știu bine ce face și că întotdeauna învinge sinceritatea. Iar acest cântec este unul sincer și frumos”, a declarat cântărețul pentru Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d25bd308f5f682095d5541deb4fa9fbd.jpg)
CITEȘTE ȘI:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0efb05065b0b7b4c9a0ff088239938cf.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_7139952f92a963232273d4968e1ec6bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0825b7611d92c28aa669acff9bbb77c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5889f5d8df714d29d4fe27cdfbe82d7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_ad4a5113bcd2a9aed7cdfc29a12d68b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_afe4ba25a4a219979a41891023adebf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_93ac9234946097385e2d206a9b9b7711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_741c0ea97b94fe218526a9a89ca1fb51.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.