Este considerată una dintre cele mai bune voci feminine românești, fiind, totodată, artista care ne-a adus cea mai bună clasare din istoria concursului Eurovision, un loc trei obținut în urmă 13 ani.

VIDEO/ Luminița Anghel nu vrea să cânte toată viața. „O femeie trebuie să-și trăiască bătrânețea frumos și-n liniște”

La 50 de ani, cântă ca-n tinerețe și are în continuare agenda plină de spectacole. Cu toate acestea, Luminița Anghel nu vrea să îmbătrânească pe scenă. Deși vocea o ajută și ar putea cânta mulți ani înainte, artista mărturisește că se va retrage atunci când va considera că a venit momentul. “Nu mă văd pe scenă la 80 de ani. Mi-a urat cineva să am aceeași voce și la 90 de ani. Probabil aș putea, dacă aș exersa. Dar nu. Nu este cazul. Un artist ca mine, o femeie, ar trebui să se retragă atunci când e momentul, să lase o amintire frumoasă și plăcută publicului, să-și trăiască bătrânețea frumos și în liniște”, a declarat aceasta pentru Libertatea.

A vrut să fie actriță

În schimb, artista este de părere că un actor poate rămâne pe scenă și mulți ani după pensionare. Cu această ocazie, Luminița a mărturisit și că înainte de a ajunge cântăreața a dat la teatru, pentru că la acea vreme își dorea să fie actriță. Doar că destinul i-a rezervat cu totul altceva: “Apar în distribuția spectacolului «Euro Savoy», care are săli pline, și public fidelizat deja. Este ca pe vremuri, mă simt foarte bine, pentru că este un altfel de public decât cel pe care-l întâlnim noi la spectacole. Am jucat în nouă seriale «Secretul Mariei», în sitcomuri alături de trupe cunoscute, am fost cu Divertis pe scenă. Am dat la teatru, am vrut să fiu actriță, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu a ales pentru mine acest lucru. Destinul meu a fost pentru muzică”.

Își menține vocea cântând live

Luminița Anghel nu a ascuns nici modul în care reușește să-și mențină vocea. Artista nu face pauze vocale sau vreun tratament, ci pur și simplu cântă live! Chiar și atunci când este bolnavă. “Cânt live peste tot. Singurele momente când fac playback sunt doar în televiziune, când nu-mi permite tehnica. Nu fac playback nici bolnavă. Și când am fost foarte răcită, am tras tare ca să fac față”, ne-a mai spus aceasta. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.