Momentul revederii cu cei dragi, după patru luni petrecute departe de casă - în Republica Dominicană, la „Exatlon” - a fost unul copleșitor pentru fratele Elenei Gheorghe. Iar cel mai emoționant moment a fost întâlnirea cu tatăl lui. De cum s-au revăzut, cei doi s-au luat în brațe și au început să plângă.
Într-o familie cu două fete și un băiat, multă lume se așteaptă ca băiatul să fie mai atașat de mamă. În familia Elenei Gheorghe lucruri stau însă altfel. Costin nu a fost niciodată „băiatul mamei”, ci a avut, de când s-a născut, o relație specială cu tatăl lui.
Așa se face că în Republica Dominicană, unde a participat la concursul „Exatlon”, a simțit cel mai tare lipsa tatălui. „Mie cel mai greu mi-a fost fără familie. Noi avem o familie foarte unită, petrecem foarte mult timp împreună, mâncăm împreună și lipsa lor mă dădea un pic în spate. Întâlnirea cu tata a fost ca întâlnirea cu Ema, fiica mea. Eu în Dominicană am plâns foarte mult după două persoane: tata și fiica mea. Nu pot să zic că nu știu de ce am plâns după tata, pentru că-l iubesc foarte mult, el e mentorul meu în viață, de câte ori am căzut, el a fost primul care m-a ridicat. În plus, departe de casă, sentimentele sunt și mai puternice, așa că întâlnirea cu el parcă o așteptam și atunci, când ne-am revăzut, am izbucnit amândoi în plâns. Dorul a fost extrem de mare”, ne-a mărturisit Costin.
Mama sportivului și-a exteriorizat stările pe toată perioada în care Costin a fost departe, așa că, în momentul revederii, nu mai avea aceeași încărcătură emoțională. „Mama trăiește la altă intensitate. Sunt firi total opuse. Tata e foarte calm, dar în interiorul lui fierbe, în schimb mama se exteriorizează. Mi-a arătat și Elena niște filmări cu mama, cum alerga prin casă, cum țipa”, a mai povestit fostul concurent „Exatlon”.
VIDEO/FOTO: Dumitru Angelescu