Vlăduța Lupău a muncit din greu pentru a avea casa la care a visat dintotdeauna. Cântăreața s-a mutat recent într-o vilă spectaculoasă, care a fost construită după ideile sale.
„Ne-a ajutat Dumnezeu și ne-am făcut casa visurilor! Nici acum nu îmi vine să cred că, într-adevăr, noi am muncit și am făcut casa aceea. Nu am făcut ceva inedit, dar pot să spun că mă simt mai bine ca la orice hotel. La ce am ținut neapărat să am acasă e o cameră studio de repetiții și un dressing mareee, că, știi, noi, fetele, niciodată nu avem haine și nu avem loc de haine”, a declarat Vlăduța Lupău pentru VIVA!.
În cadrul interviului, Vlăduța a fost întrebată facă a consultat vreun specialist feng-shui sau dacă este superstițioasă în ceea ce privește casa ei.
„Nu sunt superstițioasă și n-am consultat nimic de genul ăsta. Am ținut neapărat să nu ne mutăm până nu vine preotul să facă sfeștania casei. Țin foarte mult la a fi în relație cu Dumnezeu la orice pas în viață. Fix în ziua în care am făcut sfeștania, în seara respectivă am și dormit în casa nouă și simțeam că Dumnezeu e cu noi și totul e cu binecuvântarea Lui”, a declarat artista.
Dacă pentru restul casei a apelat la un designer, când vine vorba despre camera lui Iair, Vlăduța Lupău a făcut-o conform ideilor sale. Vedeta a dorit să fie cu norișori și ursuleți.
„Daaaa, e cea mai frumoasă cameră din toată casa! Mi-am dorit să fie cu norișori și ursuleți! Așa am și făcut-o, iar la designul camerei am contribuit eu 100%, chiar dacă în restul casei am avut designer. Aici mi-am pus eu toate ideile și plăcerile”, a povestit Vlăduța.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Deși are camera lui, bebelușul doarme în camera cu părinții, de multe ori chiar în pat cu ei. Vlăduța Lupău își mută fiul în camera lui doar atunci când ea vine obosită de la evenimente.
„Doarme în cameră cu noi, chiar în pat cu noi de multe ori, pentru că așa ne place! Dar în unele nopți de peste weekend, când eu sunt efectiv epuizată, atunci îl mutăm, ca să pot să mă odihnesc și eu. Vine doar de cele două ori pe noapte când trebuie să mănânce, iar în acele momente, dorm și eu, și el mâncând”, a declarat Vlăduța Lupău pentru sursa mai sus menționată.