„Mi-e greu să cred că astăzi, 27 mai, se împlinesc 19 ani de când tatăl meu, marele actor Ştefan Bănică, a trecut în nefiinţă. Le mulţumesc tuturor publicaţiilor şi oamenilor care îşi amintesc de el, dar, pentru o informare corectă, aş vrea să reţineţi că 27 mai este ziua în care a murit, nu 26 mai. Spun lucrul asta pentru că nu e prima dată când e publicată greşit data. Dar, până la urmă, cel mai important este să rămână în sufletele şi amintirea voastră. A fost un om care şi-a adorat publicul”, este mesajul lui Ştefan Bănică Jr. despre tatăl său, în ziua în care marele actor este comemorat.
„Chiar dacă au trecut 19 ani, îl simt alături în fiecare moment important al vieţii mele. Te iubesc, tată!”, mai spune artistul.
Ştefan Bănică (senior) s-a născut pe 11 noiembrie 1933 la Călăraşi. A fost o personalitate artistică de mare anvergură – actor de teatru şi film şi cântăreţ – care a realizat un cuplu comic de excepţie alături de Stela Popescu.
Printre cele mai celebre piese muzicale interpretate se numără „Îmi acordaţi un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coşar, coşar” şi „Astă seară mă fac praf”. Fiul său, Ştefan Bănică junior, i-a urmat cariera atât în actorie, dar mai ales în muzică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.