Doamna Ana Culcer a declarat că una dintre maniile mămicilor din România este înfofolitul şi îndopatul. O altă meteahnă ar fi că mamele nu-şi scot copiii afară atunci când sunt răciţi, lucru contraindicat de doamna doctor.
Mergând pe stradă mi-am dat seama că cel puţin despre partea cu înfofolitul, doamna doctor Ana Culcer are mare dreptate. Nu zic că toate mămicile îşi îmbracă foarte gros copiii, dar cei mai mulţi, din grijă şi din teamă ca micuţii lor să nu răcească, pun pe ei haine peste haine, astfel că prichindeii arată ca nişte butoiaşe.

Am întrebat câteva mămici dacă-şi înfofolesc copiii şi iată ce am aflat:

Alice (27 ani), o mămică cu un pui de om de nici măcar un an spune că în casă, atunci când bebeluşul stă pe parchet are în picioare două perechi de şosete şi nişte pantalonaşi de trening mai grosuţi, iar la căciuliţă pe cap a apelat doar pe la o lună, noaptea, când era iarnă. De scos afară o oră pe zi, zilnic, dar mai puţin când plouă.
Cătălina (28 ani) locuieşte în Bruxelles şi are un micuţ de 1 an şi 2 luni. Spune că în casă toată lumea stă îmbrăcată în tricou şi niciodată nu-şi îmbracă copilul mai gros decât se îmbracă ea, idee întărită şi de medicul pediatru. Cât despre ieşit afară atunci când cel mic a fost răcit, Cătălina spune că „nu am stat închişi în casă că aveam muci”.
Cititi tot articolul pe UrbanKid.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.