Ce este sindromul Stockholm

Originea termenului „sindromul Stockholm”

Noțiunea de „sindrom Stockholm” își are originea într-un eveniment petrecut în anul 1973, în capitala Suediei. Atunci, un jaf bancar a degenerat într-o situație de luare de ostatici care a durat șase zile. În tot acest timp, tâlharii au negociat cu autoritățile pentru a obține o cale sigură de ieșire din clădire. În mod surprinzător, pe parcursul acestei crize, majoritatea angajaților băncii care fuseseră luați ostatici au început să manifeste simpatie față de agresori.

După eliberare, aceștia au refuzat să se dezică de răpitori, ba chiar i-au apărat în fața autorităților, refuzând să depună mărturie împotriva lor în instanță. Mai mult decât atât, unii dintre foștii ostatici s-au implicat activ în strângerea de fonduri pentru a susține apărarea în instanță a răpitorilor, relatează Verywellmind.com.

Fenomenul a fost studiat de criminologi și psihiatri, care au ajuns la concluzia că ceea ce s-a petrecut între victime și agresori nu era un simplu caz de teamă sau manipulare, ci o formă de atașament psihologic autentic, născut în condiții extreme. Așa a fost formulat pentru prima dată termenul „sindrom Stockholm”.

Sindromul Stockholm: ce este și cât de des apare

Sindromul Stockholm este o afecțiune psihologică rară și tulburătoare, prin care victimele violenței domestice, ale unor abuzuri psihologice sau a unor răpiri dezvoltă o legătură emoțională profundă cu agresorii lor. Deși pare paradoxal, de neînțeles la prima vedere, acest comportament este, în realitate, o reacție adaptativă complexă, care se explică printr-un mecanism de supraviețuire care poate apărea în situații extreme și prin nevoia de protecție psihologică într-un context lipsit de speranță.

Persoanele afectate nu doar că dezvoltă o serie de sentimente de simpatie, atașament sau chiar loialitate față de cei care le-au provocat suferința, dar adesea refuză să evadeze când li se oferă ocazia. De asemenea, uneori, ajung chiar să le ia apărarea agresorilor sau să încearce să-i protejeze de consecințele legale. Înțelegerea acestui comportament ca parte a unui mecanism de apărare și nu ca un „defect” moral sau psihic este primul pas în procesul de vindecare.

Indiferent de forma de agresiune, este esențial ca persoanele afectate de acest sindrom ceară ajutor pentru a primi sprijin psihologic adecvat. Sindromul Stockholm este, potrivit cercetărilor, un fenomen rar. De altfel, se estimează că mai puțin de 8% dintre victimele răpirilor dezvoltă o formă clară a acestui sindrom. Cu toate acestea, prezența sa este greu de ignorat, mai ales în cazul în care victimele acționează împotriva propriei siguranțe sau a intereselor legale în numele celor care le-au abuzat sau le-au pus viața în pericol.

Cauzele dezvoltării sindromului Stockholm

Până în momentul de față, nu se cunoaște cu exactitate de ce unele persoane dezvoltă sindromul Stockholm, în timp ce altele nu reacționează în același mod, deși se află într-o situație similară. Totuși, în urma unor anchete realizate de autorități și a studiilor de specialitate au fost identificate câteva condiții care favorizează dezvoltarea acestui comportament.

Una dintre cauze o reprezintă durata situației de criză, iar experții spun că situația de captivitate ar trebui să dureze o perioadă lungă de timp, care să nu se rezume la câteva zile. De asemenea, între victime și agresori trebuie să existe un contact strâns și constant, astfel încât persoanele agresate să nu fie complet izolate, ci să aibă o formă de interacțiune directă cu cel sau cei care le țin captive.

În același timp, trebuie să existe o serie de manifestări de „bunăvoință” din partea agresorului, cum ar fi spre exemplu situația în care, dacă răpitorul se abține de la acte de violență sau oferă hrană și apă, victima poate interpreta acest comportament ca fiind unul protector.

Este important de știut că psihologii evoluționiști oferă o explicație interesantă, susținând că acest sindrom ar avea rădăcini în epoca societăților de vânători-culegători. În acele timpuri, femeile puteau fi capturate de triburi rivale, iar pentru a supraviețui și pentru a asigura supraviețuirea copiilor lor era crucial să formeze legături cu noii „protectori”. Așadar, dezvoltarea unei forme de atașament față de triburile care le ținea captive ar fi fost, într-un anumit sens, o strategie de adaptare transmisă de-a lungul generațiilor.

Simptome și manifestări

Sindromul Stockholm prezintă o serie de simptome care se pot confunda cu cele ale tulburării de stres posttraumatic (PTSD). Printre cele mai frecvente semne de dezvoltare a acestui sindrom se numără ușurința cu care persoana agresată se sperie, lipsa încrederii în cei din jur, sentimentul de irealitate, flashback-uri traumatice, incapacitatea de a se bucura de activități trecute plăcute, o stare de iritabilitate și de furie, coșmaruri frecvente și probleme de concentrare.

În plus, mai pot apărea și alte simptome specifice acestui sindrom, dar care nu sunt asociate în mod obișnuit cu PTSD, relatează experții de la Cleveland Clinic. Ne referim aici la refuzul de a coopera cu autoritățile în vederea eliberării, sentimente negative față de familie, prieteni sau autorități, care încearcă să ajute, sentimente pozitive față de agresor și justificarea comportamentului agresorului sau adoptarea punctului de vedere al acestuia.

Această combinație de simptome face ca sindromul Stockholm să fie dificil de înțeles, mai ales pentru cei din afara situației, care tind să judece reacțiile victimelor în termeni morali sau raționali.

Diagnostic și recunoaștere clinică

În prezent, sindromul Stockholm nu este inclus în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM), ceea ce înseamnă că nu este recunoscut în mod oficial ca o tulburare de natură psihiatrică. Este, mai degrabă, un termen descriptiv care caracterizează un anumit tip de reacție psihologică în fața unei anumite traume.

Cu toate acestea, persoanele care prezintă simptome de sindrom Stockholm sunt adesea diagnosticate cu tulburări conexe, precum tulburarea acută de stres, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), tulburări de anxietate sau depresie.

Tratamentul este, în general, similar cu cel care se aplică pentru alte tulburări de acest tip și include psihoterapie și, uneori, medicație. Psihoterapia poate aborda simptomele specifice care apar după evenimentul traumatic, cum ar fi coșmarurile sau retrăirile (flashback-urile). De asemenea, le poate oferi persoanelor afectate metode sănătoase de a face față experienței traumatizante.

Metode de tratament și recuperare

Procesul de recuperare și revenire la o viață normală după o astfel de traumă este adesea lent și dificil. De altfel, pentru multe dintre victime, simpla relatare a evenimentelor trăite poate să reactiveze trauma. Tocmai de aceea, intervenția terapeutică este esențială. Dacă tu sau cineva apropiat suferă de sindromul Stockholm, este recomandat să apelați la ajutor de specialitate, deoarece terapia poate ajuta la tratarea unor simptome precum anxietate, depresie, insomnie, coșmaruri, comportamente distructive sau auto-sabotajul.

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT), terapia prin procesare cognitivă (CPT), terapia centrată pe traumă sau alte forme de consiliere psihologică pot fi eficiente. Obiectivul principal este acela de conștientizare a faptului că simpatia față de agresor a fost o formă de adaptare și de supraviețuire într-o situație extremă, nu o dovadă de loialitate autentică.

Un terapeut competent poate ajuta pacientul să înțeleagă mai bine ceea ce a trăit, să recunoască și să accepte reacțiile sale ca mecanisme de apărare, să dezvolte strategii sănătoase de a face față traumelor și să revină treptat la o viață echilibrată și funcțională, aflăm de la experții de la WebMD.com.

Dacă este necesar, pot fi prescrise anumite medicamente pentru a reduce anxietatea, pentru a ajuta pacientul să doarmă ori pentru a ameliora simptomele depresive. Terapia poate oferi resursele necesare pentru a transforma o reacție de supraviețuire, într-un proces de reconstrucție și redobândire a controlului asupra propriei vieți.

Exemple de sindrom Stockholm

Deși termenul de sindrom Stockholm a fost creat inițial pentru a descrie starea emoțională a ostaticilor care dezvoltă atașamente față de răpitorii lor, acesta a fost extins și folosit și pentru a explica dinamici similare în relații de zi cu zi. Aceste relații pot include legături familiale, relații romantice sau chiar prietenii.

În toate aceste contexte, sindromul Stockholm apare, de regulă, într-un cadru în care există un dezechilibru clar de putere și, adesea, o formă de abuz sau de manipulare psihologică. Ca și în cazul persoanelor ținute captiv, cea care se află într-o poziție vulnerabilă ajunge să dezvolte o legătură emoțională profundă cu abuzatorul, pe care îl percepe ca pe o sursă de autoritate, protecție și, uneori, chiar afecțiune. O astfel de reacție paradoxală poate apărea în mai multe situații, cum ar fi:

Abuzul asupra copiilor. Pentru un copil, abuzul este adesea un fenomen confuz și greu de înțeles. Agresorii nu se limitează doar la violență fizică sau amenințări, ci pot alterna comportamentele agresive cu gesturi de „afecțiune”, cum ar fi oferirea de cadouri, laude sau protecție aparentă. Acest amestec de frică și aprobare poate duce la formarea unui atașament toxic, în care copilul ajunge să creadă că „merită” pedepsele primite. În aceste cazuri, copilul devine dependent emoțional de persoana care îl abuzează și poate ajunge să o apere chiar și în fața autorităților sau a altor adulți care încearcă să intervină.

Abuzurile în sportul de performanță. Copiii sau adolescenții antrenați de persoane autoritare și abuzive pot dezvolta forme de sindrom Stockholm. Mai ales în sportul de performanță, unde disciplina și efortul extrem sunt adesea glorificate, un antrenor agresiv poate fi perceput ca o figură „paternă” dură, dar necesară. Dacă tinerii ajung să-și spună că „așa se face performanță” sau că „antrenorul știe mai bine”, ei pot începe să-l apere sau să-i găsească scuze pentru comportamentul abuziv. Astfel, apare o formă subtilă de dependență emoțională, care seamănă cu sindromul Stockholm clasic, mai precizează WebMD.com.

Abuzul domestic. În relațiile intime marcate de abuz fizic, sexual sau emoțional, victimele pot experimenta o legătură afectivă puternică și contradictorie față de partenerul agresiv. Chiar dacă sunt supuse umilinței, fricii și violenței, acestea pot continua să simtă iubire, loialitate sau vinovăție față de abuzator. Mecanismele psihologice implicate sunt complexe: dorința de a păstra familia unită, frica de singurătate, lipsa sprijinului exterior sau convingerea că „lucrurile se vor schimba”. În multe cazuri, victimele ajung să-și apere partenerul abuziv în fața rudelor, a prietenilor sau chiar a autorităților.

Traficul de persoane. Victimele traficului de persoane care sunt forțate să se prostitueze ajung să depindă de traficanți pentru cele mai elementare nevoi (hrană, adăpost, siguranță, etc.). În lipsa unei alternative și sub presiunea psihologică intensă, acestea pot dezvolta un atașament față de cel care le controlează, iar în astfel de cazuri, sindromul Stockholm se manifestă ca un mecanism de supraviețuire.

Descoperă 6 exerciții ca să gestionezi mai bine anxietatea!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE