Află ce înseamnă expresia Nihil sine Deo și care este povestea ei:

Cine a spus expresia Nihil sine Deo și ce înseamnă

Expresia Nihil sine Deo, varianta în latină pentru „Nimic fără Dumnezeu”, este folosită ca motto al familiei regale germane Hohenzollern-Sigmaringen și este motto-ul regalității române.

Nihil sine Deo a fost deviza cu care Carol I a domnit aproape jumătate de secol ṣi pe care a lăsat-o ca moṣtenire simbolică nepotului său Regele Ferdinand, apoi acesta fiului său Regele Carol al II-lea, care la rândul lui a lăsat-o fiului, Regele Mihai I.

Pe prima stemă a României, în partea de jos, pe o panglică albastră era scris acest lucru. Totodată, aceasta deviză poate fi văzută și în camerele din Castelul Peleș, dar și în toate însemnele Casei Regale.

Familia Regală a României a fost întemeiată de Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit la 10 mai 1866 domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, iar în 1881, după dobândirea independenței statale, primul rege al României, schimbare consfințită prin amendarea constituției.

Țara a devenit „Republică Populară” la 30 decembrie 1947, în urma unei lovituri de stat comuniste în cursul căreia Regele Mihai I a fost forțat să semneze un act de abdicare și apoi să părăsească țara împreună cu restul familiei sale.

INTERVIU. Doamna Mioara de la Vărbilău, singura acordeonistă dintre lăutari: „Când mi-au propus să cânt în club, am zis: Ce să caut eu, femeie bătrână, acolo? Râde tineretul”. Dar n-a râs
Recomandări
INTERVIU. Doamna Mioara de la Vărbilău, singura acordeonistă dintre lăutari: „Când mi-au propus să cânt în club, am zis: Ce să caut eu, femeie bătrână, acolo? Râde tineretul”. Dar n-a râs

Decorația Nihil sine Deo

Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” a fost instituită la 30 decembrie 2009, prin ordinul Regelui Mihai I, Suveranul Casei Regale a României de atunci. Regulamentul său a fost modificat la 30 decembrie 2017, prin decret al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Decoraţia regală este lucrată în bronz suflat cu aur şi în email alb. Ea este formată dintr-un oval cu lungimea de 45 mm şi are în partea de sus coroana regală. Pe avers se află efigia istorică a Regelui Carol I.

Alaturi de Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate” şi de Crucea Casei Regale a României, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” este o distincţie ce se acordă prin decizia Suveranului Casei Regale a României. Decoraţia regală se poate acorda unui număr de maximum 200 de personalităţi în viaţă, cetăţeni români şi străini. În numărul de 200 se includ şi instituţiile sau organizaţiile distinse.

”Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.

„Țara în care se fură copii de pe stradă”. Ce știau refugiații ucraineni despre români și România înainte de război și ce spun acum
Recomandări
„Țara în care se fură copii de pe stradă”. Ce știau refugiații ucraineni despre români și România înainte de război și ce spun acum

Decoraţia poate fi acordată ambasadorilor sau foştilor ambasadori români sau străini care au adus un aport incontestabil relaţiilor României cu lumea.

Decoraţia se poate acorda unor instituţii sau organizaţii, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă criteriilor de mai sus” – spun reprezentanții Casei Regale.

Cine a primit decorația Nihil sine Deo

Printre cei care au primit această distincție se numărăAna Blandiana, Iolanda Balaș Soter, academicianul Dinu C. Giurescu, academicianul Solomon Marcus, Ilie Năstase, Mihai Șora, Alteţa Sa Regală Principesa Elena a României, Mugur Isărescu, Raed Arafat, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi, Radu Beligan și alții, dar și multe instituții cum ar fi Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Universitatea Națională de Apărare Carol I din București, Universitatea Babes Bolyai din Cluj.

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
MUTAREA anului în televiziune! Un NUME URIAŞ de la Pro pleacă la Antena 1! Va prezenta un mare show
Playtech.ro
MUTAREA anului în televiziune! Un NUME URIAŞ de la Pro pleacă la Antena 1! Va prezenta un mare show
Un şofer de BMW de 23 de ani a provocat un accident mortal în Maramureş, după ce s-a urcat băut la volan. Petru a murit nevinovat la doar 30 de ani
Observatornews.ro
Un şofer de BMW de 23 de ani a provocat un accident mortal în Maramureş, după ce s-a urcat băut la volan. Petru a murit nevinovat la doar 30 de ani
Horoscop 14 august 2022. Balanțele au parte de o zi senină care ar putea să le rămână în memorie o vreme
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2022. Balanțele au parte de o zi senină care ar putea să le rămână în memorie o vreme
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
Știrileprotv.ro
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.