Banca de dezvoltare a Rusiei îl avertizează pe Vladimir Putin că va pierde într-un război economic cu Occidentul

Comentează

Rusia nu va câștiga războiul purtat împotriva Ucrainei, nici măcar în condiții de uzură, atât timp cât rezistența ucraineană va fi susținută de lumea occidentală, a declarat economistul-șef al Vnesheconombank (VEB.RF), banca de dezvoltare a Rusiei, care finanțează proiectele mari ale Kremlinului, relatează The Moscow Times.

Economistul-șef Andrei Klepaci a spus la o sesiune a Clubului Nikițki că Rusia suferă mai mult decât recunoaște regimul de la Kremlin din cauza sancțiunilor occidentale și atacurilor efectuate de ucraineni asupra rafinăriilor, porturilor și altor intrastructuri strategice pentru eforturile de război ale Moscovei.

În opinia lui Klepaci, cea mai mare problemă a Rusiei este că rămâne în urmă din punct de vedere tehnologic.

„Rămânem în urmă. Pierdem atât în competiția tehnologică, cât și în cea economică la nivel global. Mai mult, așa cum am spus deja, pierdem nu doar în fața Chinei și a SUA, ci, într-un fel, pierdem în fața Ucrainei. Economia Ucrainei, desigur, este parțial distrusă; este o catastrofă demografică. Dar, încă o dată, economia ucraineană, în pofida tuturor lucrurilor, supraviețuiește. Desigur, există un ajutor financiar enorm acolo”, a afirmat economistul-șef al VEB.RF.

„Nu vom câștiga împotriva concurenței în acest război de uzură. Avem iluzia că totul (sprijinul pentru Ucraina - n.r.) se va prăbuși. Nu s-a prăbușit și nu se va prăbuși. Costurile cresc pentru noi”, a adăugat Klepaci.

El a subliniat că, după boom-ul militar din 2023-2024, economia rusă s-a redus în acest an, investițiile au scăzut brusc, iar industriile civile au intrat în recesiune - de la industria aeronautică și materialele de construcții până la industria ușoară și industria alimentară.

Rusia riscă o criză socială

Situația este agravată de politicile ultrarestrictive ale Băncii Centrale a Federației Ruse, care, potrivit lui Klepaci, este responsabilă pentru cel puțin jumătate din recesiunea economică.

„Conflictul din Ucraina (...) durează deja mai mult decât Marele Război pentru Apărarea Patriei (așa cum numește propaganda rusă cel de-Al Doilea Război Mondial - n.r.) și nu se întrevede un sfârșit. Ambele părți escaladează intensitatea atacurilor, inclusiv asupra economiilor celeilalte. Pierderile cauzate de atacurile Forțelor Armate ale Ucrainei asupra infrastructurii noastre - porturi, petrol și gaze, uzine chimice și logistică - sunt în creștere și devin deja o barieră macroeconomică semnificativă în calea creșterii economice a Rusiei”, a precizat Klepaci.

Înăsprirea sancțiunilor SUA, la sfârșitul anului 2025, au determinat India și China să își reducă achizițiile de petrol rusesc, „în ciuda declarațiilor repetate că nu respectă sancțiunile”, a insistat el.

Având în vedere noul val de sancțiuni și „pierderile tot mai mari cauzate de atacurile Forțelor Armate Ucrainene”, Rusia va intra inevitabil într-o „criză socială”.

„Cred că Rusia nu se va prăbuși, dar sunt aproape sigur că vom ajunge într-o criză socială. Nu ne vom prăbuși economic, dar înapoierea noastră va continua să se adâncească, cu toate consecințele care decurg din aceasta”, a conchis Andrei Klepaci.

Probleme în aprovizionarea cu combustibili

Pe de altă parte, autoritățile ruse au recunoscut vineri că unele regiuni suferă din cauza penuriei de combustibili.

„Situația rămâne tensionată în mai multe regiuni (...) în ceea ce privește aprovizionarea cu combustibili”, a anunțat Guvernul rus pe rețelele de socializare, adăugând că a avut loc o întâlnire pentru a aborda problema.

Companiile petroliere „iau măsurile necesare pentru a crește livrările către cele mai vulnerabile regiuni”, a adăugat Guvernul rus.

Ucraina și-a intensificat atacurile cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune împotriva infrastructurii petroliere rusești într-un efort de a opri resursele financiare care alimentează războiul de agresiune al Kremlinului.

Ca urmare a acestor atacuri, aproape toate regiunile din Rusia au fost nevoite să restricționeze vânzările de combustibili. Printre cele mai afectate regiuni este Krasnodar, situată în sudul Rusiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește