Cine a fost Ciprian Porumbescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ciprian Porumbescu a fost una dintre cele mai reprezentative figuri ale muzicii clasice românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un compozitor cu un talent muzical de excepție. Într-o epocă marcată de presiuni politice și sociale, el a reușit să transpună în muzică dorința de libertate, frumusețea tradițiilor românești și suferințele unui popor. Deși a trăit doar 29 de ani, creativitatea, sensibilitatea artistică și devotamentul față de idealurile naționale l-au transformat într-un adevărat simbol național.
Cuprins:
- Mezinul unei familii cu origini poloneze
- Întâlnirea cu Carol Miculi i-a marcat cariera
- Începuturile carierei muzicale
- A studiat muzica la Viena
- Apogeul carierei și „Crai nou”
- O viață frântă de boală și persecuție
- Marea iubire neîmplinită a lui Ciprian Porumbescu
- Ciprian Porumbescu a compus imnul național al Albaniei
Mezinul unei familii cu origini poloneze
Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853 în satul Șipotele Sucevei din Bucovina, care pe atunci făcea parte din Imperiul Habsburgic. El s-a numit la naștere Ciprian Golembiovski, un nume cu rezonanță poloneză pe care l-a moștenit de la tatăl său, preotul ortodox Iraclie Golembiovski. Mama sa, Emilia Clodnițchi, provenea și ea tot dintr-o familie de origine poloneză. Din păcate, aceasta a murit când el avea doar 10 ani, ceea ce l-a marcat profund.
Ciprian avea o soră mai mare, Mărioara, alături de care avea să-și petreacă întreaga copilărie. Tatăl său, un om de litere și cleric devotat, avea să devină starețul Mănăstirii Putna motiv pentru care, în 1881, și-a schimbat numele în Porumbescu, o traducere simbolică a cuvântului polonez „golab”, care înseamnă „porumbel”, un gest cu profunde semnificații spirituale și naționale, potrivit enciclopediei virtuale Wikipedia. Familia lui era foarte săracă, dar bogată în credință și în idealuri culturale și naționale.
Întâlnirea cu Carol Miculi i-a marcat cariera
O fire retrasă, sensibilă și profund religioasă, Ciprian Porumbescu a fost un elev eminent. A urmat școala primară în satul natal, iar apoi cursurile gimnaziului din Suceava. În această perioadă a învățat să cânte la vioară sub îndrumarea tatălui său și a profesorilor locali, în ciuda dificultăților materiale care l-au împiedicat să urmeze o formare muzicală completă.
Talentul său muzical a devenit evident foarte devreme. La vârsta de 7 ani a avut oportunitatea de a-l întâlni pe Carol Miculi, discipol al lui Frederic Chopin și profesor la Conservatorul din Lemberg (azi orașul Lviv, Ucraina). Acesta poposea destul de des la Şipotele Sucevei pentru a culege cântece populare, fiind găzduit chiar în casa familiei lui Ciprian. Contactul precoce pe care l-a avut mezinul familiei Porumbescu cu o figură atât de importantă i-a alimentat acestuia visul de a studia muzica, marea sa iubire.
Începuturile carierei muzicale
Primele studii muzicale le-a urmat la Suceava, unde s-a făcut remarcat prin talentul său la vioară și prin activitatea corală. La Cernăuți a devenit dirijorul corului societății culturale „Arboroasa”, un nucleu de afirmare a culturii românești în spațiul bucovinean, ceea ce i-a adus probleme cu autoritățile austro-ungare.
În 1871, pe când avea 18 ani, Ciprian a participat la manifestările de la Mănăstirea Putna organizate cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la sfințirea ctitoriei lui Ștefan cel Mare. Printre participanții de seamă s-au aflat Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici și Nicolae Teclu, relatează Radio România Cultural. Legenda spune că Ciprian ar fi dirijat orchestra și, emoționat, s-ar fi aruncat în brațele tatălui său exclamând „Tată, am cântat Daciei întregi!”.
A studiat muzica la Viena
Timp de patru ani, între 1873 și 1877, Ciprian Porumbescu a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cernăuți, însă vocația muzicală l-a determinat ca în paralel să-și cultive pasiunea muzicală. În ultimul an de studii a fost arestat pentru activități naționaliste și a petrecut câteva luni în închisoarea din Cernăuți.
După eliberare, el a obținut o bursă cu ajutorul căreia a putut să urmeze cursurile Conservatorului de Muzică din Viena („Konservatorium für Musik und darstellende Kunst”), unde i-a avut ca profesori, între alții, pe Anton Bruckner și Franz Krenn. Tot aici a activat ca dirijor al corului societății studențești „România Jună”, iar în 1880, a publicat prima sa lucrare, intitulată „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, o premieră pentru literatura corală românească. Printre cântece se numără „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului” și „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Acesta din urmă avea să devină mai târziu imnul național al Albaniei sub titlul „Hymni i Flamurit” (în română „Imnul Steagului”), care este valabil și astăzi.
Apogeul carierei și „Crai nou”
După încheierea studiilor de la Viena, între anii 1881 și 1883, Ciprian Porumbescu s-a întors în țară unde a activat ca profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Brașov (actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”) și a fost dirijor al corului Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. În această perioadă a compus unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale. Aici a trăit cea mai prolifică și, totodată, cea mai efervescentă etapă a vieții sale artistice, notează Rador.ro.
În 1882, a avut loc premiera operetei „Crai Nou”, pe un libret inspirat de o poezie a lui Vasile Alecsandri. Spectacolul, montat în sala festivă a gimnaziului brașovean, s-a bucurat de un succes răsunător, fiind reluat de două ori în aceeași lună. Mai târziu a fost prezentat și în Oravița.
O viață frântă de boală și persecuție
Idealist convins și implicat politic, Porumbescu a fost arestat în 1877 pentru activități considerate subversive de către autoritățile austro-ungare ale vremii. În timpul detenției, Porumbescu a contractat o formă de tuberculoză, care i-a afectat grav organismul și, pe fondul condițiilor dure din temniță, boala avea să se agraveze. După ce a fost eliberat din închisoare, sperând că aerul curat îi va ameliora starea, marele compozitor s-a retras în satul Stupca.
Junele compozitor a plecat la tratament la Nervi, o stațiune balneară din Italia, relatează Doxologia.ro. Însă, mistuit de dorul de țară și de familie, el a decis să se întoarcă acasă, în pofida stării de sănătate precară. El a compus în ultimii ani de viață unele dintre cele mai valoroase creații ale sale. Printre lucrările sale se numără „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenada”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Oda ostașilor români” sau „Gaudeamus Igitur” (aranjament coral). Cea mai cunoscută lucrare a sa este, fără îndoială, „Balada pentru vioară și pian”, o compoziție emblematică a muzicii clasice românești din secolul al XIX-lea.
Pe 6 iunie 1883, la vârsta de doar 29 de ani, Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa părintească din Stupca, sub privirile îndurerate ale tatălui său și ale surorii sale. Moartea sa prematură fiind deplânsă de întreaga comunitate românească. În semn de omagiu, localitatea a fost redenumită ulterior Ciprian Porumbescu, iar mormântul său este azi loc de pelerinaj pentru iubitorii de muzică românească.
Marea iubire neîmplinită a lui Ciprian Porumbescu
În timpul numeroaselor vacanțe petrecute la Stupca, Ciprian Porumbescu a întâlnit-o pe Berta Gordon, tânăra și frumoasa fiică a pastorului evanghelic din Ilișești. Între cei doi s-a înfiripat o iubire profundă, dar imposibilă, care avea să-i marcheze pe amândoi pentru totdeauna. Diferențele confesionale dintre familiile din care proveneau au făcut ca relația lor să fie privită cu reținere, iar pentru a preveni orice „abatere” de la normele vremii, Berta a fost trimisă de părinții săi în străinătate. Astfel, ea avea să devină marea dragoste neîmplinită a compozitorului român.
De altfel, acesta își exprima sentimentele într-o scrisoare emoționantă: „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”. La rândul ei, Berta îi răspundea cu aceeași intensitate a trăirii: „Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…”, potrivit Radioromâniacultural.ro. Această iubire imposibilă a rămas una dintre cele mai tulburătoare povești din viața lui Porumbescu, influențând în mod subtil lirismul și melancolia din muzica sa.
Ciprian Porumbescu a compus imnul național al Albaniei
La începutul secolului al XX-lea, în România era o comunitate importantă de albanezi care nu doar munceau, ci și se implicau activ în lupta pentru independența țării lor, aflată la acea vreme încă sub dominația Imperiului Otoman, iar exilul românesc devenise un spațiu propice pentru organizarea mișcării naționale albaneze.
Pentru albanezii din diaspora, simbolurile luptei pentru eliberare erau esențiale, astfel că au ales ca steag național celebrul drapel roșu cu vulturul bicefal negru, folosit de eroul legendar Gjergj Kastrioti Skanderbeg în confruntările sale cu turcii. Alegerea unui imn, însă, s-a dovedit mai dificilă. Căutările albanezilor au luat sfârșit în momentul în care au descoperit compoziția lui Ciprian Porumbescu „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Emoționați de forța melodiei și de mesajul patriotic pe care aceasta îl transmitea, albanezii stabiliți în România au trimis cântecul în țara lor, unde a fost rapid adoptat.
În contextul proclamării independenței Albaniei, în 1912, melodia a fost preluată fără ezitare de guvernul provizoriu de la Tirana, condus de Ismail Qemali. În iarna aceluiași an, această creație românească a devenit imnul național al Albaniei, purtând titlul „Hymni i Flamurit” și fiind însoțită de versuri scrise de poetul albanez Aleksandër Stavre Drenova (alias Asdreni), conform Kids.Kiddle.co. Astfel, melodia compusă de Ciprian Porumbescu a devenit simbolul luptei pentru libertate și identitate națională nu doar în România, ci și în Albania.
Foto: Shutterstock.com/Profimedia
