Rezultatele studiului

Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din São Paulo au urmărit aproape 13.000 de adulți, cu vârste între 35 și 75 de ani, pe o perioadă de opt ani. Ei au analizat cantitatea de îndulcitori consumată și impactul asupra sănătății.

Studiul a arătat că persoanele care au consumat cele mai mari cantități de îndulcitori artificiali (în medie 191 miligrame pe zi) au prezentat un declin cognitiv general cu 62% mai rapid comparativ cu cei care au consumat cele mai mici cantități. Acest lucru corespunde unei accelerări a îmbătrânirii creierului cu aproximativ 1,6 ani.

Pentru comparație, o doză de băutură dietetică îndulcită cu aspartam conține între 200 și 300 miligrame.

Grupul intermediar, care a consumat în medie 66 miligrame pe zi, a prezentat un declin cognitiv accelerat cu 35%, echivalentul a 1,3 ani de îmbătrânire suplimentară a creierului.

Impactul asupra persoanelor cu diabet

Rezultatele au fost mai pronunțate la persoanele cu diabet, care sunt deja expuse unui risc crescut de boli neurodegenerative. Autorul principal al studiului a explicat: „Expunerea cumulată la îndulcitori poate fi mai mare în acest grup, ceea ce face creierul mai vulnerabil la efecte dăunătoare”.

Analizele pe grupe de vârstă au arătat că persoanele sub 60 de ani au manifestat un declin mai rapid al funcțiilor cognitive. Acest efect nu a fost observat la cei peste 60 de ani, sugerând că expunerea din perioada adultă de mijloc poate avea consecințe pe termen lung asupra sănătății cerebrale.

Tipuri de îndulcitori analizați

Îndulcitorii analizați au inclus aspartam, zaharină, acesulfam-K, eritritol, xilitol, sorbitol și tagatoză. Dintre aceștia, doar tagatoza nu a fost asociată cu declinul cognitiv. Ceilalți au fost corelați cu afectarea memoriei de lucru și a fluenței verbale.

Îndulcitorii artificiali sunt frecvent utilizați în produse ultraprocesate cu conținut redus de zahăr, inclusiv alimente destinate persoanelor cu diabet sau care urmează diete speciale.

Pe lângă efectele asupra funcțiilor cognitive, alte cercetări au sugerat că eritritolul și xilitolul pot favoriza formarea cheagurilor de sânge, crescând riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Îndulcitorii artificiali se regăsesc în compoziția multor produse, de la băuturi, deserturi, tot felul de mâncăruri procesate și chiar în pasta de dinți. Deși îndulcitorii artificiali au puține calorii, asta nu înseamnă întotdeauna că sunt și sănătoși. Descoperă lucruri interesante despre înducitorii artificiali.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.