Prietenii lui știu că este homosexual și l-au acceptat, la fel şi familia. „Nu avem discuții pe tema asta. Au fost la început, referitor la dorința lor de a avea nepoți, referitor la partea religioasă. Aveam argumentele pregătite. Le-am spus că sora mea are deja doi copii, iar credincios nu mai sunt de la 14 ani. Eu am ieșit pe stradă de mână cu fostul meu prieten și nu am avut reacții negative”, spune Robert, care lucrează în IT.
Experienţa lui Filip a fost altfel. „Am fost urmărit chiar aici pe străzi de un grup care îmi striga „Nu vrem o țară de homosexuali””. Se schimbase politica, povestește Filip. Problema dorinţei homosexualilor de a avea acces la instituția căsătoriei stârneşte un viu interes. Pentru Nicu Manea, de 35 de ani, argumentele sunt clare: „Avem aceleași obligații ca restul populației, dar nu aceleași drepturi. Eu o consider o discriminare.
Un alt aspect care este privit cu ciudă de către minoritatea sexual este că un homosexual nu își poate moșteni partenerul în caz de deces. „Eu și partenerul meu avem o relație de șase ani și ceva. Aș vrea să rămână la partenerul meu (bunurile – n.r.) pentru că el a muncit cot la cot cu mine”, explică Nicu. Robert spune că marele avantaj al parteneriatului civil este „partea financiară”: „Eu cunosc oameni care s-au căsătorit cu femei strict pentru că voiau să-și cumpere o casă și nu puteau să facă asta cu partenerul bărbat.”
Gestionarea relaţiei cu părinţii este un ace are o mare miză pentru toţi cei implicaţi „Eu nu mai sunt mama ta, tu nu mai ești copilul meu”, i-a spus o mamă fiului ei, Nicu, dar ultima dată când au vorbit la telefon, ea l-a întrebat ce mai face prietenul lui și i-a urat sănătate: „Chiar a avut o exprimare foarte drăguță în încheierea discuției: „Să aveți grijă de voi și să vă aveți bine”. Pentru mine mama e un erou. A putut să mă accepte așa cum sunt și să treacă peste toate răutățile vecinilor, ale celor din jur. Pe mine poți să mă înjuri în față și nu o să mă intereseze. Dar pe părinți îi dor aceste răutăți.”
„Mai am încă persoane din familie care nu vorbesc cu mine. O mătușă nu vrea să mă accepte. Am rupt legătura”, spune Nicu. „Sunt credincios. Intru în biserică ori de câte ori simt nevoia. E un moment în care eu mă reculeg. Știu că Dumnezeu ne iubește pe toți în aceeași măsură, fie că eu prefer bărbații, fie că un bărbat de pe stradă preferă blondele”, a adăugat Nicu Manea, 35 de ani, despre cum vede el legătura cu religia.
Pavel Cristian, un gay travestit din Iași, ştie că în orașul său nu există baruri sau cafenele gay. Există doar „o micuță comunitate”, iar pentru întâlnirile lor sunt nevoiți să închirieze un spațiu. „Familia cunoaște acest fapt și nu mă critică sau judecă în niciun fel. Cât despre prieteni și colegi am preferat să nu fac publică orientarea mea în fața lor, nu de frica unor opinii, ci pentru că eu consider orientarea mea ca o chestiune pur personală”, spune bărbatul în vârstă de 40 de ani.
„Când eram adolescent îmi plăcea să probez, pe ascuns evident, hainele mamei mele. O joacă pur și simplu. Acest lucru mă făcea sa ma simt altfel, diferit. Nu mi-a plăcut niciodată chestia aia cu „trebuie să fii dur, doar ești barbat””, povestește Pavel.
Bărbatul are o relație stabilă de trei ani. „Un parteneriat civil este necesar pentru că s-ar crea astfel un paravan, o pavăză legală și pentru această așa-zis mică comunitate a persoanelor gay. De fapt, comunitatea LGBT din România este destul de mare, dar oamenii preferă să își bage capul în nisip și să nu facă nimic, decât să își asume „riscul” de a lupta pentru drepturile lor. Sunt de acord cu o căsătorie între persoanele de același sex, deși am observat că trendul este o uniune liber consimțită. Cred că valorile care țin unit un cuplu „normal” există și funcționează la fel și într-un cuplu format din persoane de același sex”, subliniat Pavel