Cum scoţi din «carapace» copilul timid

În jurul vârstei de 4 ani, un copil trebuie să fie sociabil, să aibă un cerc de prieteni de vârsta lui, cu care se joacă şi vorbeşte. Când lucrurile stau pe dos - preferă singurătatea, priveşte de la distanţă jocul celorlalţi copii, evită să intre în vorbă cu ei şi, dacă ei vin spre el, răspunde ursuz sau le întoarce spatele -, cel mic are o mare problemă: este de o timiditate bolnăvicioasă, cum se spune. Şi bine se spune, fiindcă, ignorată, aceasta nu se va vindeca de la sine, din contră, îl va împovăra tot mai mult, făcând din el un adolescent şi un adult inhibat, timorat, măcinat de neîncrederea în sine. Pe care i-a imprimat-o, probabil, propria familie. “Timiditatea şi stima de sine scăzută sunt rezultatul mediului familial”, susţine psihologul Andreea Dîrzu. “Dacă părinţii, fraţii sau bunicii obişnuiesc să îl ia peste picior sau chiar să râdă pe seama lui, copilul se închide în sine, de teamă să nu fie din nou umilit. Iar dacă este pus în aceeaşi situaţie şi la grădiniţă sau în relaţia cu ceilalţi copii din bloc, se blochează şi ajunge să-şi cenzureze fiecare cuvânt şi fiecare gest, alegând însingurarea”. Pe de altă parte, se prea poate ca un copil plin de vervă şi dezinhibat în familie să se blocheze în prezenţa străinilor, fie ei adulţi sau copii. Este foarte important să depăşească această graniţă, să îşi găsească locul şi într-un alt grup decât cel alcătuit din rudele sale. Doar astfel va deveni autonom şi îşi va clădi propria identitate. În oricare dintre situaţiile descrise mai sus, rolul decisiv le revine părinţilor, care trebuie să readucă la normal atmosfera din casă, interzicând comentariile şi gesturile care pot răni copilul. Tot ei trebuie să-l ajute să iasă din cochilie şi să se deschidă spre ceilalţi. Iar cea mai bună metodă este joaca în colectivitate. Mergi cu el în parc, la joacă Ia copilul de mână, mergeţi împreună în parc şi îndeamnă-l să se alăture picilor care joacă şotronul ori chiuie sărind pe trambulină. Ca să se simtă în siguranţă, va dori să ştie că tu rămâi în preajmă, aşa că spune-i că-l aştepţi pe bancă şi că se poate întoarce oricând la tine, dar că mai bine se duce să se distreze. Apoi, felicită-l pentru fiecare mică victorie - a intrat în vorbă cu alt copil, a prins o minge aruncată pe alee, a sărit pe trambulină ţinându- se de mână cu alt copil etc. - şi arată-i că te mândreşti cu el: “Ce frumos te-ai jucat! Dacă vrei, mai venim şi mâine”. I-ar face foarte bine să vadă că tu şi ceilalţi părinţi staţi de vorbă amical, râdeţi şi le faceţi galerie. Lasă-l să se descurce singur Din momentul în care începe să se integreze într- un grup, va afla ce înseamnă viaţa în colectivitate, cu bune şi cu mai puţin bune: veselie, confidenţe, joacă, dar şi dispute, îmbufnări şi mici neînţelegeri. Cel mai mare serviciu pe care i-l poţi face este să-l laşi să se descurce singur în situaţiile problematice. Singura împrejurare în care este indicat să intervii este când observi că grupul încearcă să facă din copilul tău un cal de bătaie, ironizându- l sau, mai rău, agresându-l fizic. Odată trecut hopul, discută cu el despre incident, află dacă le poartă ranchiună celor care l-au supărat şi îndeamnă-l să treacă peste acest episod. Ai grijă să nu înţeleagă greşit că, pentru a fi acceptat într-o colectivitate, trebuie să plece capul şi să suporte orice afront! O astfel de atitudine supusă i-ar realimenta timiditatea.