Cuplul de avocați ar fi murit din cauza aerului condiționat din mașină

Un cuplu de tineri avocați, Jazon Barelier (28 de ani) și Anastasija Canidaki (24 de ani), și-a pierdut viața într-un mod tragic în garajul unei clădiri rezidențiale din Pireu, Grecia. Potrivit informațiilor preliminare, cei doi s-ar fi intoxicat cu gaze provenite de la sistemul de aer condiționat al mașinii. Incidentul a zguduit întreaga comunitate grecească, ce caută răspunsuri pentru a înțelege această tragedie, relatează portalul sârb de știri Blic, parte a grupului Ringier.

Cei doi avocați își făcuseră planuri de viitor împreună

Jazon și Anastasija erau doi tineri plini de vise și aspirații. Absolvenți ai Facultății de Drept de la Universitatea Aristotel din Salonic, aceștia plănuiau să continue studiile pentru a-și construi cariere de succes în avocatură. Anastasija urma să finalizeze stagiatura pentru a-și deschide propriul cabinet, în timp ce Jazon, deja un avocat de succes, își împărțea timpul între profesie și pasiunea pentru sport. El era membru al echipei de fotbal „Drakon” din cadrul Baroului din Atena.

Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun, iar relația lor a evoluat rapid într-o poveste de dragoste bazată pe respect reciproc și pasiunea comună pentru drept. Însă drumul lor împreună a fost curmat brusc de o întâmplare tragică, potrivit portalului grec Magnezia News.

Cum a fost posibil ca tânărul cuplu să moară din cauza aerului condiționat

Potrivit investigațiilor preliminare, se presupune că decesul tinerilor a fost cauzat de inhalarea gazelor toxice provenite din sistemul de aer condiționat al mașinii, care funcționa în timp ce motorul era pornit, într-un spațiu închis.

Substanțele toxice, precum monoxidul de carbon și gazele de eșapament, ar fi fost introduse în habitaclul mașinii, ceea ce a dus la pierderea cunoștinței a celor doi.

Mama tineri i-a găsit morți în mașină

Corpurile fără viață au fost descoperite de mama Anastasijei, care a intrat în garaj alarmată de absența prelungită a fiicei sale.

„Am știut că ceva nu este în regulă. Mama ei țipa și repeta: «Mi-am pierdut fetița!». Este o tragedie imensă”, a povestit o vecină pentru postul de televiziune ERT.

Autoritățile elene au anunțat că autopsiile, testele toxicologice și examinarea criminalistică a locului tragediei vor fi esențiale pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului.

Această tragedie, evocată de unii martori ca fiind demnă de un film de groază, a ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța folosirii sistemelor de aer condiționat în spații închise. În momentul în care remarcați că nu mai răcește aerul condiționat, este indicat să chemați o echipă de experți care să verifice și să repare eventualele defecțiuni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.