Curiozități despre luna februarie

 6 comentarii

Calendarul, cu diviziunile timpului pe zile, săptămâni și luni, reprezintă o manifestare complexă a felului în care oamenii își organizează și își măsoară timpul. După cum știm cu toții, un an are 365 de zile, conform calendarului gregorian, însă, în realitate, durata de care planeta Pământ are nevoie pentru a orbita complet în jurul Soarelui este mai mare. În acest fel, o dată la patru ani, în calendar apare o zi în plus, care ne oferă așa-numitul an bisect, așa cum este cazul lui 2024. Această zi se adaugă în luna februarie care, astfel, odată la patru ani, are 29 de zile în loc de 28.

Dincolo de toate tradițiile, simbolurile și semnificațiile de ordin istoric și religios, luna februarie se află la răspântia dintre anotimpurile iarna și primăvara, fiind şi o lună dedicată pregătirilor pentru muncile agricole, mai ales pentru ascuţitul uneltelor şi repararea acestora. În acest articol vom vorbi despre ce este cea de-a doua lună a anului, cum a devenit a doua lună a anului și multe alte informații foarte interesante.

Despre luna februarie

Februarie este cea de-a doua lună a anului în calendarul gregorian și luna cu cele mai puține zile dintre cele 12 ale anului. Este cea mai scurtă lună gregoriană, având doar 28 de zile sau 29 de zile, în anii bisecți. Inițial, luna februarie a fost ultima lună din calendarul roman, potrivit enciclopediei online Wikipedia. La începutul lui februarie, Ziua Ursului (2 februarie) deschide Anul Nou viticol şi pomicol şi, potrivit credinţelor populare, prezice venirea primăverii sau continuarea iernii pentru alte 40 de zile. Într-un an obișnuit, februarie începe cu aceeași zi a săptămânii asemenea lunilor martie și noiembrie și, respectiv cu aceeași zi ca luna august într-un an bisect, așa cum se va întâmpla în 2024. Această zi va fi joi în acest an.

Arhiva foto

Spre deosebire de anul 2023, care a avut 365 de zile și în care luna februarie a avut 28 de zile, anul care abia a început este an bisect, ceea ce înseamnă că va avea 366 de zile, cu februarie numărând 29 de zile.

De unde provine numele februarie

Din punct de vedere astrologic, februarie începe cu Soarele în constelația Vărsător și se termină cu Soarele în constelația Pești. Din perspectivă astronomică, februarie începe cu Soarele în constelația Capricorn și se încheie cu Soarele în constelația Vărsător.

Luna februarie a fost denumită astfel după Februalia, care era festivalul roman al purificării. Cuvântul februarie își are originea în latinescul Februarius, termen care provine de la februum. Acesta se traduce prin mijloc de purificare, ofrandă sau obiect folosit la ritualul purificării și se referă la ritualul curățirii, care se făcea în fiecare an la data de 15 februarie. Purificarea era menită caselor şi câmpiilor. Lucrurile vechi erau aruncate din case, iar pământul era pregătit pentru însămânţările de primăvară.

Februarie era închinată lui Februs, zeul împărăției subpământene. Grecii numeau luna februarie Anthesterion, în timp ce, în România, este cunoscută sub denumirea populară de Făurar.

Cum a devenit februarie a doua lună din an

Istoric vorbind, vechiul calendar roman avea în Antichitate doar zece luni şi pornea în martie şi se termina în decembrie. Acestea însumau 304 zile, asta pentru că lunile ianuarie și februarie nu existau pe atunci. Legenda spune că, prin secolul al VIII-lea î.Hr., al doilea rege roman, Numa Pompilius, a adăugat cele două luni de iarnă în calendarul roman deoarece era necesară ajustarea la durata reală a anului solar. Chiar și așa, ianuarie avea pe atunci 30 de zile. Înainte de această reformă, anul începea în martie. Regele Numa Pompilius a decis în anul 714 î.Hr. să introducă cele două luni la început de an pentru a alinia calendarul roman cu anul solar, astfel încât s-a ajuns la cele 12 luni pe care le cunoaștem cu toții astăzi. El a egalizat numărul de zile şi a ajuns la 355 de zile pe an. Lunile aveau 31 de zile sau 29 de zile, iar februarie, fiind adăugată mai târziu în calendar şi fiind considerată ultima lună din an, a rămas cu 28 de zile.

În anul 153 î.Hr., ianuarie a înlocuit martie ca primă lună a anului roman, în urma unei rebeliuni care a forțat Senatul Roman să modifice începutul anului civil. Cu toate acestea, majoritatea romanilor sărbătoreau Anul Nou tot în martie. Nici până azi nu este clar când s-a schimbat acest lucru, însă este posibil ca „tranziția” să fi durat sute de ani. În anul 46 î.Hr., Iulius Caesar a introdus un nou sistem de calendar, denumit calendarul iulian, în care a adăugat zece zile.

Luna februarie în tradiția populară

Considerată capricioasă și aprigă, februarie este o lună plină de sărbători și superstiții care prevestesc vremea. De asemenea, bunul mers al casei și dragostea sunt și ele legate de cea de-a doua lună din an. Februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele. Prima dintre acestea se sărbătorește la 2 februarie și deschide Anul Nou viticol şi pomicol. De asemenea, potrivit credinţelor populare, această zi prezice venirea primăverii sau continuarea iernii pentru încă 40 de zile. În această zi, ursului, care este o dovadă a caracterului divin, nu i se spune urs, iar prin locurile pe unde acesta umblă de obicei i se lasă o pulpă de viţel. Pe vremuri, dacă trebuia să i se pronunţe numele, i se spunea „ăl bătrân”, „moş Martin” sau „Moş”. Totodată, în calendarul creştin ortodox, la data de 2 februarie se prăznuieşte Întâmpinarea Mântuitorului Iisus Hristos.

La români, Dragobetele se sărbătorește pe 24 februarie și este o sărbătoare străveche, care înseamnă „beat de dragoste”. Aceasta mai este cunoscută și sub denumirea de „Sfântul Ion de primăvară”, cel care este fiul Babei Dochia, sau Dragomiru-Florea ori „Granguru” deoarece atunci are loc „nunta” păsărilor din pădure. Spre exemplu, pentru a-şi atrage perechea, graurul auriu așază câteodată în cuib un bănuţ strălucitor, așa cum precizează etnologul Ion Ghinoiu în volumul „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), transmite Agerpres. Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur. Atunci când râde şi zâmbeşte, vremea este frumoasă, când plânge, bate viscolul, iar când este supărat, se face ger „de crapă pietrele”. Conform datinei populare, în februarie se încheie şezătorile şi, împreună cu acestea, distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă.

Ce tradiții există pe 29 februarie

Cum spuneam, în 2024, luna februarie va avea 29 de zile în loc de 28 câte are într-un an obișnuit. În unele țări, pe 29 februarie se sărbătorește Ziua Burlacului, care este ziua când o femeie poate cere în căsătorie un bărbat. În cazul în care acesta refuză el este obligat să-i dea femeii bani sau să-i cumpere o rochie. În Europa, în clasele sociale înstărite, bărbatul îi cumpăra femeii 12 perechi de mănuși, pentru ca aceasta să-și poată ascunde jena de a nu purta un inel de logodnă.

Arhiva foto

Tot pe 29 februarie, în orașul american Aurora, statul Illinois, femeile devin polițiste și îi pot aresta pe bărbații singuri, care sunt obligați să plătească o amendă de 4 dolari. În schimb, în Grecia, se consideră că o căsătorie oficiată pe 29 februarie aduce ghinion. În anii care nu sunt bisecți, în unele țări, persoanele născute pe 29 februarie își sărbătoresc ziua de naștere pe 28 februarie, iar în alte țări, la 1 martie.

Evenimente astronomice în februarie 2024

La începutul lunii februarie, Soarele va răsări la ora 7 și 34 de minute şi va apune la ora 17 și 24 de minute. În schimb, la sfârşitul lunii, Soarele va răsări la ora 6 și 55 de minute şi va apune la ora 18 și 2 minute. În luna februarie, ziua are 11 ore şi noaptea are 13 ore. La data de 19 februarie se va face trecerea în semnul zodiacal Peşti. De asemenea, luna reprezintă perioada cât durează o rotaţie a astrului în jurul Pământului, și anume 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde, ceea ce înseamnă aproximativ 29 zile şi jumătate. În această mişcare se disting patru faze ale Lunii: Lună nouă, primul pătrar, Lună plină și ultimul pătrar. Trebuie să știi că februarie este singura lună din calendar în care este posibil să nu fie Lună plină.

Unul dintre evenimentele astronomice din 2024 va fi un fenomen rar, denumit conjuncție, care se referă la două sau mai multe planete care par să se apropie foarte mult unele de altele. De asemenea, ar putea avea loc și o eclipsă de Lună sau de Soare.

Sărbători și obiceiuri în luna februarie

La 1 februarie se sărbătorește ziua lui Trif cel Nebun (Trifonul), care este patronul omizilor și al tuturor insectelor periculoase pentru recolte, mai ales lăcuste. Ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile și grădinile, acestea urmând a fi stropite cu agheasmă. În același timp, femeile dau de pomană câte o strachină cu mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.

La 10 februarie în anumite regiuni ale țării se sărbătorește Sfântul Haralambie. Acesta ținea ciuma legată cu un lanț, iar atunci când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua încă 40 de zile.

Curiozități despre luna februarie

  1. Conform credinţelor populare, în februarie sunt fluctuaţii mari de temperatură între zi şi noapte, o lună în care totul îngheaţă peste noapte şi se dezgheaţă peste zi. Se spune că, astfel, februarie se răzbună pentru că i s-au repartizat mai puţine zile decât suratelor ei.
  2. Există multe superstiţii legate de anul bisect. Se spune că nu este bine să te căsătoreşti, dar nu este bine nici să divorţezi, pentru că vei rămâne singur(ă) tot restul vieţii. De asemenea, nu este bine să schimbi serviciul, domiciliul ori să demarezi un proiect important, pentru că anul bisect este de rău augur şi nu-ţi va merge bine.
  3. Ametistul, un cuarț de culoare violet, este piatra de naștere a lunii februarie. Este asociat în mod obișnuit cu conștiința spirituală, seninătatea interioară și claritatea intelectului.
  4. Ziua Marmotei este o sărbătoare populară care are loc pe 2 februarie în SUA și Canada. În această zi, o marmotă pe numele Phil prevestește vremea în acel an. Astfel, dacă iese din vizuină și își vede umbra, vor mai fi încă șase săptămâni de iarnă. Dacă nu își vede umbra se spune că iarna se va încheia în curând, potrivit HaveFunWithHistory.
  5. Februarie este cea mai caldă lună a anului în emisfera sudică și este considerată apogeul verii. Acest lucru se datorează faptului că în emisfera sudică sezonul de vară se desfășoară din decembrie până în februarie, în timp ce în emisfera nordică este iarnă în această perioadă.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Luntrasul 15.01.2024, 13:33

    Luna februarie se afla la raspantia dintre anotimpurile iarna si primavara.

  • Avatar comentarii

    Luntrasul 15.01.2024, 13:34

    Un articol foarte frumos si interesant.

  • Avatar comentarii

    EmiM 15.01.2024, 23:10

    Un articol extrem de interesant

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 16.01.2024, 05:04

    Interesant! Imi plac lucrurile pe care le-am descoperit in acest articol

  • Avatar comentarii

    Gore24 16.01.2024, 10:23

    Un articol foarte interesant.

ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
MONDEN
Antrenorii de la Vocea României
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
George Restivan și Adriana Bahmuțeanu
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
14:30
Cadavrul românului găsit acum o lună în Germania ar fi fost transportat 100 de kilometri și abandonat într-o parcare
14:28
Cu cât ar putea crește pensiile și salariile în 2027. Ce scrie în raportul S&P, după ce agenția de rating nu ne-a retrogradat la junk
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale