Ce nu știai despre Dana Rogoz: „Am căzut cu florile în fața lui Iliescu și m-au ridicat clovnii"

Comentează
ExclusivInterviu

Dana Rogoz a fost invitata primei ediții a emisiunii Ce nu știai despre de la Libertatea, o emisiune inedită, structurată pe trei rubrici, care își propune să aducă mai aproape de public persoanele cunoscute, dezvăluind ce le place, ce nu le place, ce le enervează și cum arată viața lor de zi cu zi.

Cea mai jenantă situație din viața Danei Rogoz

Dana Rogoz a explicat, în cadrul interviului, care a fost cea mai jenantă situație din viața sa.

„Una foarte jenantă, adică cred că prima oară când chiar m-am simțit extraordinar de prost și rușinată, a fost când aveam vreo 6 ani și am căzut în fața lui Iliescu. Cu florile, efectiv. Eram aleasă să duc florile președintelui, eram la un spectacol de, cred că chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, la circ, eram cu grupul Minisong, eram cea mai mică din grup și s-a părut drăguț să duc eu buchetul. I-au zis lui Mihalea: găsește un copil care să ducă buchetul la final, eu nici nu știam foarte bine cine este președintele și cum arată, dar mi-au spus: o să-l vezi, o să-l remarci, o să fie un spot pe el, o să te direcționeze toată lumea. Și mi-au dat buchetul, care era și foarte mare și nu mi-au explicat cum pot să ajung până la gradenă.

Și m-am trezit, cum e la circ, în arenă, știi? Și arena are bordura aia, marginea aia. Și am zis ok, adică aveam două opțiuni, fie o luam de la un capăt și treceam așa în fața tuturor, fie am zis: băi, o sar. Adică ce poate să fie? Și n-a funcționat așa cum am gândit, m-am pus pe burtă și am încercat să ajung pe partea cealaltă, numai că m-am gândit că scena era puțin mai înaltă și că n-ajungeam pe partea cealaltă așa cum m-aș fi gândit și am căzut și jenant a fost nu neapărat că am căzut, că nu mi-era așa de rușine de ideea de a cădea în fața președintului, nu asta, ci faptul că m-au luat de jos, m-au ridicat în brațe clovnii. Și totul a devenit așa și mai mare, știi?

Adică, după ce că am căzut și eu m-aș fi ridicat așa repede să termin treaba, am mai fost și cu tam-tam, și cu clovni, și cu restul, și cu toți oamenii ăia care: să ridicăm copilul de jos, oho, e pe jos, și m-au purtat pe aceia din brațe, în brațe și că i-am dat flori, le-am dat așa pe genul, nici nu m-am uitat, nici nu am mai zis la mulți ani, nici nimic pe genul să terminăm odată chestia asta și să nu mai vorbim despre ea toată viața. Și după aceea tot drumul spre casă m-am rugat de fratele meu, care era și el în grupul Minisong, să nu-i spună mamei, să nu spună nimănui despre acest moment extrem de rușinos în care eu am căzut", a declarat Dana Rogoz.

Cea mai mare nebunie făcută din dragoste

Totodată, Dana a mai dezvăluit și care a fost cea mai mare nebunie pe care a făcut-o din dragoste.

„Am început relația cu Radu. A fost o mare nebunie. A fost o mare dragoste. Și a fost o nebunie. Pentru că a fost o nebunie cu diferența de vârstă, cu tot contextul. Adică, era așa ceva pentru oamenii din afară foarte greu de înțeles și de acceptat. Și pentru mine, dacă aș fi văzut relația asta din afară și n-aș fi trăit-o pe pielea mea, ar fi fost greu de acceptat. Adică și eu aș fi judecat relația noastră din afară. Dar noi am fost chiar din dragoste așa nebună. Acum mi se pare că după 21 de ani nu trebuie să mai dau explicații. Nu trebuia nici atunci, dar se considera a fi o nebunie. Aveam aproape 19 ani,", a mai povestit Dana Rogoz.

Interviul integral poate fi urmărit în clipul video de la începutul articolului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește