Era frumos, dar nu știam că mai e și egoist, și rece

Lui Florin nu i-a plăcut niciodată să bată mingea cu băieții, să stea cu ei în fața blocului și să spargă semințe sau să facă glume deocheate pe seama fetelor. Toți colegii îl considerau un papă-lapte, dar pe el nu-l deranja. După ce a intrat la liceu, s-a pus și mai mult cu burta pe carte, pentru că visa să aibă afa-cerea lui și să nu fie la mâna vreunui patron zgârcit ca părinții lui, care munceau pe brânci să-l țină pe el la școală. L-am cunoscut când am intrat la facultate, era un băiat la locul lui, care nu se amesteca în ciorba nimănui. Eu am intrat în vorbă cu el, iar el s-a bucurat că i-am dat atenție.

Pe atunci, eram logodită cu iubitul meu din liceu. Mircea era un băiat frumos, bine făcut, dar egoist din cale-afară, nimeni nu înțelegea ce am găsit la el. Visa să se facă actor, dar s-a mulțumit până la urmă să devină manechin. Mi-a spus că vrea nuntă mare, să se bucure toată lumea de fericirea noastră, iar eu am fost de acord, mai ales că și mama visa să mă vadă în rochie de mireasă și să se laude și la prieteni, și la dușmani cu nunta fiicei ei. Părinții lui Mircea erau oameni cu stare, iar mama era bucuroasă că o să am o viață mai bună decât ea, care mă crescuse singură.

— Nu știu ce găsești la Mircea, îmi tot spunea prietena mea cea mai bună.

— Mă iubește, îl iubesc, ce altceva îmi mai trebuie? i-am răspuns.

— Te iubește? Asta nu se iubește decât pe el, dar ești prea orbită să vezi. Hai să facem o încercare, schimbă-ți pieptănătura, tunde-te, vopsește-te, să vedem dacă observă!

— Vorbești prostii, Mara.

— Treaba ta! Să nu zici că nu te-am avertizat.

Când l-a cunoscut pe Florin, Mara l-a plăcut imediat.

— Uite pe cine ar trebui să iei de bărbat! mi-a spus încântată. Dacă nu eram măritată, ți l-aș fi suflat imediat.

Eu nu l-am considerat însă nicio clipă pe Florin un posibil candidat la inima mea. Cred că, într-un fel, Mara avea dreptate, comportamentul zgomotos, declarațiile sforăitoare ale lui Mircea îmi întunecaseră judecata. Peste tot unde mă duceam cu Mircea, toată lumea roia în jurul nostru, toate femeile îl admirau și îmi spuneau cât sunt de fericită că mă mărit cu un asemenea bărbat, iar eu ajunsesem să cred. Mama avusese, de fapt, rolul cel mai important în toată povestea. De îndată ce l-a cunoscut pe Mircea și a aflat din ce familie provine, l-a considerat cea mai bună partidă și a făcut tot posibilul să mă convingă și pe mine că are dreptate.

Când ieșeam undeva cu Mircea, mă simțeam tot timpul în lumina reflectoarelor și trebuie să recunosc că mă obosea foarte mult teatrul pe care-l juca. Când ieșeam la o cafea cu Florin, eram în largul meu, nimeni nu se uita la noi, nu ne spiona, lui puteam să-i spun tot ce-mi tre-cea prin minte, iar el mă asculta.

Când rămâneam câteva zile la Mircea, abia dacă scoteam o vorbă, el vorbea întruna, tot timpul despre el și despre problemele lui, iar eu trebuia să-l ascult. Dacă se întâmpla cumva să adorm în timp ce el perora despre faptul că una dintre ținutele de la ultima prezentare nu i-a venit turnată, cum era normal, se făcea foc și pară și mă acuza că nu-mi pasă de el, că nu-l iubesc atât de mult cât mă iubește el.

Uneori, când Mara mă iscodea cu tot felul de întrebări, mă întrebam dacă îl iubesc cu adevărat pe Mircea sau mă mărit cu el în virtutea inerției. De fapt, nu înțelegeam foarte bine nici de ce mă iubea el pe mine. Sigur, eram și sunt o femeie frumoasă, dar nu aveam nimic în comun cu lumea în care se mișca el, nu mi-a plăcut niciodată să mă fac remarcată prin frumusețea mea fizică, mai ales că nu consider că aceasta e cel mai important atu al meu…

Din fericire, Mircea a prins niște contracte extrem de avantajoase pentru el și a trebuit să lipsească luni bune din țară, așa că a rămas să facem nunta peste un an sau când va fi el mai puțin ocupat. Mama a fost foarte dezamăgită, dar eu m-am simțit ușurată, trebuie să recunosc, și, în lipsa lui Mircea, am petrecut mult mai mult timp cu Florin. El vorbea foarte puțin despre planurile lui de viitor, despre ce-și dorește de la viață. Uneori, aveam impresia că-mi ascunde ceva.

Florin era mai mare decât mine, a terminat facultatea când eu eram în anul II și s-a întors în orașul lui natal. Tot ce știam era că vrea să-și ajute părinții, că vrea să le fie sprijin când vor ieși la pensie, pentru că ei și-au sacrificat toată viața pentru el. îmi spusese că vrea să aibă o afacere a lui, dar atât și nimic mai mult.

M-a sunat o vreme după ce a plecat. Pe urmă, s-a întors Mircea și ne-am grăbit cu nunta. Mircea și mama mi-au ales rochia, ei au pus totul la cale în cele mai mici amănunte. Eu mi-am invitat doar câteva prietene, în rest nu m-am amestecat. După ce ne-am căsătorit, m-am mutat la Mircea, care locuia într-o vilă somptuoasă cu părinții lui, aveau menajeră, femeie care gătea, mă rog, mi-a fost destul de greu să mă obișnuiesc să facă altcineva ordine după mine, să-mi spele și să-mi calce rufele. Mi se părea jenant să las farfuriile în chiuvetă după ce mâncam, după ce ani de zile făcusem totul singură. De câteva ori, m-am încăpățânat și m-am trezit peste noapte și am spălat vasele. Când a venit Angela a doua zi dimineață și a găsit chiuveta goală, a crezut că n-am mâncat acasă. După ce însă figura s-a repetat, mi-a spus zâmbind:

— 0 să îmi luați pâinea de la gură, domnișoară. Vă mulțumesc că vă gândiți la mine, dar lăsați-mă să-mi fac treaba! Trebuie să-mi justific leafa!

După ce am dat licența, m-am prezen-tat la un interviu și m-am angajat. Mircea ar fi preferat să mă țină acasă, nici mama lui nu lucrase niciodată, dar n-am fost de acord. Viața mea a continuat în mare cam ca și înainte. Mircea pleca des în deplasări în străinătate, apoi, cu banii părinților și cu ce adunase el, și-a deschis o casă de modă care, n-am prea înțeles cum, producea o grămadă de bani.

Despre Florin nu mai știam nimic de câțiva ani buni. La un moment dat, soțul Marei a ajuns să lucreze la Paris, iar ea m-a invitat s-o vizitez. Cum Mircea abia plecase și urma să lipsească câteva luni bune, am vorbit cu șefa mea, mi-am luat concediu de odihnă și m-am dus să-mi văd prietena. După ce avionul a decolat, am auzit în spatele meu o voce cunoscută. M-am întors și l-am văzut pe Florin vorbind la telefon. Era foarte preocupat de discuție, se contrazicea, însă pe un ton civilizat, cu niște furnizori și abia după ce a terminat a ridicat privirile.

— Ilinca, tu ești? Cât mă bucur că te văd! Mergi la Paris? Cât stai? Crezi că ne-am putea vedea la o cafea?

Doamna care stătea pe scaunul ală-turat m-a întrebat foarte amabilă dacă nu vreau să-l lase pe domnul acela să stea în locul ei. I-am mulțumit și, preț de aproape două ore cât a durat drumul, am ciripit amândoi ca două vrăbiuțe. Florin s-a încruntat ușor, dar n-a comentat, când i-am spus că m-am măritat, apoi mi-a vorbit despre afacerea lui în câteva cuvinte. Mi-a povestit că viața lui în ultimii ani a fost presărată cu de toate, și bune, și rele, dar nu are de gând să se dea bătut.

— Nu ai copii? m-a întrebat într-un târziu.

— Nu, din păcate, deși mi-aș dori. Mircea, cum știi, călătorește foarte mult și e de părere că avem timp și pentru copii, că nu e încă momentul potrivit.

— Totel…

— Poftim?

— Nu, nimic. Eu am doi copii. De fapt, nu sunt chiar ai mei. Sau sunt. Mă rog, povestea e puțin mai complicată. Mama are o soră care are doi băieți. Cum eu n-am avut frați, verii mei mi-au fost și frați, și prieteni. îi iubesc enorm. S-au însurat și au plecat amân-doi să muncească în Spania. Cel mare s-a aranjat bine, e un fel de șef acum într-un orășel, are trei copii și încă unul pe drum. Cel mic însă n-a avut la fel de mult noroc. Aș putea spune chiar că l-a urmărit ghinionul. N-a vrut să-l asculte pe fratele lui și, din Spania, a plecat mai departe, în Israel, unde i s-a părut lui că se câștigă mai bine. A și câștigat o vreme mulți bani. Soția lui s-a dus după el, i-a dăruit doi copii, doi gemeni. într-o seară, Ionuț a ieșit în oraș cu soția lui, să-și sărbătorească aniversarea căsătoriei și au lăsat copiii cu o bonă. Când au ieșit din restaurant… era agitație mare pe stradă și, din senin, a apărut o mașină care i-a lovit în plin, în timp ce traversau strada. Autoritățile l-au anunțat pe fratele lui și au întrebat ce fac cu copiii, care s-au născut acolo. Vărul meu s-a dus imediat acolo, a luat copiii, care au primit și niște despăgubiri, și s-a întors cu ei în Spania. Numai că, oricât de mult și-ar iubi fratele, îi e foarte greu să descurce cu 6 copii. și-a rugat părinții să aibă ei grijă de copiii fratelui lui. Când au ajuns în țară, i-am văzut și eu. Doi prichindei de 3 anișori, speriați, care nu înțeleg de ce nu se mai întorc părinții lor și de ce au ajuns pe mâinile unor străini. Nu apuca-seră să-și cunoască bunicii.

M-au impresionat enorm, mai ales că, prin nu știu ce minune, poate pentru că semăn cu tatăl lor, s-au atașat de mine, așa că m-am hotărât să-i înfiez. și acum stau la mine, sunt copiii mei. Merg la grădiniță, mama e fericită că are nepoți, numai că… li se face dor din când în când de mama și de tata. N-am întâlnit nicio femeie în care să am încredere că le-ar putea fi mamă. Cele care m-au plăcut pe mine nu i-au vrut și pe ei. E și firesc! Nu vor să crească niște străini, vor copiii lor. Nici nu le pot condamna. Am vorbit îngrozi-tor de mult, îmi cer scuze!

N-am știut ce să spun. Gestul lui mi s-a părut extraordinar. în timp ce vor-bea despre copii, i s-au umplut de câteva ori ochii cu lacrimi. Mi-a arătat niște fotografii; erau, într-adevăr, niste copii adorabili.

La aeroport, mă aștepta Mara, dar Florin mi-a spus că se grăbește și mi-a întins o carte de vizită, pe care scrisese la ce hotel stă. Mi-am dat seama că era tul-burat și că nu avea chef de vorbă, mai ales că o cunoștea pe Mara și știa că pune prea multe întrebări.

Câteva zile, Mara s-a ținut scai de mine, m-a plimbat, m-a iscodit cu tot felul de întrebări. Mi-a spus că ea și soțul ei vor să se stabilească în Franța și că așteaptă un copil. Era însărcinată în două luni. Am strâns-o în braț, i-am spus că-i voi simți lipsa, dar sunt fericită pentru ea. într-o seară, când a trebuit să-l însoțească pe soțul ei la o întâlnire de afaceri unde eu nu aveam ce căuta, l-am sunat pe Florin.

— Credeam că asta a fost tot, că n-o să mă mai cauți. Mâine dimineață mă întorc în țară, ai timp în seara asta să ne vedem?

M-am întâlnit cu el în oraș, am băut șampanie, am mai stat de vorbă și, în cele din urmă, am ajuns în camera lui de hotel. Am mai băut șampanie și am făcut dragoste. Am simțit cu fiecare fibră a trupului meu cât de mult și cu câtă disperare mă iubește.

— De ce nu mi-ai spus?

— Ce să-ți spun?

— Că ții la mine…

— Când vorbeai de Mircea, ți se lumi-na fața, cum era să-ți vorbesc de dragostea mea? Nu sunt eu bărbatul să concurez cu unul ca el!

— Nu l-am iubit niciodată cu adevărat, am știut asta tot timpul, dar am refuzat să recunosc. Nu-mi place viața alături de el, iar el nu mă iubește… îi place de mine, așa cum îi place o cămașă sau o pereche de pantofi. El se iubește numai pe el, Mara avea dreptate. Mi-a spus asta de multe ori, dar eu… m-am lăsat îmbrobodită de mama… sau, nu știu, am vrut s-o știu fericită, mulțumită. M-a crescut sin-gură și am crezut că, dacă mă mărit cu Mircea, dacă-i fac pe plac, se simte răs-plătită pentru efortul ei… Prostii! Mamei nu i-a păsat nicio clipă, nici nu s-a gândit măcar că eu nu-l iubesc pe Mircea și nici el nu mă iubește. Că sunt doar un fel de trofeu care crede el că i se cuvine. Nu trăiesc cu adevărat lângă el, mor de plictiseală. Mă simt bine doar la serviciu sau când mă văd cu o prietenă. Când sunt cu el, mă simt îngrozitor de singură. Trebuia să-mi spui!

— îți spun acum! Te iubesc cum n-am iubit și n-am să mai iubesc niciodată! Ești dragostea vieții mele. Din păcate însă, tu ești măritată, iar eu am doi copii.

— Aș vrea să-i cunosc!

— Vorbești serios?

— Foarte serios!

— Când te întorci?

— Aș pleca și eu odată cu tine, dar nu știu dacă mai e disponibil vreun loc în avion.

— De asta mă ocup eu!

După ce a tras o sperietură serioasă, pentru că nu m-a găsit acasă, Mara s-a bucurat pentru mine, când i-am dezvăluit unde am fost. M-am dus mai întâi să-i cunosc pe copiii lui Florin, niște copii minunați, veseli și cuminți, care mi s-au lipit imediat de suflet. Pe urmă, m-am dus acasă să rezolv câteva mici detalii.

Mircea n-a fost prea afectat când i-am spus că vreau să divorțez. Se plictisise și el de mult de „noua lui jucărie”, nu mai eram nouă și oricum pe unde umblase văzuse multe altele, mult mai atrăgătoare și mai distractive decât mine.

Mama a tunat și a fulgerat, cum era de așteptat, mai ales când i-am spus că Florin are doi copii. S-a potolit abia în ziua în care i-am spus că sunt însărcinată.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE