Fiindcă nașul mi-a sedus fiica, eu am sedus-o pe nașă

Eu și „nașul Costică”, cum am început să-l numim pe Costel după ce ne-a cununat pe mine și pe Corina, suntem prieteni de-o viață. Sau, mai corect spus, am fost prieteni de-o viață, căci după scandalul iscat nu ne mai vorbim. Părinții noștri erau vecini de palier în vechiul bloc din cartierul Pantelimon unde am copilărit. și, mai mult decât vecini, erau prieteni. Se vizitau reciproc, mergeau în concedii, făceau Revelioanele împreună. Prin voia sorții, eu și Costel ne-am născut în același an, la distanță de numai o lună. Fiind de aceeași vârstă, am urmat împreună cursurile școlii gimnaziale din cartier, apoi ale liceului tehnic asociat școlii, pentru ca, în final, să plecăm împreună și în armată.

Practic, pe parcursul întregii vieți, eu și Costel am fost nedespărțiți, iubindu-ne ca frații, cu atât mai mult cu cât amândoi am fost singuri la părinți. Încununarea prieteniei noastre minunate a avut loc atunci când el, căsătorit cu Melania cu un an înainte, avea să accepte să ne cunune pe mine și Corina, iar mai apoi să o boteze pe fiica noastră, Marina.

Relația noastră a devenit și mai strânsă de atât după ce nașa Melania a născut-o pe Mădălina, fetele noastre copilărind și crescând împreună, la fel cum făcuserăm pe vremuri eu și Costel. Una peste alta, Costică mi-a fost alături toată viața, un om pe care m-am bazat întotdeauna. Cu atât mai urâtă a fost figura pe care mi-a făcut-o. Era ultimul om din partea căruia m-aș fi așteptat la așa ceva. Haideți să vedeți cum s-a ajuns unde s-a ajuns…

După satisfacerea stagiului militar, eu și Costel ne-am întors acasă și ne-am pus pe treabă. Eu m-am angajat la un atelier auto, fiindcă întotdeauna mi-au plăcut mașinile și am fost priceput în chestiunile tehnice. La rândul său, Costel a lucrat mai întâi la un atelier tipografic, după care, ajutat financiar de o rudă înstărită, și-a deschis propria tipografie. Băiat finuț, el mi-a propus în nenumărate rânduri să renunț la mecanica auto și să mă duc să lucrez la el la tipografie, unde aș fi câștigat mult mai mult. Eu însă, încăpățânându-mă să fac ceea ce-mi plăcea, am refuzat pro-punerea sa. Dacă aș fi știut atunci că, mergând și lucrând la tipografie, aș fi putut împiedica relația dintre Costel și fiica mea, aș fi acceptat pe loc. Din păcate însă, nu am știut…

Carevasăzică, timpul a trecut și copiii au crescut. Privindu-le într-o zi în timp ce își căutau pe internet vestimentația pentru balul de absolvire a liceului, am constatat cu uimire că Marina și Mădălina nu mai erau fetițele care se jucau cu păpuși, ci erau domnișoare în toată regula. Urma examenul de Bacalaureat, apoi facultatea ori intrarea direct în câmpul muncii. în ceea ce o privește pe Mădălina, din câte îmi dădeam seama, era genul mai comod, ca să nu zic leneș, căreia îi plăcea să stea toată ziua la birou. Marina a mea însă era mult mai dinamică și mai ancorată în realitate.

Dovedind o maturitate neașteptată pentru vârsta sa, ne tot repeta, mie și Corinei, să nu ne implicăm în treburile ei, să o lăsăm în pace, că știe exact ce vrea de viață.

— Eu vreau să muncesc, să câștig bani și să fiu pe picioarele mele, nu să stau cu mâna întinsă la părinți, cum fac alții, ne răspundea atunci când o întrebam ce are de gând și dacă nu crede că ar fi bine să dea și ea la facultate, ca Mădălina.

Receptivi la nevoia de independență a fetei, eu și soția mea i-am respectat dorința, neamestecându-ne în planurile sale de viitor. Nu am vrut să se simtă îngrădită în exprimare și să creadă că îi controlăm cumva destinul. Am avut încredere în ea și am lăsat-o de capul ei. Nu a trecut

însă mult timp până aveam să ne dăm seama ce greșeală am făcut. S-a întâmplat atunci când am surprins-o sărutându-se, în stradă, cu nașul Costică…

Cum s-a ajuns la una ca asta? Simplu! După bacalaureat, Marina s-a angajat manichiuristă la un salon de coafură, apoi casieră la o casă de pariuri, iar în final ospătăriță la o terasă din centru. în toate aceste locuri câștiga puțin, dar completa cu ciubucurile de peste zi. Din păcate însă, aceste ciubucuri s-au dovedit nu atât de consistente pe cât credea ea, așa încât mă pomenesc într-o zi cu fata mea, acum în vârstă de 20 de ani, că îmi zice:

— Tată, nu știu ce să mă mai fac… Nu prea mă descurc cu banii. Am încercat în mai multe locuri, dar veniturile nu-mi asigură fonduri de rulaj suficiente, dacă înțelegi ce zic… N-ai cumva vreo cunoștință pe undeva, să mă bagi și pe mine?

— Ba am, Marina, și nu orice cunoștință, ci un om de nădejde, care pe deasupra îți mai e și rudă prin alianță: nașul Costel, i-am răspuns, încântat că fiica mea apela la mine și că o puteam, astfel, direcționa către o slujbă bună, lejeră și bine remunerată. Are nevoie de o secretară la el la tipografie. Ce zici?

Marina a acceptat propunerea mea și chiar a doua zi a început lucrul la tipografia lui Costel, iar după nici o săptămână aveam să constat că alegerea era una foarte bună. Fata mea se simțea bine acolo și era fericită, iar eu eram mulțumit că, aflându-se sub oblăduirea părintelui său spiritual, stătea departe de anturajul dubios specific vârstei. Numai că, în scurt timp, aveam să fiu surprins de un lucru, anume că fericirea și satisfacția ei nu aveau legătură cu realizările profesionale, ci cu cele de natură personală.

Primele bănuieli privind comportamentul imoral al fiicei mele le-am avut în ziua când mi-a comunicat că urmează să lucreze în weekend, fiindcă, vezi Doamne, firma avea multe comenzi și lucrătorii nu făceau față la bandă. Ce treabă avea Marina cu banda, când ea era secretară?

Așa încât, pe la prânz, am sunat pe telefonul fix de la tipografie și am cerut-o la aparat. Răspunsul venit mi-a confirmat suspiciunile: fata mea nu era acolo. Aflând asta, am cerut să vorbesc cu patronul: degeaba, nici nașul Costică nu era acolo. Drept urmare, l-am sunat pe mobil și l-am întrebat dacă știe ceva de Marina.

— Stai liniștit, finule, situația e sub control! știu de ea, mi-a răspuns el, râzând, ceea ce nu mi-a picat deloc bine. 0 să trec pe seară pe la tine și o să-ți explic totul…

într-adevăr, nașul Costel s-a ținut de cuvânt, a trecut pe la mine și mi-a explicat. Cică Marina avea un iubit, iar el o acoperise ca să poată pleca cu ăla la munte, într-un weekend romantic.

— Asta-i toată țărășenia, dragă finule, nu te panica, așadar…

Am înțeles eu explicația sa, dar n-am înțeles de ce anume nu mi-au dezvăluit asta, nici ea, nici el, mai înainte. La urma urmei, nu e nimic rău ca o domnișoară de 20 de ani să se vadă cu cineva; dimpotrivă, e ceva cât se poate de normal, frumos și sănătos. Doar n-o să stea singură, să se urce pe pereți… Abia mai târziu, când am aflat numele acelui „cineva”, am înțeles, cu stupoare, cum stăteau cu adevărat lucrurile: Marina era amanta lui Costel!

Descoperirea am făcut-o oarecum întâmplător. Venind într-o seară acasă, am văzut-o pe fiica mea coborând din mașina lui Costel, parcată după colț, și sărutându-l la despărțire, nu înainte de a se uita în jur și a se asigura că nu îi vede cineva. Ei bine, eu i-am văzut! Cred că vă dați seama că efectiv mi-a căzut cerul în cap, am încremenit de stupoare și indignare! Nici nu știu cum am ajuns acasă…

Am luat-o la rost îndată ce a apărut în hol:

— Cum e, Marina, merge banda?

— Merge, tată, de ce să nu meargă? Zilele trecute au mai angajat doi oameni, și de atunci merge mai bine treaba, mi-a răspuns ea, neînțelegând unde bat. Iar eu mă descurc foarte bine, să știi!

— Ăsta e un lucru bun, i-am replicat pe un ton neutru, înainte de a deveni ironic. înseamnă că e mulțumit nașul Costică de tine…

— Foarte mulțumit, mi-a întărit ea vorbele, mustăcind la un gând ascuns.

— Te cred! și eu aș fi foarte mulțumit, dacă aș pune-o cu Mădălina lui, am aruncat atunci cărțile pe masă, deși, așa cum v-am spus deja, fata lui Costel nu mă atrăgea defel.

Bineînțeles, auzind vorbele mele, Marina a rămas uluită. Nu se aștepta să știu de relația sa cu nașul Costică, dar uite că știam. Am chemat-o imediat pe Corina, i-am dezvăluit și ei durerosul adevăr și am constituit un mic consiliu de familie. Concluzia: din acel moment, familia noastră avea să rupă orice relație cu Costel, aceasta presupunând, firește, și demisia Marinei de la tipografie. Ceea ce, de altfel, s-a întâmplat chiar a doua zi, nu înainte de a mă întâlni cu nașul și a-i arunca în față mizeria pe care o făcuse:

— Să-ți fie rușine, Costele! Ne cunoaștem de-o viață și nu meritam asemenea ticăloșie din partea ta! Ai ținut-o în brațe la botez, i-ai luat ciocolată cât a fost mică, iar acum nu ți-ai putut ține poftele în frâu! Tu nu știi cum se spune în popor, că o dată vede nașul aia a finei?

— Eu, unul, Florine, eu nu nu am pus niciodată mare preț pe ce se spune în popor, mi-a răspuns el, cu tupeu. știu că nu trebuia să mă încurc cu fiica ta, dar pur și simplu nu m-am putut abține, e atât de apetisantă…

— Da? Zici că Marina e apetisantă? Ce ai zice dacă ți-aș spune că și mie mi se pare apetisantă Mădălina ta și aș vrea să îi fac bucata? m-am răstit la el, furios.

— Să nu faci una ca asta, finule! m-a luat el la sentiment. Te rog, nu-ți bate joc de fiica mea!

— Stai liniștit, l-am asigurat, eu nu sunt atât de josnic ca tine, încât să îmi bat joc de fata celui mai bun prieten. Dar te avertizez: stai departe de familia mea, că praf te fac!

Cam așa a decurs discuția pe care am avut-o cu nașul Costică. Am vorbit deschis, cinstit, pe față, ca de la bărbat la bărbat. Ce nu i-am precizat însă nașului a fost că n-aveam de gând să las lucrurile așa și că, dacă nu sunt josnic încât să îi batjocoresc fiica, sunt totuși destul de josnic încât să îi seduc nevasta. Căci, da, după ce am reflectat la tot ce se întâmplase, am ajuns la concluzia că cea mai potrivită răzbunare ar fi să îi plătesc cu aceeași monedă. Cum însă, deși avea numai 20 de ani, Mădălina nu mă atrăgea deloc, mi-am fixat-o ca țintă pe nașa Melania, o femeie frumoasă și voluptuoasă, care, chiar și la 42 de ani, arăta trăsnet. și nu m-am lăsat până nu i-am sucit mințile!

Cum am procedat? Ei bine, m-am dus la ea când era singură acasă și am luat-o la sentiment:

— Nașă, sunt alături de tine! Ce rușine ne-a făcut nouă Costel, dar ce rușine ți-a făcut ție… Ar merita să îl pedepsești cum știi tu mai bine.

— Ai dreptate, Florin… Pentru modul în care m-a luat de proastă ar merita ce e mai rău pe lumea asta, mi-a răspuns Melania, privindu-mă drept în ochi, la modul sugestiv. și cândva o să îi arăt eu că nu sunt proasta lui!

— Dacă te pot ajuta, să știi că te poți baza pe mine, m-am dat eu aproape de ea, luând-o pe după umeri. și eu am aceleași intenții…

— Da? Atunci, e destul de clară treaba. știu exact ceea ce am de făcut, mi-a întărit nașa convingerea că înțelesese despre ce e vorba în propoziție. Bei un pahar de brandy, finule?

Nu am zis nu, am băut. Apoi am mai băut unul, și încă unul, și a băut și ea cu mine…

Urmarea? încălziți de gradele alcoolului, am trecut la treabă: ne-am răzbunat pe nașul Costică. La final, am lăsat-o pe nașa satisfăcută, iar eu am plecat fredonând amuzat:

— De-oi fi, nașă, pintenată, nașă, nașă, să lași poarta descuiată, nașă, nașă…

A trecut ceva timp de atunci, în care nu am mai vorbit cu nașul Costică, nici cu altcineva din familia lui. Marina și-a găsit un serviciu bun, la o benzinărie, unde s-a cuplat cu patronul, un băiat finuț și serios, de vreo 27 de ani, pe care îl văd numai bun de ginere.

Acum, răzbunat fiind, mă gândesc chiar să las deoparte supărarea și de Paște să mă împac cu nașul, căci, în fond, ne leagă o prietenie de o viață. în plus, făcând asta, pot fi mai des în preajma nașei, căci, la cât de focoasă s-a dovedit la pat, mi-a cam rămas mintea la ea… Ptiu, fugiți gânduri rele!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE