Măsuri stricte pentru conservarea plajelor

Planul prevede interzicerea construcțiilor permanente, a instalării de șezlonguri și umbrele, ori a altor activități comerciale pe anumite plaje. De asemenea, utilizarea vehiculelor motorizate sau alte acțiuni care ar putea afecta mediul natural, cum ar fi distrugerea cuiburilor de țestoase marine, sunt strict interzise. Aceste măsuri au fost implementate pentru a proteja ecosistemele fragile din rețeaua Natura 2000, cea mai mare rețea de arii protejate din lume, care acoperă 20% din teritoriul Uniunii Europene.

Creștere-record a turismului pune presiune pe natură

Grecia a înregistrat un număr-record de turiști în ultimii ani, ceea ce a dus la creșterea presiunii asupra plajelor mai puțin accesibile. Oficialii avertizează că „prea mulți turiști” pot afecta ireversibil aceste locuri. Autoritățile au inclus 13 noi locații pe lista „Plajelor neumblate” (Apatites Paralies), ajungând astfel la un total de 251 de plaje protejate.

Plaje celebre sub protecție

Printre plajele protejate se numără și Balos și Falassarna din Creta, recunoscute de Tripadvisor drept unele dintre cele mai frumoase din lume, dar care se confruntă cu o supraaglomerare în sezonul estival. Alte locuri emblematice incluse în listă sunt plaja roz Elafonisi din Creta, Halikounas din Corfu, Pori și Italida de pe Ano Koufonisi, dar și plaja Kastro de pe Lefkada.

Halikounas, o plajă de trei kilometri situată între Marea Ionică și lacul Korission din Corfu, impresionează prin peisajele sale sălbatice, dunele nealterate și pădurea de cedri. Lacul adiacent este un habitat important pentru peste 100 de specii de păsări, inclusiv egrete, dar și pentru iubitorii de kitesurfing și windsurfing.

Conservarea naturii, o prioritate

Oficialii subliniază că, deși turismul reprezintă o sursă esențială de venit pentru Grecia, este esențial să se găsească un echilibru între atragerea vizitatorilor și protejarea patrimoniului natural.

„Trebuie să ne asigurăm că aceste zone unice vor fi protejate pentru generațiile viitoare”, au declarat reprezentanții autorităților.

Amendamentul recent adoptat are drept scop conservarea pe termen lung a plajelor cu valoare ecologică, estetică și geomorfologică unică.

Primarul Atenei, Haris Doukas, avertizează asupra suprasaturării turistice din capitala Greciei, care primește anual peste 8 milioane de turiști, deși are doar 700.000 de locuitori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.