În noaptea dintre ani am căutat doar o aventură, dar mi-am găsit un soț

De fiecare dată când se apropie Sărbătorile de iarnă și Revelionul, mă cuprinde nostalgia. îmi aduc aminte cât de mizerabil mă simțeam în seara de Crăciun a anului 2012, și apoi cât de fericită eram peste numai câteva zile, mai exact după Revelion. Când mă gândesc la miracolul iubirii, trăit în acea noapte magică de la cumpăna anilor, îmi dau lacrimile. Pur și simplu, nu pot să mă abțin.

Incep povestirea mea prin a vă destăinui și veți înțelege un pic mai târziu de ce o fac – faptul că nu am fost niciodată o fată ușuratică. Nici măcar ușor aborda-bilă. Ba, dimpotrivă. Mi-am ales mereu partenerii la sprânceană, după o seamă de criterii de selecție drastice. Sau, cel puțin, așa aveam eu impresia… Afirm asta întrucât în anul de grație 2012, chiar în ziua de Crăciun, iubitul meu, Cristi, cu care eram împreună de un an și jumătate și de a cărui dragoste aș fi putut băga mâna în foc, avea să îmi dea papucii, din senin, într-un mod abject, greu de descris…

Ne aflam la sfânta masă de Crăciun, împreună cu părinții și cu cei doi frați ai săi, care erau căsătoriți și, bineînțeles, veniseră însoțiți de neveste. Era un ritual ca familia iubitului meu să se reunească de Crăciun și de Paște. Atmosfera era destinsă, nimic nu lăsa să se întrevadă dezastrul care va urma. și totuși, la un moment dat, cineva a sunat la ușă. Cristi a deschis și cu toții am descoperit în prag o fată care ținea un prunc în brațe.

— Doamne! a exclamat Cristi, schimbându-se instantaneu la față. Ce cauți aici, Iulia? și ce e cu bebelușul ăsta?

Părea atât de înspăimântat, de parcă ar fi văzut o fantomă, nicidecum o fată cu un sugar. și, după cum aveam să constat în scurt timp, avea și de ce să fie așa. Pentru că acea fată era nimeni alta decât fosta lui iubită, cu care Cristi, potrivit mărturisirilor sale, a continuat să se mai întâlnească o perioadă chiar și după ce noi deveniserăm un cuplu. Rezultatul? Fata rămăsese gravidă, născuse în urmă cu câteva luni, iar acum apăruse pentru a-i face o surpriză tatălui copilului.

— E copilul tău, Cristi! a rostit, cu seninătate, fata. E copilul nostru, privește ce mult îți seamănă! a adăugat apoi, rar și apăsat, privindu-l fix în ochi.

Nu vreau să intru în detalii și să vă descriu cu lux de amănunte scena respectivă, fiindcă îmi face rău să îmi amintesc. Am să vă spun numai că, văzându-și fetița care, ce e drept, semăna perfect cu duplicitarul meu iubit, acesta a fost atât de fericit, încât aproape că a uitat de mine. Le-a îmbrățișat și le-a sărutat cu fervoare pe mamă și pe fiică, după care, spășit, cu un glas șters, de om vinovat, mi-a dat de înțeles că trebuie să ies din scenă:

— Liliana, îmi pare rău! Nu am vrut să iasă așa, dar vezi bine, am un copil, sunt tată…

Am rămas stupefiată. împietrită de durere, cu greu am reușit să mă smulg de pe scaun și să părăsesc camera în care subit aerul devenise irespirabil. II iubeam pe Cristi și n-aș fi crezut vreodată că îmi va face asemenea figură odioasă. Dar ce puteam face? Am plecat sfâșiată de sufe-rință, hotărâtă să nu mă mai îndrăgostesc niciodată.

Vă spuneam, la început, iar acum vin și întăresc: nu am fost o fată ușuratică, dimpotrivă. Nu am avut aventuri, ci doar câteva relații de durată, toate cu implicare sufletească. Dar a venit noaptea de Revelion, iar eu, la circa o săptămână de la despărțirea de Cristi, încă nu-mi revenisem, plângeam întruna. Din acest motiv, prietena mea cea mai bună, Natalia, era exasperată.

— Dar mai lasă-l naibii de nenorocit, nu are rost să suferi după o pramatie! mă îndemna ea. O să cunoști un altul, care să te merite… Uite, te duc eu la o petrecere unde vor fi o mulțime de tineri mișto! îți faci și tu de cap măcar o dată, și îți garantez că apoi îl vei uita pe mizerabil!

Ei bine, atunci când am auzit propu-nerea Nataliei, mi-am zis în gând: „Bingo! Poate asta este soluția!”. Am decis astfel să îmi fac de cap de Revelion, așa cum nu îmi făcusem niciodată, spe-rând ca astfel să îl uit pe Cristi. Nu știam însă ce surpriză colosală îmi pregătise soarta!

Cheful avea loc într-un un club din Centrul Vechi și la el, din câte puteam să îmi dau seama, participau peste o sută de tineri și tinere, mulți dintre invitați fiind deja chercheliți atunci când am ajuns eu și Natalia. Cum, la rândul meu, îmi propusesem să o fac lată în acea noapte, am lăsat-o pe prietena mea să facă un tur al clubului, iar eu m-am instalat la bar, unde am comandat un pahar cu vin roșu.

Imediat ce l-am primit, l-am dat pe gât și am mai cerut unul. Barmanul mi-a zâmbit într-un mod admirativ.

— E Revelionul, începe un nou an! mi-a șoptit el, complice.

— Mda, așa este! am aprobat amuzată. E motiv de sărbătoare.

Am dat și al doilea pahar cu vin pe gât și am simțit un val de căldură în tot corpul. Nu am fost niciodată mare amatoare de alcool, însă, în acea noapte, eu și vinul eram aliați. După patru pahare, am simțit o mână pe umăr și m-am întors. Lângă mine stătea un tip cu trăsături frumoase și un zâmbet perfect, precum cele din reclamele la gumă de mestecat.

— Vinul ăsta este cabernet! a spus el, surâzător. Nu se bea cum se bea apa, trebuie savurat.

— Cabernet? am întrebat retoric. și cum zici că nu se bea așa?

Am mai dat un pahar pe gât, demonstrativ, iar tipul a izbucnit într-un râs molipsitor. Am știut atunci că el este alesul pentru aventura de o noapte pe care mi-o doream de Revelion, însă nu aveam de unde să știu că el avea să fie alesul pentru toată viața…

A doua zi, m-am trezit într-o casă stră-ină, într-un pat străin și cu un bărbat stră-in lângă mine. Amândoi eram goi-pușcă. Capul mă durea îngrozitor, însă amintirile erau destul de clare, cel puțin până spre dimineață, când părăsisem clubul împreună cu tipul. M-am gândit deodată la Cristi și, spre marea mea surprindere și bucurie, am constatat că nu mai simt nimic. Nici ură, nici durere, nici revoltă. Doar indiferență; indiferență totală. Așadar, rețeta Nataliei, pe care o lăsasem în club și care îmi făcuse cu ochiul când eu plecasem, dăduse roade. Aventura abia petrecută estompase subit senzațiile resimțite în legătură cu jigodia.

— Ești satisfăcut? l-am întrebat pe bărbatul de lângă mine, care, trebuie să recunosc, arăta superb în pielea goală. Apropo, cum te cheamă?

— Luca. și da, sunt foarte fericit. Tu ești?

— Eu sunt Liliana.

— știu, mi-ai spus azi-noapte. Altceva întrebam: tu ești fericită?

— Da. Adică, așa cred… Oricum, am obținut ce mi-am dorit, iar pentru asta trebuie să îți mulțumesc.

— Nu ai de ce. De fapt, eu îți mulțumesc. N-am mai avut parte de o așa noapte specială din studenție.
— Noapte specială? Adică nu ai mai agățat nicio gagică de atunci? și vrei să te cred? l-am tachinat, zâmbind.

— Da, de ce nu? știi, nu sunt adeptul aventurilor de o noapte.

— Nici eu, la mine e prima.

— Chiar așa?

A ridicat mirat din sprâncene, iar eu m-am repezit spre baie. Când am ieșit, chiar înainte să plec, s-a postat în fața mea și, cu un aer sobru, m-a întrebat privindu-mă drept în ochi:

— Vreau să ne mai vedem, Liliana. 0 să ne mai vedem?

— Faci mișto de mine? i-am răspuns, râzând. Ce rost ar avea?

Am părăsit cochetul său apartament fără să privesc în urmă, convinsă fiind că eu și Luca nu ne vom mai întâlni vreodată. Eram foarte mulțumită de efectul escapadei, simțeam că în sfârșit pot merge mai departe și pot lăsa în urmă trecutul legat de Cristi. Totodată, nu puteam să nu recunosc că, chiar și la trezie, îmi plăcea Luca. Era un bărbat frumos, șarmant, manierat și, judecând după cărțile din bilbliotecă, foarte cult.

M-am trezit întrebându-mă cum de un bărbat ca el este singur, după care tot eu am răspuns la întrebare: „Probabil nu este interesat de o relație serioasă, ci e doar amator de aventuri nocturne”. Dar, cu toate astea, era ceva ce mă intriga la Luca. Chiar dacă băusem câteva pahare cu cabernet până la miezul nopții, îmi aminteam, cât se poate de clar, primul nostru sărut, săvârșit la cumpăna anilor.

Buzele noastre se atinseseră mai întâi timid, cu teamă, după care, odată contactul stabilit, se căutaseră cu ardoare și se prinseseră într-o încleștare disperată. Eram foarte sigură că vibraserăm la unison, că ne aflaserăm amândoi pe aceeși lungime de undă, fusese un sărut magic. Iar apoi, în pat, Luca se purtase incredibil de tandru si de suav, fiind totodată viril și impetuos. Una peste alta, avusesem parte de o noapte de vrajă. Un Revelion de neuitat în compania unui donjuan modern, după cum îl etichetasem într-un final pe Luca.

Surpriza uriașă de care urma să am parte s-a petrecut chiar a doua zi, atunci când am primit un telefon de la nimeni altul decât… Luca.

— Bună, Liliana! Ne vedem azi?

— Bună! Nu-mi amintesc să îți fi dat numărul meu de telefon, l-am luat la rost, prefăcându-mă furioasă, deși eram bucuroasă să îl aud.

— Cât ai fost tu la baie, am profitat și am umblat în agenda telefonului! mi-a dezvăluit el, părând jenat. Nu te supăra, dar am simțit că trebuie să te mai văd.

— Ba uite că mă supăr! am continuat să joc rolul nesuferitei. Să-ți fie rușine! Nu mă mai suna niciodată! m-am răstit înainte să închid telefonul.

De ce am procedat astfel? Nu știu exact. Poate fiindcă simțeam că, dacă m-a căutat o dată, o va face și a doua oară. Poate fiindcă nu mă simțeam pregătită, după deziluzia produsă de mârșavul Cristi, să mă aventurez într-o nouă rela-ție. Sau poate fiindcă mi-era teamă de ceea ce, în subconștient, simțisem în noaptea de Revelion: simțisem că între mine și Luca exista o conexiune cu totul aparte, o conexiune subtilă. Sau poate, nu în ultimul rând, am închis telefonul pur și simplu de afurisită ce sunt…

Cert este că Luca nu a mai sunat. A trecut ziua, aveau să treacă și sărbătorile de după Revelion, iar viața avea să rein-tre în normal. Spre uimirea mea, în acest timp m-am trezit de câteva ori gândindu-mă la cel cu care avusesem prima mea aventură de o noapte și oftând. Regretam tot mai mult atitudinea drăcoasă pe care o avusesem față de el și îmi spuneam că fusesem o proastă jucând acel teatru ieftin, când, de fapt, fusesem încântată că mă sunase. Treptat, începusem să mi-1 scot din minte. Eram convinsă că, om finuț, așa cum părea a fi, Luca renunțase să mă hărțuiască. Când, într-o bună zi, la puțin timp după ce reluasem serviciul, mă pomenesc cu un curier care îmi înmâ-nează un superb buchet de trandafiri roșii, în care se afla strecurat un bilet: „Liliana, vreau să te mai văd o dată!”.

Brusc, inima mi-a tresăltat de bucurie. Nu-mi venea să cred ce se întâmpla! Oare era posibil ca pentru Luca întâmplarea de Revelion să nu fi constituit numai o aventură de o noapte?
îmi venea să îmi dau cu pumnii în cap de ciudă că nu salvasem numărul lui de telefon când mă sunase, dar ce puteam face, în afară să aștept?

Din fericire, această așteptare nu avea să dureze prea mult, căci, în chiar seara cu pricina, m-am trezit cu bătăi în ușă. Cum încă locuiam cu părinții, care atunci nu erau acasă, m-am mirat că ciocănesc, când aveau chei. Am deschis și… surpriză! în prag stătea Luca.

— Bună, Liliana! Vrei să ieși cu mine în oraș diseară? Nu stăm mult, doar cât să ne cunoaștem mai bine, și apoi, dacă nu mai vrei să ne vedem, îți promit că nu vei mai auzi de mine! a turuit el.

— Of, se pare că nu am scăpare! m-am alintat, după care, spre surprinderea sa, dar și a mea, l-am sărutat pe obraz, zâmbindu-i încurajator. îți mulțumesc pentru flori, au fost superbe!

Ce a urmat este ca într-un basm. Ne-am întâlnit de câteva ori, până când amândoi aveam să constatăm, rușinați ca niște adolescenți, că ne îndrăgostiserăm nebunește. și, chiar dacă iubirea noastră s-a născut în urma unei aventuri ce trebuia să dureze numai o noapte, acum suntem o familie fericită. Da, chiar așa. Realizând că suntem făcuți unul pentru celălalt, eu și Luca ne-am căsătorit în toamna aceluiași an, iar acum suntem părinții unui copil minunat.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE